Sexualitate și ipocrizie în societatea românească a fost tema dialogului pe care l-am purtat cu artistul plastic Alexandru Rădvan, cu prilejul unui eveniment desfășurat la Muzeul de Artă Constanța.
Evenimentul a fost legat de expoziția de artă intitulată „Piele pe Piele”, găzduită de muzeul din Constanța până pe data de 10 martie.
Discuția mi-a adus în față un om sincer și lucid, perfect conștient de rolul artistului în societate, pe care îl privește într-un mod demitizant.
Am vorbit despre expoziția curentă dar și despre sexualitate, una dintre temele predilecte ale artistului.
„Piele pe Piele” nu este doar un titlu explicit, ci și o încercare artistică de a evidenția legături intime și comunicare profundă între ființe umane. Artistul a subliniat importanța acestor momente liniștite și intime într-o lume agitată, unde percepția asupra intimității este adesea distorsionată de prezența mediatică a sexualității.
În dialogul nostru, am descoperit că expoziția conține imagini ce surprind cupluri în momente de intimitate, precum somnul, unde vulnerabilitatea și încrederea sunt legate și derivă una din alta. Artistul a subliniat că de această dată intenția sa nu a fost să creeze imagini cu conținut sexual explicit, ci să exploreze comunicarea erotică într-un mod liniștit și subtil.
Am discutat despre rolul sexualității în opera sa și despre cum aceasta este percepută în societatea românească contemporană. Rădvan a evidențiat că discuțiile despre sex sau alte subiecte tabu rămân un teren delicat, cu rețineri și ipocrizie manifestate în spațiul public.
Sexualitate și ipocrizie în societatea românească. Un dialog sincer cu artistul plastic Alexandru Rădvan
„Piele pe Piele este un titlu destul de direct și oarecum explicit. Dar dacă încercăm să căutăm dincolo de caracterul explicit, este vorba de o legătură intimă și de o comunicare la nivel foarte apropiat între două ființe umane. Dacă ne aducem aminte, este atât de recomandabil ca nou-născutul să stea lipit de pielea mamei cât mai mult posibil.
Deci, Piele pe Piele este în această expoziție o încercare de a aduce și de a fixa în memorie, amintire și în imagini, momente intime de comunicare profundă. Aceste momente nu sunt neapărat despre ceva explicit sau ceva special, ci sunt considerate deosebit de valoroase pentru că sunt clipe de liniște.
Acestea sunt cu atât mai valoroase în zilele noastre, când totul este deosebit de agitat și percepțiile noastre asupra intimității sunt distorsionate de ceea ce vedem în jur și de modul în care exhibarea sexualității pe internet sau în media de orice fel a ajuns să înlocuiască comunicarea intimă.
Piele pe Piele, comunicare erotică
Aceste imagini nu vorbesc despre sex în sensul în care îl definim ca pe ceva explicit. Ele vorbesc mai degrabă despre o comunicare erotică între doi oameni, când totul este liniștit.
Fără să fie o intenție programatică, multe imagini reprezintă cupluri care dorm. Pentru că acesta este un moment în care oamenii lasă garda jos. Este actul de a dormi lângă cineva, mai ales în situația în care ești complet dezbrăcat, ești nud, adică lipsesc toate protecțiile, toate măștile și toate sistemele de apărare.
Momentul în care alegi să dormi lângă alt om, este un semn de încredere deosebită. Aș putea spune că intenția mea nu a fost una de a crea imagini cu conținut sexual. Pentru că sexualitatea nu putea să aducă nimic în plus imaginilor, dar erotismul cred că da.
După ce am trecut prin zona de întuneric, tind să ies din nou la lumină și mă interesează acest tip de comunicare erotică deosebit de liniștită între două ființe umane.
Am explorat artistic și partea întunecată a sexualității
Totuși, sexualitatea este una dintre temele care mă interesează. Pentru că mi se pare că în codul meu genetic este foarte importantă pentru mine ca om. Mi se pare foarte importantă pentru comunicarea între oameni.
Este o temă deosebit de ofertantă, pentru că poți să o abordezi din foarte multe unghiuri. Unele cu care ești de acord, altele cu care nu ești de acord. Dar ca artist, lucrurile astea mi se par foarte importante.
Deci, artistul nu creează doar imagini cu ce este el de acord. Uneori abordez o temă pentru a ajunge într-un loc în care aș vrea să ajung. Și atunci trebuie să explorezi și partea întunecată. Și pentru că este în codul nostru genetic.
Adică, eu stau să observ de exemplu cum anumite emisiuni la televizor, care nu au nicio treabă cu sexualitatea, sunt sexualizate într-un fel sau altul.
Sexualitate și ipocrizie în societatea românească
Nu știu dacă societatea românească este pregătită să discute despre sexualitate sau alte tabuuri, pot doar să spun ce mi s-a întâmplat mie. Există oameni care au o doză consistentă de ipocrizie, nu numai legată de sexualitate, ci de absolut orice fel de subiect. Atunci când subiectele apar în spațiul public, oamenii au tendința de a deveni cei mai vocali. Când sunt foarte vocali, sunt deosebit de ipocriți, adică cred în privat altceva decât cred în spațiul public.
Eu nu mai cred de mult într-o anumită naivitate și virginalitate a societății românești, la 35 de ani după Revoluție. Dar există multe rețineri în a discuta anumite teme și în a accepta celelalte puncte de vedere.
Desigur că sexualitatea este și o temă care vinde și care provoacă o anumită rumoare. Și poate provoca și un anumit scandal. Și atunci artistul care se ocupă de așa ceva își asumă niște sarcini nu tocmai ușoare.
Spre exemplu, în seria „Omagiul lui Iuda și Cruciații” era vorba de un contrast între lucrurile din interior și cele din exterior. Adică, felul în care poate cel mai abject dintre personaje, Iuda, sinonim cu trădarea, cu tot ce este rău, poate că și el are un anumit firicel de lumină în el. Și dincolo de asta, poate că toate lucrurile despre care credem că e de la sine înțeles că sunt bune, că sunt nobile, luminoase, poate că nu sunt tocmai așa.
Și poate că noi nu suntem tocmai curați, mai ales când oamenii fac atâta paradă că vor să fie niște persoane bune. Deci, acceptarea acestei laturi mai întunecate nu înseamnă că este un negru absolut acolo.
Scheletul din dulap, zona de care nu îți place să îți aduci aminte, dar ești conștient că o ai acolo. Tot acest efort al nostru de a pune etichete absolut tuturor lucrurilor și a le pune într-un anumit raft, poate că uneori se dovedește a fi contraproductiv”.
Mihai Răzvan ROTARU