Ziua Marelui „NU”: Lecţie de demnitate, predată de urmaşii întemeietorilor oraşului Constanţa

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
5 Min Read

Pentru noi, cei care trăim în Constanţa, prezența concetățenilor din atâtea etnii diferite este un lucru la fel de firesc precum prezența mării la poalele orașului nostru. Pentru oaspeții noștri, toți cei care vizitează Constanța, tezaurul cultural al acestor frați poate reprezenta sarea și piperului, notele ce pigmentează un sejur la malul mării. Cum turismul cultural este în plină dezvoltare la Constanța, marcat de un număr de evenimente în continuă creștere, salutăm evenimentul organizat ieri de comunitatea grecilor din Constanța, urmașii celor care au întemeiat acest oraș, în antichitate – Ziua Marelui „NU”.

Slujba religioasă a fost săvârșită în două limbi, la Biserica Greacă Metamorphosis Constanța

La acest eveniment au fost invitați reprezentanți ai celorlalte etnii, marcând încă o dată un adevăr care trebuie repetat, într-o lume zguduită de un nou val de intoleranță: În Dobrogea etniile au conviețuit mereu pașnic!

Uniunea Elenă din România, Comunitatea Elpis Constanța, alături de Ambasada Republicii Elene în România au celebrat Ziua MARELUI NU – Ziua DEMNITĂȚII Naționale.

Istoria ne spune că pe 28 octombrie 1940, fascistul Musolini a cerut Greciei să să permită trecerea nestingherită a trupelor sale, iar grecii au spus un NU hotărât, prin vocea liderul Ioannis Metaxas. Grecii și-au apărat pământurile și familiile cu o dârzenie care avea să îl facă pe Churchill să spună: „Nu grecii luptă ca eroii, ci eroii luptă ca grecii”. Dar grecii nu și-au apărat doar țara în acel război, ci au apărat însăși ideea de demnitate umană și au luptat pentru umanitate, împotriva unei ideologii a răului absolut.

Revenind în actualitate, grecii și-au început ziua de 28 octombrie cu o slujbă religioasă săvârșită în două limbi, de un sobor de preoți, la Biserica Greacă Metamorphosis Constanța. La eveniment au fost prezenți: Anton Antoniadis, președintele Comunității Elene din Constanța, Sofia Grammata, ambasador al Republicii Elene în România, Dragoș Gabriel Zisopol, deputat și președinte al Uniunii Elene din România.

Manifestările au continuat la Muzeul de Artă din Constanța, unde oficialitățile au ținut alocuțiuni, urmate de un moment în care copii și tineri din comunitatea elenă au recitat câteva poezii tema simbolul „NU”.

Cu această ocazie a avut loc și vernisajul unei expoziții deosebite: au fost expuse operele de artă ale Hristofeniei Cazacu, pictor scenograf.

Amfitrionul evenimentului, Anton Traian Antoniadis, a salutat prezența oficialităților, reprezentanților celorlalte etnii, mediului de afaceri, asociațiilor și concetățenilor, printr-o scrisoare de mulțumire, pe care o redăm mai jos:

Comunitatea Elenă Elpis Constanţa împreună cu Ambasada Republicii Elene din România, Uniunea Elenă din România, Consulatul Republicii Elene în Constanţa adresează pe această cale mulţumiri sincere tuturor membrilor comunităţii elene şi filoelenilor din Constanţa, reprezentanţilor comunităţilor minorităţilor prezente pe pământ dobrogean pe care promitem să le onorăm la fel cum au făcut-o în
cadrul acestui eveniment, comunității Armene domnului Liviu Merdinian, Ruși-Lipoveni domnului Nicola Artion şi Tătare reprezentate de domnii Eden Kurtasan şi Aledin Amet, preoţilor de la biserica Methamorphosis ce garantează de fiecare dată prin harul lor buna desfăşurare, reprezentanţilor prefecturii și consiliului județean, muzeului de artă, ce ne-a pus la dispoziție tot ce am avut nevoie,
reprezentanţilor mediului de afaceri constănţean, ce ne-au onorat cu prezența – conducerea Administraţiei Port, Black Sea, Canale Navigabile, Dobrogea S.A. etc, Asociaţiei militarilor veterani, reprezentată prin domnul Crăciun, Televiziunii Române şi reprezentanților mass-media locali, care au avut
disponibilitatea şi plăcerea de a relata de la fața locului şi în mod deosebit constănţenilor prezenți, ce au avut plăcerea, demnitatea si bucuria să ne fie alături, aşa cum stă bine oricărui dobrogean ce îşi cunoaşte
originile, pentru a celebra împreună Ziua Marelui NU sau Ziua Demnităţii.
În anul 1940 ambasadorul Italiei la Atena i-a înmânat generalului loannis Metaxas un mesaj de la Mussolini, prin care acesta îi cerea acestuia „permisiunea” de trecere nelimitată a trupelor italiene prin Grecia către „punctele strategice” din zonă, iar premierul a refuzat ferm cu un NU categoric, iar luptele ce au urmat au confirmat deviza lor, „Libertate sau moarte”.
În acelaşi spirit, Comunitatea Elenă Elpis prin activităţile desfăşurate de-a lungul timpului în slujba frumosului şi bunei înţelegeri vă asigură că va fi întotdeauna în slujba concetăţenilor.

Articol scris și publicat ca urmare a colaborării platformei on line Dobrogea Explore cu Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța.

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu