Trasee turistice noi în Dobrogea de Nord. Cetățile și mănăstirile din zonă vor fi legate de rezervațiile naturale

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
3 Min Read
Trasee turistice noi în Dobrogea de Nord. Cetățile și mănăstirile din zonă vor fi legate de rezervațiile naturale

Trasee turistice noi în Dobrogea de Nord, este propunerea directorului Parcului Național Munții Măcinului, Viorel Roșca. Specialistul în biodiversitate consideră că frumusețile naturale din Dobrogea de Nord trebuie legate de cetățile și mănăstirile din zonă.

În acest fel, turiștii ar putea avea parte de o experiență complexă, care să includă rezervații naturale, istorie, spiritualitate și diversitatea etnică specifică zonei.

Mai mult decât atât, Roșca spune că acesta nu este doar un deziderat, ci un obiectiv care va fi pus în operă în curând.

Obiectivele pe care le-a enumerat directorul Parcului Național Munții Măcinului sunt: mănăstirile Cocoș, Saon, Celic Dere și Dinogeția, cetățile Troesmis, Dinogeția, Edirlen și Noviodunum și rezervațiile naturale Carasan Teke, Muntele Consul, Dealul Sarica, Cocoș, Ghiurghiurmez.

Trasee turistice noi în Dobrogea de Nord

„Avem trei mănăstiri: Cocoș, Saon, Celic Dere. Și, mai nou, a patra, Mănăstirea Dinogeția. Fiecare cu istoria ei. Și avem Mănăstirea Dinogeția, cetatea Dinogeția, Mănăstirea Celic Dere, cu cetatea Edirlen, la câțiva kilometri, apoi Cetatea Noviodunum (Isaccea).

Țin să vă spun că avem ca plan imediat să introducem în circuitul turistic și să promovăm această bogăție, nu numai la nivel manufacturier și obiecte din gospodărie, ci și partea de trăinicie și dovada evoluției grupurilor multietnice din Dobrogea.

Vom face asta prin promovarea și includerea în circuitul turistic a acestor cetăți. Pentru că, de exemplu, cetatea Edirlen, pe traseul Celic Dere – satul Alba, este o cetate importantă, care în secolul al VIII – lea era loc de popas pe drumul ce lega cetățile grecești sau genoveze de cetățile din nordul Dobrogei.

Deci sunt foarte importante, cu impact social, militar și geostrategic. Dacă ele sunt acum acoperite de plante rare și periclitate, acest lucru nu face decât să le sporească bogăția.

Dar trebuie să vorbim și de Dinogeția Cetate, loc de trecere pe limanul din zona Jijila – Grindu, trebuie să vorbim și despre Troesmis, despre Noviodunum, Edirlen. De asemenea, ar trebui să vorbim despre rezervațiile Carasan Teke, Consul, Dealul Sarica, Cocoș, Ghiurghiurmez sau altele. Mergând din nord și până la recifii jurasici, care reprezintă o altă poveste.

De aceea, Parcul Național Munții Măcinului își propune să promoveze zona. La aceasta contribuie și acest centru de vizitare, care este viu și va fi viu în conștiința noastră, dar și din punct de vedere funcțional. Vom promova zona, dacă nu la nivel de bioregiune, Bioregiunea Stepică, ce cuprinde șase județe, măcar la nivel de Dobrogea, care este inseparabilă.”

Mihai Răzvan ROTARU, Viviana ROTARU

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu