Apropierea de natură este o nevoie tot mai intensă a comunității, iar refugiile verzi sunt esențiale pentru a avea locuitori fericiți în orașe. Și nu doar pentru că sunt spații în care te ascunzi de agitația urbană, ci și pentru că, efectiv, te ajută să respiri un aer mai curat.
Primăvara se văd cel mai bine investițiile în spații verzi, iar o postare de pe pagina de Facebook IULIUS ne dezvăluie cât de frumoase sunt parcurile pe care compania le-a realizat în proiectele sale din țară, în unele cazuri chiar și acolo unde nu exista urmă de verde, și cât de spectaculos se dezvoltă.
La Iași, în centrul orașului, o astfel de grădină pune în valoare Palatul Culturii. A fost amenajată ca parte a unui amplu proiect al celor de la Iulius, pe care l-au inaugurat acum 12 ani. Fotografiile dezvăluie grădina în toată splendoarea, cu accente de magnolii și glicină, pomi înfloriți și un verde crud al gazonului. Parcul atrage oamenii ca un magnet, devenind locul preferat de joacă în aer liber al copiilor, al celor care își dau întâlnire cu o carte pe gazon, al celor care decid să-și mute aici temporar biroul sau care doresc să participe la un eveniment.
Un popas virtual în grădina Iulius Town Timișoara ne arată că primăvara a adus o explozie de culoare și energie, transformând parcul într-o adevărată oază de frumusețe. Verdele te însoțește pretutindeni, pe alei flancate de arbori înalți, dar și în zonele amenajate cu gazon „terapeutic” prin intensitatea culorii sale. Copacii au înflorit și oferă cadre perfecte pentru fotografii, mai ales că fundalul te încarcă cu o stare de bine.
În parcul pe care Iulius l-a amenajat în Cluj-Napoca, zilele călduroase au adus verdele printre ramurile sălciilor de pe malul lacului și arborii încep să prindă suficientă consistență pentru a adăposti la umbra lor pe cei care caută un moment de liniște doar pentru ei sau un loc să se bucure de prezența apropiaților. Imaginile ne invită la relaxare și ne dezvăluie un loc în care poți merge la o plimbare cu bicicleta sau pe jos sau te poți bucura de verdele din jur și de o stare de bine.
Toate aceste peisaje, pe care acum le admirăm în fotografii sau dacă vizităm orașele în care au fost realizate, le vom vedea peste câțiva ani și la Constanța. Și asta pentru că aceeași companie, Iulius, a anunțat că un parc similar va fi integrat și în proiectul pe care îl pregătește în orașul nostru, o investiție de 800 de milioane de euro ce va transforma un teren al OilTerminal, de nu mai puțin de 38 de hectare, într-o destinație pentru locuitori, cu magazine și branduri mari, clădiri de birouri, centre de distracție, spații dedicate culturii și, cel mai important, o grădină urbană pe modelul celor care ne-au cucerit din fotografii.
Iulius a investit peste 18 milioane de euro în aceste parcuri, care se întind pe 13 hectare, în orașele Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. În ele cresc peste 80.000 de copaci și arbuști, dar și zeci de mii de plante decorative, arborii fiind aduși din pepiniere internaționale specializate, pentru a le oferi oamenilor parcuri similare celor cu vegetație matură, de zeci de ani.