În România sunt multe locuri frumoase, dar numai unele sunt cu adevărat unice și trebuie văzute măcar o dată în viață. Gura Portiței este un astfel de loc.
Fiind dobrogeni, am mers de multe ori la Gura Portiței, pentru magia pe care o respiră acest loc dar și pentru că mereu găsim acolo valențe noi și încercăm alte și alte experiențe.
De această dată am mai avut un motiv particular, am vrut să vedem cum arată bungalow-urile după reabilitarea completă a lor, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, despre care administratorul satului de vacanță ne-a vorbit într-un alt interviu.
Să ne înțelegem: nu mergem într-un loc pentru a sta în cameră, dar aici e fascinant cum au reușit să încadreze acest confort boem în mijlocul naturii sălbatice.
Cum ajungi la Gura Portiței
Pentru cei care nu au mai fost, la Gura Portiței se ajunge din Jurilovca, un sat turistic tradițional, marcat de amprenta rușilor lipoveni, care s-a dezvoltat enorm în ultimii ani, din punct de vedere turistic. În portul Jurilovca vă puteți lăsa mașina în siguranță, într-un sector administrat de satul de vacanță.
De aici trebuie să traversați Lacului Golovița, iar asta se poate face gratuit, cu o ambarcațiune a satului de vacanță, pentru cei care au rezervat cel puțin două nopți de cazare. Dacă doriți să mergeți la Gura Portiței doar pentru timpul zilei, aveți la dispoziție una dintre șalupele localnicilor din Jurilovca, ce fac curse regulate. Traversarea durează 20-30 de minute, costă 40 de lei și este o adevărată plăcere.
Fost golf al Mării Negre
Cât timp traversați lacul, o să vă țin de vorbă și o să vă spun că vă aflați pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, în Laguna Razelm-Sinoe, cel mai mare complex lagunar din România.
Această lagună a fost pe vremuri un uriaș golf al Mării Negre, ce purta numele de Halmyris. În timp, Dunărea a tot adus aluviuni pe care le-a depus aici formând un cordon de nisip lat de câteva zeci de metri.
Pe la jumătatea secolului trecut, mai existau doar câteva locuri în care acest cordon lăsa să treacă apa între mare și lagună, iar unul dintre acestea se numea Gura Portiței.
Aici, la Gura Portiței era și un adăpost sezonier de pescuit al rușilor lipoveni din Jurilovca. Ei pescuiau după metode tradiționale, la sturion sau la chefal (cu ajutorul unor instalații din lemn montate în lagună, despre care ne-au povestit mai mulți localnici).
În anii 70, guvernul comunist a decis să închidă comunicarea dintre mare și lagună de la Gura Portiței, cu efecte deloc favorabile asupra mediului. Dar asta este o altă chestiune, pe care o vom dezvolta altă dată.
Primul resort turistic era unul modest, construit pe piloni de lemn
Tot prin anii 70 a început și turismul aici, prin construirea unui mic resort turistic de condiție modestă (un restaurant și câteva căsuțe), pe piloni de lemn, de teama inundațiilor sezoniere. Tot aici s-a amenajat și un camping, frecventat de străini și românii mai emancipați și dornici să practice nudismul departe de ochii curioși ai regimului comunist.
Cum a apărut insula
Prin 2002 a început construcția actualei stațiuni turistice, parțial pe amplasamentul fostei pescării. Clădirile existente au fost amenajate pentru noile funcțiuni și a fost amenajată și insula. Aceasta din urmă era doar o grămadă de mâl și nisip fără nicio utilitate, rezultat din adâncirea canalului de acces.
Pe insulă au fost construite bungalow-uri, pentru cei care vor să fie mai aproape de atmosfera de deltă. Ceilalți, pot opta pentru spațiile de cazare dinspre plajă (inclusiv căsuțe situate chiar pe nisip), pentru a fi mai aproape de mare.
Dar iată că ne-am luat cu vorba și am ajuns în oaza de liniște numită Gura Portiței. După ce am debarcat, am luat cheia camerei și o undiță de la recepție și am pornit spre casa de pe insulă.
Culorile predominante sunt alb și albastru, după ahitectura tradițională a zonei
Insula e amenajată simplu și cu bun gust. Casele sunt vopsite în alb și albastru și acoperite cu stuf, după arhitectura tradițională a zonei. În jurul lor crește un gazon impecabil, de un verde ireal, ca într-o stampă elvețiană.
Camera noastră se numește Ceamurlia, după numele unei localități din zonă și am ales-o pentru că are o terasă cu ieșire la canal, astfel că poți pescui… din cameră.
Camera e spațioasă și amenajată cu același bun gust, păstrând atât culorile alb -albastru cât și stilul minimalist. Chiar și mobila contribuie la acest aspect, fiind de culoare albă. Impresia generală e de calitate, dar fără nimic ostentativ.
Am pescuit direct de pe terasa camerei
După ce am inspectat camera, am ieșit pe terasă, ca să ne apucăm de pescuit. Pentru că nu am fost inspirat să cumpărăm ceva momeală de pe „continent” și nici la recepție nu găsiți așa ceva (aviz amatorilor de pescuit!), am cerut o felie de pâine de la restaurant, am înmuiat-o în apă și, împreună cu vlogărița Ada, m-am apucat de frământat.
Captura a fost modestă, o babușcă amețită, dar în luna august la ora prânzului nici nu trebuie să ai mari așteptări. Până la urmă, e vorba de plăcerea acestui hobby.
Plajă ca la Gura Portiței, nu ca la Eforie Sud
După partida de pescuit, am mers la plajă. La Gura Portiței sunt amenajate două golfuri, delimitate de stabilopozi montați aici prin anii 80. Apa e foarte curată, se aud doar chiotele copiilor, fără îmbulzeala și agitația de tip „Eforie Sud”.
Pe plajă sunt amenajate șezlonguri și umbrare cochete. Lângă plajă e și o piscină cu bar, dar de data aceasta nu am avut timp să mergem și acolo.
Mâncare din pește proaspăt din lagună, specialități preparate aici
După ce Ada s-a bălăcit în mare și și-a făcut imediat prieteni (e uimitor cât de ușor fac copiii asta) am mers la masă. Până anul acesta, turiștii cazați aici aveau masa inclusă în prețul pachetului, pe un sistem de puncte din care cheltuiau. După cum ne-a relatat administratorul Gabriel Dițu într-un interviu, de anul acesta masa e separat.
Noi am mâncat: storceag de sturion, ciorbă de pește, paste cu fructe de mare, crap pe varză, platou Razelm cu 3 specii de pește (la mine în farfurie au fost 4), toate foarte bune. Aș mai adăuga că preparatele aperitiv pe bază de pește (ce pot fi servite dimineața în regim de bufet suedez) sunt producție proprie, gătite după rețete tradiționale, într-o mini-fabrică de bunătăți din pește deschisă recent în Jurilovca. Prețurile sunt acceptabile pentru o locație de acest tip și nu sunt mărite față de anul trecut.
Este o senzație grozavă să aluneci ușor pe răcoarea canalelor
După amiază, când soarele se lasă spre apele lagunei, cei mai mulți turiști merg spre hidrobiciclete. Este o experiență pe care am încercat-o și altă dată aici, dar acum am vrut să explorăm mai mult împrejurimile.
Este o senzație grozavă să aluneci ușor pe răcoarea canalelor, iar peisajul de pe maluri să se scurgă în sens invers, de o parte și de alta a apei. Cum nu bătea vântul, am pedalat până la ieșirea în lac și am putut admira în toată splendioarea joaca luminii în apele nemărginite.
Am luat-o apoi pe canalul ce merge spre nord și ajunge în Lacul Leahova, unde am văzut păsări și locuri bune de pescuit, la care se poate ajunge și pe mal, în nici zece minute de mers din centrul stațiunii.
Am descoperit și un canal îngust, ca un tunel secret în inima naturii
Am găsit și un canal foarte romantic, îngust și năpădit de stuf, ca un tunel secret prin inima naturii. Aveam să vedem că acest canal are câțiva kilometri lungime și merge spre Insula Bisericuța, la adăpostul stuful. Probabil că a fost săpat în vechime de către pescarii lipoveni din Jurilovca, drept variantă de traversare a lacului atunci când vântul bate cu putere.
Am încheiat ziua la locul de joacă, unde Ada și-a făcut de cap pe tiroliană. Nu departe, am văzut un teren de sport unde copiii mai mari jucau fotbal.
Așa trebuie să fi arătat lumea la Începuturi
A doua zi am plecat spre sud, acolo unde cu o zi înainte văzuserăm niște cai liberi, însă nu apucaserăm să îi prindem în imagini, ei fiind pe pământ, iar noi pe apă, cu hidrobicicleta. Nu am avut noroc să dăm de ei, în schimb am găsit o zonă inundată plină cu păsări, pe care le-am fotografiat și filmat de la distanță, fără să le deranjăm.
Am mers apoi și în direcția opusă, spre nord, să căutăm amplasamentul vechii stațiuni.
L-am găsit la mică distanță de panourile solare ce produc energia pentru acest loc. Din vechea stațiune au rămas doar bușteni înfipți în pământul plin de scoici, cam la jumătatea distanței dintre mare și canal. Dincolo de aceștia se întinde pustietatea: nisip, scoici și păsări.
O fâșie de uscat ce desparte Marea Neagră de canalele, japșele și lacurile Deltei Dunării, acest tărâm magic.
Așa trebuie să fi arătat lumea la Începuturi…
Text, foto și video: Mihai Răzvan ROTARU, Viviana ROTARU
