Ce poți face în City Park Mall Constanța, o destinație de shopping și divertisment, pentru toate gusturile

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
15 Min Read

O vizită în City Park Mall Constanța ar putea începe cu o cafea bună pentru a seta starea de spirit, spun reprezentanții centrului comercial. Vizitatorii au de ales între numeroase variante, inclusiv Starbucks, Paul și Gloria Jeans, Tucano sau Filicori, unde pot savura cafeaua preferată într-un ambient relaxant. „Suntem atenți la toate simțurile, astfel că pe culoarele centrului comercial vizitatorii sunt învăluiți în parfum ambiental. De exemplu, în perioada Crăciunului, centrul comercial a fost parfumat cu arome de portocală și scorțișoară”.

Plimbarea poate să continue în zonele de fashion și beauty, iar pentru prânz, vizitatorii au de unde alege, atât în zona deschisă de food court, cât și în restaurante. Cinematograful sau pationarul pot întregi experiența. Aflat în aer liber, lângă lac, într-un decor de poveste, patinoarul Iceland este deschis zilnic în intervalul 10.00 – 22.00, până pe 15 februarie. Cu un singur, bilet se poate patina toată ziua, iar un abonament lunar costă 350 lei.

„De asemenea, pentru o experiență de shopping cu adevărat personalizată, le recomandăm să profite de serviciile de personal styling. Vizitatorii pot beneficia de o ședință de consiliere stilistică gratuită cu stiliștii noștri, Andrew Christian, Mirela Platon și Arina Basarabeanu, în baza unei programări efectuate în prealabil online sau la Info Desk”, mai spun gazdele.

Care sunt principalele atracții ale City Park Mall?

„City Park Mall of Constanța este o destinație favorită nu numai pentru cumpărături, ci și pentru o experiență de shopping completă și diversificată. Principalul motiv pentru care clienții ne vizitează este achiziționarea de cadouri, oferind o gamă largă de opțiuni pentru orice gust și nevoie. Pe lângă aceasta, zona de fashion este un alt punct de atracție major, cu un mix impresionant de magazine exclusive. Printre acestea se numără branduri renumite precum Calvin Klein, Intimissimi și Intimissimi Uomo, Reserved, Mohito, Guess, Tommy Hilfiger, Calzedonia, Musette, Obsentum, Beautik Haute Parfumerie, Kiehl’s, MAC, Il Passo, Magazinul Certificat LEGO, Zara Home, BSB, Teilor New Concept Store, Napapijri.

Nu în ultimul rând, evenimentele pe care le organizăm sunt de asemenea un factor de atracție pentru vizitatori, atât constănțeni, cât și turiști”.

Evenimentele sau activitățile speciale care îmbogățesc experiența vizitatorilor

„Organizăm o varietate de evenimente și activități speciale pentru a îmbogăți experiența vizitatorilor. Aceste evenimente sunt concepute pentru a atrage o gamă largă de interese și vârste, asigurând că fiecare vizitator găsește ceva captivant și plăcut.

Avem, de exemplu, evenimentele privée organizate împreună cu magazinele exclusiviste. Acestea includ zile de răsfăț și oportunități de a lua contact direct cu produsele de top. Astfel de evenimente signature au fost organizate în colaborare cu branduri renumite precum Kiehl’s, Pupa, sau US Polo ASSN, oferind clienților o experiență VIP cu acestea.

De-a lungul timpului, am mai găzduit spectacole de stand-up comedy, spectacole de lasere și spectacole cu drone și evenimente pentru copii.

City Park Mall Constanța a fost, de asemenea, gazda unor evenimente culturale și educative de înalt profil, cum ar fi conferința TEDx și conferința de relații publice cu Melania Medeleanu. Aceste evenimente atrag un public interesat de idei inovatoare și de dezvoltare personală.

Un alt aspect important al experienței la City Park Mall Constanța este dat de show-urile de modă care prezintă colecțiile magazinelor din centrul comercial. Aceste prezentări oferă o perspectivă asupra ultimelor tendințe și sunt o sursă de inspirație pentru iubitorii de modă”.

Produse și branduri locale

„Acordăm o atenție specială susținerii brandurilor românești. Acest angajament se reflectă în modul în care găzduim și promovăm aceste branduri. De exemplu, pe 1 decembrie, am organizat campania „Romanian Brands”. Această inițiativă a fost dedicată exclusiv promovării brandurilor românești, oferindu-le vizibilitate și susținere. Iar luna viitoare urmează să inaugurăm un nou brand românesc în zona de fashion. Ne mândrim cu Bijuteria Marcello, Stil Diamond, Teilor, Teilor New Concept Store, Cărturești, Magnolia, Kitchen Shop, Biaggio, Anna Cori, Benvenuti, Marelbo, Musette, Jolidon, Anastasia Beverly Hills, Hermosa, Il Passo, Mizar, My Geisha, Nissa, Opticris, Made By Society, Bigotti, Belher, Gerovital, Cupio, Melkior, Nala, Vitamix și Altex” .

Este City Park Mall un loc sigur și prietenoasă pentru toți vizitatorii?

„Luăm măsuri ample pentru a ne asigura că City Park este o destinație sigură și prietenoasă pentru toți vizitatorii, implementând o serie de strategii de securitate și facilități, precum:

Sistem de supraveghere CCTV: monitorizăm în permanență spațiile publice pentru a preveni incidentele și a asigura siguranța vizitatorilor.

Agenți de pază: personalul de securitate este extrem de vigilent și bine pregătit pentru a interveni rapid în caz de nevoie.

Securizarea prizelor și a cablurilor, pentru a preveni accidentele.

Securitate la incendiu: centrul este dotat cu echipamente și sisteme de securitate la incendiu pentru a asigura protecția maximă în cazul unor situații de urgență.

Rasteluri de biciclete: facilități pentru cei care aleg să vină la City Park Mall cu bicicleta, oferind o opțiune ecologică și sănătoasă de transport.

Stații de încărcare pentru mașini electrice și Tesla: promovăm utilizarea vehiculelor electrice prin oferirea de stații de încărcare, inclusiv stații rapide pentru mașinile Tesla.

Spălătorie auto și servicii de curățătorie: aceste servicii adaugă un plus de comoditate vizitei”.

Cum se simt copiii care ajung aici?

„Oferim o experiență prietenoasă și accesibilă pentru familii, punând la dispoziție grupuri sanitare special amenajate pentru mame și copii, cărucioare pentru copii disponibile la Info Point, scaune de masă în zona de food court, un loc de joacă distractiv, kiddy rides și jucării cu fisă, aparate de vată de zahăr. De asemenea, luăm în calcul implementarea unor locuri de parcare speciale pentru familiile cu copii”.

Cît de accesibil e City park Mall pentru persoanele cu dizabilități?

„Ne asigurăm că City Park este un loc accesibil pentru toți vizitatorii, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, prin următoarele facilități: oferim parcare gratuită persoanelor cu dizabilități, dispunem de sistemul <Step Here> care facilitează orientarea persoanelor hipoacuzice în mall, punem la dispoziție un grup sanitar adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități, și avem camere de schimb special amenajate, asigurând astfel accesibilitate și confort pentru toți clienții noștri. Inclusiv cinematograful din centrul comercial are prevăzut un sistem de acces dedicat și locuri speciale în sălile de cinema”.

Plantare de copaci, acțiuni de ecologizare a plajelor, donații pentru copii defavorizați

„Ne implicăm activ în comunitatea locală prin diverse proiecte de responsabilitate socială și de mediu (CSR și ESG). Printre acestea se numără inițiative precum curățarea plajelor, evidențiate prin campania <Mulțumesc, Plaja Ta!> (aflată deja la a V-a ediție), acțiuni de plantare de copaci și proiecte desfășurate împreună cu Zoom Beach, prin care donăm dulciuri și jucării copiiilor din zonele defavorizate. De asemenea, organizăm colecte de jucării, rechizite și cărți și am găzduit o expoziție de tablouri, ale cărei lucrări au fost licitate pentru a sprijini copiii cu autism. De-a lungul timpului, am colaborat cu diverse ONG-uri pentru aceste donații. Un exemplu remarcabil este Gala Brazilor de Crăciun, unde bradul City Park a fost licitat pentru 2600 euro , iar fondurile strânse au fost donate”.

Cum contribuie City Park Mall la dezvoltarea economică a regiunii?

„City Park Mall Constanța joacă un rol semnificativ în dezvoltarea economică a regiunii Dobrogea. Cu cele aproape 250 de spații comerciale pe care le găzduiește, centrul comercial contribuie la crearea a peste 1000 de locuri de muncă, susținând astfel piața locală a muncii și oferind oportunități de carieră pentru comunitatea din regiune”.

Cum contribuie City Park Mall la protejarea mediului?

”Am instalat panouri fotovoltaice pentru a promova eficiența energetică și utilizarea energiei regenerabile. Organizăm campanii de ecologizare care solicită implicarea comunității în activități de curățare și conservare a mediului, și participăm la campanii de plantare pentru a contribui la îmbunătățirea calității aerului. Aceste eforturi reflectă dorința noastră de a opera într-un mod sustenabil și responsabil față de mediu.

În centrul comercial sunt amplasate pubele speciale pentru colectare selectivă, facilitând separarea diferitelor tipuri de deșeuri, cum ar fi hârtia, plasticul, metalul și sticla. De asemenea, dispunem de o stație proprie de deșeuri, care contribuie la gestionarea eficientă a deșeurilor generate în cadrul centrului comercial. Pentru a asigura respectarea acestor practici ecologice, fiecare chiriaș este obligat să clasifice și să anunțe deșeurile pe categorii, garantând astfel că toate materialele reciclabile sunt colectate și procesate corespunzător”.

Cum utilizează City Park Mall tehnologia pentru a îmbunătăți experiența vizitatorilor?

„Folosim tehnologia în mai multe moduri pentru a îmbunătăți experiența vizitatorilor și pentru a opera într-un mod mai eficient și sustenabil. Avem stații de închiriere pentru baterii portabile, asigurând conectivitatea continuă a vizitatorilor în timpul cumpărăturilor. De asemenea, în spiritul sustenabilității, avem stații de încărcare pentru vehiculele electrice, inclusiv pentru Tesla, încurajând astfel utilizarea transportului ecologic. În plus, aplicația mobilă SPOT adaugă valoare experienței clienților prin mecanisme de recompensare. Aceste inițiative tehnologice nu doar că sporesc confortul vizitatorilor, dar și promovează un mediu de cumpărături mai eficient și mai responsabil ecologic”.

Măsuri pentru a minimiza consumul de energie și pentru a promova eficiența energetică

„Am adoptat mai multe măsuri pentru a minimiza consumul de energie și pentru a promova eficiența energetică. În primul rând, instalarea panourilor fotovoltaice a fost o mișcare strategică semnificativă, acestea contribuind la reducerea dependenței de energia convențională și la utilizarea unei surse de energie regenerabilă și mai curată. De asemenea, am implementat baterii și uscătoare de mâini cu senzor în băi, minimizând astfel consumul inutil de energie. Motoarele echipamentelor de climatizare funcționează cu convertizor de frecvență care reduce costul energiei electrice. În plus, înlocuirea corpurilor de iluminat tradiționale cu unele economice a avut un impact semnificativ în reducerea consumului general de electricitate”.

Cum contribuie noile tehnologii la cifra de afaceri a City Park Mall?

„Noile tehnologii contribuie la cifra de afaceri a City Park Mall prin optimizarea experienței de cumpărături pentru clienți și îmbunătățirea eficienței operaționale. De exemplu, implementarea aplicației mobile SPOT recompensează utilizatorii cu puncte de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel acces la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program. De asemenea, stațiile de încărcare pentru telefoane mobile și pentru vehicule electrice aduc un plus de valoare și comoditate, atrăgând și reținând mai mulți clienți.

Tehnologiile de supraveghere și de gestionare a securității cresc încrederea clienților, ceea ce duce la creșterea numărului de vizite și a timpului petrecut în mall. În plus, utilizarea tehnologiei în gestionarea eficientă a resurselor, cum ar fi iluminatul economic și panourile fotovoltaice, reduce costurile operaționale, permițând realocarea acestor economii în alte zone care pot genera venituri”.

Cum se adaptează City Park Mall la schimbările din industria de retail și la noile tendințe de consum?

„Punem un mare accent pe look & feel-ul centrului comercial. Ne adaptăm la schimbările din industria de retail și la noile tendințe de consum prin crearea unei experiențe complete, de 360 de grade, pentru clienți, oferind servicii și facilități pe care comerțul online nu le poate replica. Un exemplu concret al acestei abordări este parteneriatul cu Sameday, care permite clienților să cumpere produse din mall și să le expedieze gratuit oriunde în țară. Un alt exemplu este serviciul de personal styling, pe care anul acesta intenționăm să-l extindem și să oferim consiliere și pe zona de beauty”.

Cum contribuie City Park Mall la promovarea valorilor locale ale Dobrogei

”Colaborăm cu evenimente de anvergură, precum festivalul Neversea, și susținem activități sportive în parteneriat cu Asociația Județeană de Baschet, cum a fost turneul de baschet FIBA 3×3 World Tour. Ne mândrim cu parteneriatele noastre cu diferite școli din regiune, alături de care am organizat expoziții de robotică și am găzduit evenimente culturale, inclusiv recitaluri de pian și spectacole de Crăciun. Suntem parteneri cu Asociația Constanța ReStart pentru un proiect ambițios de construire a unui nou parc în Constanța, o investiție semnificativă pentru comunitatea noastră.

De asemenea, colaborarea noastră cu TEDx subliniază angajamentul nostru față de inovație și dezvoltare personală. Am găzduit cursuri de design vestimentar în colaborare cu Dalles Go și am susținut prezentări de modă ale designerilor locali în cadrul centrului comercial.

În viitor, ne propunem să organizăm ateliere de reciclare pentru copii, demonstrând angajamentul nostru continuu pentru educație și sustenabilitate. Aceste parteneriate și inițiative ne ajută să ne consolidăm poziția nu doar ca un centru comercial, ci și ca un promotor activ al culturii și valorilor locale din Dobrogea, contribuind astfel la dezvoltarea comunității noastre”.

Mihai Răzvan ROTARU

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu