Astăzi vă voi spune o poveste dobrogeană, Valea de sânge de la Dunăre. Acțiunea se petrece în satul Canlia, nu departe de Mănăstirea Dervent, în județul Constanța.
Locul acesta era cunoscut de demult ca Valea Însângerată sau Canlî Dere, după cum îi ziceau turcii. Se spune că, într-o vreme îndepărtată, aici s-ar fi dat o bătălie cumplită.
Legenda spune că nişte ieniceri turci care fugiseră din armata Sultanului, se ascunseseră în apropierea satului Canlia. Ei se fereau de oraşele mari, unde îi aşteptau osânda şi chinul pentru trădarea lor. Dar nu voiau să trăiască în pace, ci îşi păstraseră obiceiurile lor murdare şi criminale.
Într-o zi, necredincioşilor li se făcu poftă să atace un sat de români păstori, situat nu prea departe, pe malul Dunării. Ştiau ei că dimineaţa, bărbaţii plecau cu oile la păscut, iar în sat rămâneau doar femeile, copii şi bătrânii.
Aşa că, într-o zi, se năpustiră asupra cătunului de valahi, îl prădară şi îl dărâmară, uciseră toţi bărbaţii care se aflau acasă şi luară cu ei toate femeile şi fecioarele, pe care le voiau fie ca sclave, fie ca neveste.
Valea de sânge de la Dunăre
Dar nu apucă să treacă o oră şi păstorii aflară de nenorocirea care se abătuse asupra satului lor. Veniră toţi acasă, lăsară oile în seama celor ce scăpaseră cu viaţă, luă fiecare ce armă avu la îndemână şi porniră după ieniceri, să îşi elibereze femeile.
Ienicerii nu se temeau de nimic şi nu credeau că acei creştini ar îndrăzni să îi urmărească. Se gândeau că nişte bieți păstori nu ar avea nicio șansă într-o luptă cu ei, soldați căliți în multe războaie. De aceea se și opriseră din drum şi îşi făcurseră tabără într-o vale verde şi frumoasă. Dar nu ştiau ce îi aştepta…
Se treziră cu valahii furioşi peste ei, la fel de numeroşi ca ei, dar având în mâini doar bâte, cuţite, furci şi topoare şi nu iatagane cu lame tăioase. Se dădu o luptă înfricoşătoare, care se zice că a ţinut aproape o zi întreagă. La lăsarea serii, jumătate din valahi îşi găsiseră sfârşitul, dar de partea ienicerilor nu mai rămăsese niciunul în viaţă, atât de cumplită fusese răzbunarea păstorilor.
Valea cea Verde se făcu roşie de la sângele vărsat în acea zi. Când totul se sfârşi, valahii supravieţuitori şi femeile lor se întoarseră acasă, lăsând trupurile ienicerilor pradă ciorilor negre.
Şi de atunci, locului i se zise Valea Însângerată. Canlî Dere îi spuseră şi turcii din zonă, cei paşnici şi care se bucurau că scăpaseră de primejdia tâlharilor. Şi numele rămase aşa, peste timpuri, chiar dacă adesea, oamenii locului, cu grijile lor zilnice, uită să îşi mai întrebe bătrânii despre acea poveste…
Acest articol are ca punct de pornire un text din fascinanta colecție de cărți Poveștile Mării Negre, ale scriitorului dobrogean Cristian Cealera.
Puteți comanda Poveștile de aici.