Cămile în Dobrogea? Dacă întrebarea vi se pare ciudată, vă propun să ne reamintim două lucruri.
În primul rând, Dobrogea a fost sub stăpânire otomană timp de sute de ani. Iar turcii otomani veneau din zone unde cămilele erau folosite la diverse activități economice dar și la război.
În al doilea rând, Dobrogea este un ținut cu o climă aridă, în care cămilele pot supraviețui fără probleme.
Cămile în Dobrogea, în jurul anului 1000
Totuși, cele mai vechi dovezi ale unor cămile din Dobrogea sunt cu mult anterioare descinderii turcilor aici.
Arheologii au descoperit oase de cămilă cu o vechime de aproximativ 1000 de ani, în două situri din județul Tulcea.
La Dinogetia din Garvăn, comuna Jijila, a fost descoperit un os de falangă aparținând speciei Camelus bactrianus (cămila cu două cocoașe), într-un context ce datează aproximativ între secolele IX-XII.
De asemenea, la Noviodunum, Isaccea, într-un strat de secol XI, a fost identificat un fragment de metapod al speciei Camelus sp.
Am găsit aceste informații în articolul de specialitate Notă asupra descoperirii unor resturi de cămilă în Dobrogea (Agighiol, județul Tulcea), publicat în revista Peuce sub semnătura lui Adrian Bălășescu, Iulian Vizauer, Antoine Zazzo și Cristian Micu.
Autorii consideră că este posibil ca prezența timpurie a cămilei în teritoriul actual al României să fie rezultatul migrațiilor unor populații din nord-estul Mării Negre sau să fie legată de deplasările caravanelor care leagă Orientul de Europa.
La romani, erau folosite pentru transport, război sau jocuri publice
În Europa Centrală și de Sud-Est, cămila a fost întâlnită încă din perioada romană, fiind adusă, în principal, odată cu expansiunea Imperiului Roman și relocarea unor unități militare din provinciile din Orientul Apropiat sau Africa, regiuni în care această specie era frecvent întâlnită.
Rolul acestor animale, originare din Asia Centrală sau din regiuni precum Africa de Nord, Peninsula Arabică și Asia de Vest, și introduse în Europa încă din perioada romană, a fost asociat cu utilizarea lor în jocuri publice (ludi, în terminologia romană) sau ca animale de transport în scopuri militare și civile.
Există și presupunerea că, în perioade de penurie alimentară, cămilele erau folosite și în scopuri alimentare, așa cum s-a întâmplat în Banat în secolul XIX.
Cele șase cămile de la Agighiol
În anul 2008, în urma cercetărilor efectuate pe o proprietate privată din centrul localității Agighiol, județul Tulcea, a fost descoperit un număr semnificativ de resturi de animale, 186 de fragmente în total.
Acest rezultat este deosebit de remarcabil având în vedere că anterior în România fuseseră identificate doar două resturi arheologice ale acestei specii, ambele în situri din Dobrogea.
Oasele au datate cu carbon 14 în Franța, la Laboratoire de Mesure du Carbone 14, CEA Saclay-Gif sur Yvette. Datele obținute plasează animalele în perioada de sfârșit a Evului Mediu românesc, cel mai probabil în secolele XVII-XVIII.
O evaluare a numărului minim de indivizi de cămilă arată că aceste resturi ar proveni de la cel puțin șase indivizi adulți. Ei au fost identificați pe baza a șase maxilare mai mult sau mai puțin întregi.
Aceștia au vârsta de peste cinci ani, având în vedere că, în general, dentiția este complet dezvoltată.
Autorii studiului sunt de părere că în siturile medievale din România sunt mult mai multe resturi de cămilă. Doar că interesul arheologilor pentru fauna provenită din săpăturile arheologice este unul limitat.
Cămile în Dobrogea bulgărească
Mult mai celebră este povestea unei ferme de cămile de la Duranlar, pe teritoriul Bulgariei. Aceasta a apărut în articolul „Cămilele de la Duranlar”, publicat de Dr. R. I. Călinescu în „Analele Dobrogei”.
Localitatea Duranlar de lângă Kavarna este prezentată ca un mic sat ascuns într-o vâlcea largă, din cauza vântului ce bate aici permanent.
Autorul spune că acest mic sat situat în județul Caliacra se bucură de o mare celebritate datorită cămilelor bactriane, cu două cocoașe, care trăiesc aici. Oamenii vin la Duranlar ca la un pelerinaj. Aici se adună multe mașini, mai mult sau mai puțin luxoase, dar și multe fețe distinse, adesea chiar de miniștri. Cu toții vor să vadă ultimele cămile din Dobrogea.
Animalele sunt proprietatea unui anume Zaharia Holevici, care lucrează în zonă câteva hectare de pământ arabil. Iar omul se folosește în agricultură chiar de aceste cămile.
Oaspeții au găsit cămilele pe un câmp acoperit de scaieți și mărăcini. În total erau cinci cămile, un mascul tânăr, un pui și trei femele, dintre care una este prezentată ca fiind „bătrână și chioară”.
Ultimele cămile din Dobrogea
„Sunt masive, înalte ori scunde pe picioare, având câte o pernă de lână în partea de sus a picioarelor. Culoarea lor e cenușie-gălbuie, gâtul lor lung este îndoit în sus și au două cocoașe.
Masculul e frumos și voinic iar cocoașele sale sunt pline și stau drept în sus. Cea dinainte e plecată puțin spre dreapta. El singur îndeplinește acum, de bine de rău, obligațiile de bărbat față de cele trei femele. Dintre acestea, una e chiar mama lui, iar celelalte rude aproapiate.
Femela bătrână și chioară e legată la gât cu o frânghie de o altă femelă mai tânără, iar cocoașele din spinare îi atârnă fleșcăite pe partea stângă”, se arată în articol.
Puiul de un an e prezentat ca fiind mare cât o lamă, frumos și sănătos, stând culcat pe pântece, cu picioarele strânse sub el. Animalele sunt blânde, pasc liniștit și îi privesc indiferent pe vizitatori.
Un turc cu un fes tradițional pe cap, care păzește cămilele, sporește impresia că episodul are loc undeva în Asia.
Nu sunt deloc pretențioase și s-au adaptat perfect la clima acestor locuri
Cămilele nu sunt animale pretențioase. Ele se mulțumesc și cu restul nutrețului de la celelalte animale domestice, ba chiar mănâncă și scaieți de pe câmp:
„Săptămâni întregi, cămilele se pot hrăni numai cu buruienile cele mai uscate și cu cele mai scorojite ierburi tăioase și ramuri pe jumătate uscate.
La nevoie se mulțumesc chiar și cu un coș vechi de nuiele împletite sau numai cu o rogojină. Mărăcinii și spinii cei mai ascuțiți ai câmpurilor arse de soare și ai pustiurilor nu le rănesc deloc gura.
Apă beau puțină și rar, pentru că ele se mulțumesc cu roua cerului și cu ierburile suculente.
De asemenea, trăind și în ținuturi mai reci decât Dobrogea și chiar în Siberia, unde sunt folosite din timpuri imemoriale ca animale de povară de către tătari mongoli și chinezi, ele pot suporta foarte bine climatul dobrogean. Care este, după cum se știe, uscat și mai cald decât în vestul țării, chiar și iarna”.
Bune în agricultură, bune chiar și de mâncat
În agricultură, cămilele sunt mai bune decât bivolii pentru că trag mai bine la plug sunt mai răbdătoare și mai rezistente.
Proprietarul animalelor spune că sunt bune și de mâncat, având carnea fragedă. Doar că, din cauza prețului mare, 40000 lei bucata, cămilele nu pot fi considerate animale de carne.
De ce nu mai sunt cămile în Dobrogea?
Ferma lui Holevici avusese și 25 de cămile. În timp, numărul lor a tot scăzut. Din păcate cămilele din Dobrogea au dispărut din cauza consangvinității. Adică, spune autorul articolului, „împreunarea între rude apropiate și lipsa de împrospătare a sângelui”.
Sursă foto: ICEM, Analele Dobrogei.
Mihai Răzvan ROTARU