Se spune că fiecare casă are povestea ei, cu atât mai mult cele locuite de oameni importanți, care au scris istoria diverselor locuri. La Constanța, casele care știu povești sunt adunate în Peninsulă, acolo unde era și centrul urbei la începutul secolului trecut. Această parte a orașului a stat într-un con de umbră în timpul regimului comunist și chiar și după căderea acestuia, mai bine de două decenii.
În ultimii ani, Peninsula și Piața Ovidiu încep să își recapete strălucirea de odinioară, se animă de turiști, evenimente. Unele case vechi încă sunt în stare de degradare dar multe dintre ele au fost reabilitate ori sunt în curs de reabilitare. Cum orice oraș grecesc avea o agora (piaţă publică din Grecia antică unde se ţineau adunările publice) am putea spune că și Constanța, descendent al coloniei grecești antice Tomis, își regăsește agora, în Piața Ovidiu.
Prof. dr. Raul Răzvan Ivan este inițiatorul unui proiect care contribuie la valorizarea turistică a acestei zone a orașului.
„Turul <Case celebre din Constanța veche> propune o abordare inedită într-o formă a ghidajului, a promovării istoriei acestor clădiri, martori tăcuți ai orașului, bijuterii ce îmbogățesc imaginea arhitecturală și urbanistică a Constanței, precum și povestea proprietarilor, fie primari, cerealiști, oameni foarte bogați, aceste personalități fiind de origini diferite. Importanța pe care aceste personalități au jucat-o în evoluția orașului Constanța”, spune autorul.
Turul „Case celebre din Constanța veche” se desfășoară sub egida Centrului Cultural Județean Teodor T. Burada Constanța, instituție subordonată Consiliului Județean. Traseul durează 2 ore și are punct de plecare statuia lupoaicei, unul dintre simbolurile orașului vechi.
„Primul obiectiv este Palatul Regal, loc important pentru Familia Regală, un monument construit la începutul secolului XX. Ne continuăm drumul și ne oprim la casa fostului primar al orașului Constanța din perioada interbelică, Horia P. Grigorescu. După care ne delectăm cu o casă construită la sfârșitul secolului XIX, renumită printre constănțeni, datorită arhitecturii sale, casa Alleon. Pașii ne poartă și ajungem în Piața Ovidiu, aici observând alte două case celebre, casa armeanului Damadian și casa Hrisicos, proprietarul rămas cunoscut prin frauda cu vin. Traversăm Piața Ovidiu și pătrundem pe strada Nicolae Titulescu, cunoscută mai ales prin seria de clădiri-monument de patrimoniu cultural. Casa cu Lei este cea care ne atrage atenția, o clădire construită la începutul secolului XX, ce a aparținut antreprenorului armean, Dicran Emirzian. În capătul străzii descoperim o altă bijuterie arhitecturală, casa Manicatide, un proprietar de cai din București, dar și un afacerist cu cereale.
Părăsim această renumită stradă, Nicolae Titulescu, și ajungem pe cel mai vechi bulevard al orașului Constanța, bulevardul Elisabeta, unde suntem întâmpinați de o serie de clădiri impunătoare, cu o arhitectură deosebită.
Aici găsim casa inginerului Pâslă, cel care a lucrat alături de inginerul Anghel Salgny. Casa are un parfum de epocă. Alături se află casa primarului Titus Cănănău, o bijuterie de la 1912. Desigur că trecem în revistă celebra casă unde a locuit ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu. Ultima casă unde ne vom opri este actuala locuință a Arhiepiscopului Tomisului, de fapt casa în care a locuit primul primar al municipiului Constanța, dr. Alexandru Pilescu”.
Palatul Regal
„Palatul regal a fost ridicat în perioada 1904-1906, pe o râpă, denumită Belvedere, iar în apropiere era gara veche a Constanţei. În presa vremii sunt numeroase articole care anunţă cu mare fast vizita principilor la Constanţa. Din documentarea realizată de Doina Păuleanu aflăm că la 12 mai 1909, în localitate a sosit principele Nicolae, însoţit de generalul Robescu, fiind întâmpinat la gară de prefect, primar, şi un numeros public. <În ziua de 2 aprilie 1911, relatează ziarul Drapelul, cu trenul de persoane de 1.45, au sosit în localitate principele Nicolae şi principesa Ileana, descinzând la Palatul Regal. E probabil ca micii principi vor rămâne în localitate până după Sărbători>.
<Din cea mai sigură sursă>, relata ziarul Victoria din 24 mai 1916, <La începutul lunei viitoare, principii Mircea şi Ileana vor sosi la Capitala Dobrogei. Micii principi vor face băi la Mamaia. În vederea sosirii lor aici, camerele de la Palatul Regal sunt amenajate>.
La Palatul Regal erau organizare banchete fastuoase, unul dintre ele fiind organizat pe data de 3 mai 1911. În 1902, autoritățile locale apreciau că reședința prefectului județului Constanța, ar fi putut servi în mod onorabil și ca reședință temporară pentru Rege. Lucrările încep în 1903 și, după peripeții administrative și tehnice, sunt încheiate în iarna anului 1906, Palatul Regal servind și ca sediu al Prefecturii până la Primul Război Mondial.
Prima ședere a Familiei Regale în noul Palat din Constanța a fost menționată în septembrie 1907, după care acest lucru s-a petrecut anual, până în vara anului 1914, inclusiv. La 1 iunie 1914, Palatul Regal din Constanța a cunoscut cea mai fastuoasă zi din istoria lui, aceea când Familia Regală a României a primit la un dineu oficial pe Familia Imperială a Rusiei, condusă de Țarul Nicolae al II-lea.
Este vorba despre ultima vizită a țarului Rusiei în străinătate, despre ultima primire oficială a unui șef de stat de către Regele Carol I, despre ultimul eveniment pe care l-a găzduit Palatul Regal din Constanța.
După distrugerile inerente din timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918), Palatul Regal din Constanța a fost refăcut și trecut, începând cu anul 1924, în patrimonial Ministerului Justiției, aici fiind deschisă Curtea de Apel. De un secol, clădirea funcționează ca sediu al unor instituții judiciare, foarte puține fiind elementele care mai aduc aminte de vizitele regale și de atributele administrative supreme cu care a fost investită, din 1906 și până la Primul Război Mondial.
Casa Grigorescu
Amplasamentul este situat pe strada Traian, numărul 25. Este vorba despre casa în care a copilărit Horia Grigorescu, un important edil al urbei (martie 1934-decembrie 1937). Tatăl lui, Petre Grigorescu, a fost silvicultor, fiind responsabil pentru multe plantații de arbori în Dobrogea. Dobrogea era destul de pustie la acea vreme și fără preocupări în domeniul ecologiei, iar el a făcut plantații sistematice și a fost unul dintre marii silvicultori ai țării. A fost și un personaj foarte interesant pentru că era implicat în treburile cetății și mai ales a scos un ziar foarte important care se numea Constanța, săptămânal preocupat în special de problemele de urbanism și edilitate.
Familia Grigorescu este una dintre marile familii ale orașului nostru, care s-a înscris în evenimentele și în deciziile importante ale urbei noastre dintr-o perioadă în care Chiustenge devenea Constanța modernă. Devenea acel port de la care se aștepta să se facă legătura cu lumea, lucru pe care Constanța l-a și îndeplinit după ce Anghel Saligny a avut ideea acestui proiect extraordinar de dezvoltare a Portului Constanța și a asigurat orașului nostru modernitatea și capacitățile tehnice de care avea nevoie.
Despre Horia Grigorescu iată ce aflăm din site-ul Suplimentul de Cultură: Horia, al doilea frate al mamei, a fost avocat, cu licența În București și doctoratul în drept, secția politico-economică, la Paris, în 1922, avocat în Baroul București, deputat de Constanța în 1927-1928, ales primar al Constanței între 1930 și 1933, prefect între 1933 și 1934 și reales primar între 1934 și 1937. Ca și Petre Grigorescu, tatăl lui, a fost edil, adică a construit cu dăruire pentru oraș.
Casa Alleon sau Casa de Piatră
În anul 1881, bancherul Jean Gerard Alleon dorind să construiască o clădire la Constanța pe str. C.A.Rosetti, îl aduce de la Constantinopol pe arhitectul grec, Pelopidas D. Couppa. La 6 octombrie 1882, procuratorul lui Alleon, Isac A. Seni, solicita o aprobare pentru o construcție cu un singur etaj.
Din planurile prezentate în premieră se profilează o casă a cărei eleganță se bazează pe sugestiile stilistice ale coloanei dorice, folosită monumental la intrare. Clădirea prezenta o bază solidă, care se găsea în bosajul soclului. Coloana utiliza liniile simple ale capitelului și avea rolul de a susține antablamentul. Cele patru ferestre dispuse într-o simetrie riguroasă aveau ancadramente în relief.
Al doilea plan al clădirii datează din 25 martie 1883. În acest plan se recunosc elementele viitoarei fațade cu turn. Astfel, planul din 1883 îl modifica pe cel din 1882. Cele 2 coloane de la ușă și toate colonetele de la ferestre se transformă în ancadramente dreptunghiulare. Imobilul este etajat, iar numărul de ferestre devine impar – 5. Sub cornișa ferestrelor se găsesc capitele adosate care sugerează coloana inițială. Fațada către mare se prelungește la ambele nivele cu o travee din piatră înzestrată cu câte o fereastră dreptunghiulară simplă. Comparând planurile, constatăm suprimarea unui etaj și dispariția porticului redus la câte o coloană portantă în colțurile fațadei principale de pe str. C.A.Rosetti. Ultimul plan, datat 29 august 1883, inversează cele două proiecte astfel încât, clădirea concepută inițial doar cu subsol și parter, etajată și extinsă cu traveea laterală, căreia i se suprima baza și i se schimba forma spre a deveni turn suspendat.
Numită și „Casa Engleză”, fără nicio acoperire faptică sau anecdotică, întregul edificiu este alcătuit din piatră de talie. Este construit în stil eclectic cu elemente victoriene și de gotic venețian și cuprinde demisol, mezanin, etaj, parțial mansardă. Are două fațade principale, formate din două părți distincte. Fațada dinspre aleea V. Canarache are o compoziție asimetrică în partea stângă cu un balcon de colț în stil venețian, iar în dreapta o mansardă cu fronton.
Piața Ovidiu
Ne aflăm în Piața Independenței, important centru al vechiului oraș Constanța. Aici, a fost cu multă vreme în urmă, „agora” tomitană, adică piața publică după modelul celor din Grecia antică, iar în timpul stăpânirii romane, „forumul” , adică piața unde se aduna poporul cu scopul dezbaterii diferitelor treburi de interes public. Ansamblul pieței s-a dezvoltat prin completarea succesivă de clădiri construite într-un stil caracteristic arhitecturii orașelor din țara noastră.
Statuia lui Ovidius
În mijlocul pieței se ridică statuia lui Publius Ovidius Naso, înaltă de 2,5 m, turnată în bronz. Ea a fost dezvelită în anul 1887 și este opera sculptorului italian, Ettore Ferari din Sulmona. Statuia este concepută în stil clasic și lucrată cu multă sensibilitate. Formele sunt fin conturate sub ușoara învăluire a faldurilor togii romane. Lucrarea degajă mult umanism prin vibrația ei sculpturală, fiind în deplină concordonanță cu drama suferită de poet.
Împăratul roman Octavian Augustus, îl trimitea în exil pe poetul Publius Ovidius Naso din Roma, pe meleagurile îndepărtate ale geților din Pontul Euxin. Scrisorile din exil cunoscute sub numele de „Tristele”, întrucât au fost scrise în Tristia, precum și ex Ponto (Scrisorile din Pont) sunt două opere înscrise în poezia universală. Perioada petrecută de Ovidius la Tomis, în ultimii 9 ani de viață, ne oferă o imagine asupra locului, oamenilor, dar și a evenimentelor din ținutul getic.
Importante pentru istoria noastră sunt și „Elegiile” compuse de Ovidius, furnizându-ne informații și date despre Tomis și Dobrogea aflate la începutul secolului I al perioadei creștine.
Înainte de moarte și-a exprimat dorința ca cenușa lui să fie pusă într-o urnă și dusă la Roma. Cercetările făcute de istorici pentru identificarea locului unde a fost înmormântat poetul Ovidius au pornit de la informațiile oferite de Hieronymus, Giovanni Pontano și Caelius Rhodiginus.
Potrivit acestora, mormântul lui Ovidius se afla la Tomis, în apropierea uneia dintre porțile orașului, unde cetățenii care intrau și ieșeau puteau să vadă locul unde marele poet își doarme somnul de veci și se presupune că ar fi fost pe locul unde se află acum Muzeul de Artă Populară.
În perioada de ocupație germano-bulgară (1916-1918), militarii bulgari au vandalizat statuia lui Ovidius, pe care au și dărâmat-o cu lanțurile, așa cum au făcut și cu Monumentul Reîntregirii Dobrogei, ridicat în anul 1913, în fața clădirii Prefecturii pe care au dus-o în Bulgaria. Statuia lui Ovidius a fost repusă pe soclu de Administrația Germană de Etapă.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (fosta primărie a orașului)
Ștefan Hagi Tudor, reprezentant al Societății Mercur, obținea în 1913 autorizație pentru construcția unei clădiri cu subsoluri, parter și trei etaje care a suferit ulterior diferite modificări, fără a-i schimba aspectul.
La 28 martie 1911 arhitectul Victor Gh. Ștefănescu încheia cu primăria contractul de proiectare al unui nou sediu al primăriei (MINAC), piatra fundamentală fiind pusă în același an. După război lucrările au fost reluate și s-au încheiat între 1919-1921. Începând cu anul 1977, devine MINAC.
Casa Hrisicos
Casa Hrisicos a fost gândită de arhitectul francez L. Givert într-un stil eclectic, un amestec abundent de neoclasicism şi tendinţe timide de Art Nouveau. Dacă te uiţi bine prin Piaţa Ovidiu, această clădire se remarcă în primul rând prin faptul că este una dintre cele mai rezistente din zonă. Pe de altă parte, vechiul hotel a trăit, cumva, istoriile succesive ale Constanţei, aşa cum a fost ea vreme de un secol şi mai bine.
La 1900, când a fost ridicat, imobilul a fost conceput ca un elegant hotel şi un restaurant cu bucătărie pescărească şi internaţională. Mult timp, aici au poposit călători din Bucureşti sau din Europa, dornici de confort, meniuri gustoase şi vinuri renumite. De la ferestrele camerelor se zăreau şi statuia lui Ovidius şi forfota cotidiană din jurul localurilor şi agitaţia trăsurilor pe piatra cubică recent montată. Elitele bucureştene, obişnuite cu hotelurile „Carol” şi „Regina”, alegeau acum „Hrisicos”. Era mai nou şi mai central.
I.L. Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Al. Vlahuţă erau cunoscuţi ai restaurantului de la parter, cu bucătărie de „prim rang”, cum anunţau gazetele locale. A venit aici şi carismaticul lider al politicii româneşti din primele două decenii ale secolului trecut, Take Ionescu. Ministru în repetate rânduri, şi prim ministru pentru o lună, liderul Partidului Conservator Democrat striga adunarea susţinătorilor locali la parterul lui „Hrisicos”. Acolo s-a ţinut şi un parastas, în 1909, în memoria unuia dintre cei care au construit oraşul modern: I. Bănescu.
Proprietarul imobilului, Gheorghe Hrisicos, a adus nu puţină notorietate locului cu pricina. Modest băiat de prăvălie, a ajuns repede un cunoscut negustor de vinuri şi proprietar de case centrale. Se spune că averea, ca multe altele în Constanţa de atunci, a construit-o prin combinaţii financiare, multe deloc în acord cu legea.
Casa Damadian
Construită în stil neoromânesc, clădirea a fost orientată cu intrarea spre Portul Constanța și nu spre Piața Ovidiu, așa cum au fost orientate toate celelalte construcții. Negustori prin excelență, armenii pentru care a fost construită au intuit încă de-atunci potențialul de dezvoltare al orașului-port, orientându-și simbolic locuința spre mare.
Clădirea a devenit foarte repede cunoscută în oraș, devenind un simbol al prosperității familiei Damadian, care deținea și alte proprietăți importante în Constanța. În 1950, casa a fost naționalizată și a fost transformată în clădire de birouri pentru diverse întreprinderi, iar după Revoluție a fost evacuată și ar fi trebuit să intre în conservare. Însă în anii care au urmat, clădirea a suferit numeroase intervenții care și-au lăsat amprenta în mod negativ asupra imobilului. Soarta clădirii se schimbă începând cu anul 2004, atunci când aceasta ajunge în proprietatea unui cetățean norvegian, care o restaurează.
Casa cu Lei
Printre personalitățile vremii, s-a remarcat și bogatul negustor armean Dicran Emirzian, care își finaliza, la 1902, reședința cunoscută azi sub numele Casa cu Lei.
Casa bogatului Emirzian, este poziționată spațial distinct față de toate celelalte case de pe strada Titulescu. Îndreptată înspre nord, cu intrarea principală pe micuța stradă Dianei, acum denumită Gheorghe Dumitrașcu și nu înspre strada Titulescu, așa cum sunt celelalte construcții din zonă, casa lui Emirzian privea, la momentul construcției, direct spre piața centrală a Constanței Vechi. Astăzi, imaginea pieței este barată de o clădire interbelică măreață, precum și de un bloc comunist ce a forțat ca intrarea pe strada Titulescu să se facă printr-un gang urât mirositor.
Ridicată după planurile arhitectului Ioan Berindei, cel care construia, doi ani mai târziu și Palatul Manissalian, distrus în 1941 de bombardamentele sovietice, dar și Palatul Culturii din Iași, clădirea care se desfășoară pe două etaje și mansardă a fost ridicată într-un superb stil eclectic, cu amprente ale neorenașterii italiene și cu elemente neoclasice.
Talentul și priceperea arhitectului Berindei au făcut ca această superbă clădire să intre în memoria orașului din punct de vedere arhitectonic și să reprezinte o emblemă a zonei peninsulare. Interesant este că imobilul constănţean al Casei cu Lei are o soră la fel de celebră, în Bucureşti, pe Calea Victoriei, tot o Casă cu Lei, comandată şi locuită de, probabil, cel mai bogat român al tuturor timpurilor, Gheorghe Grigore Cantacuzino.
Casa Manicatide
Manicatide s-a născut la Giurgiu în 1879 într-o familie înstărită având origini grecești. Take Manicatide, magnat al cerealelor, important om de afaceri al comunității elene din Constanța și președinte al Camerei de Comerț, își ridică în orașul de la malul mării nu mai puțin de 3 vile. Una dintre acestea, Casa Manicatide a fost construită în anul 1899, în stil eclectic, cu elemente de decoraţie clasicizantă, şi poartă numele ctitorului său: Take Manicatide, comerciant de profesie. Planurile casei au fost realizate de arhitectul H. N. Mangoianu.
Imobilul are trei nivele, subsol, parter şi etaj, iar faţadele sale sunt organizate simetric, pe console cu motiv floral, după axa redată de intrarea clădirii cu trepte şi coloane care susţin un balcon deasupra. Aceste coloane sunt de ordin compozit, canelate, iar balconul are un aspect deosebit datorită baluştrilor, după cum se explică în documentele de la Arhivele Naţionale.
După naţionalizare, casa a aparţinut I.L.L. (Locativa), apoi a fost Oficiul Forţelor de Muncă sub administrarea I.C.R.A.L., iar mai târziu a adăpostit corpul de control al Primăriei Municipiului Constanţa. Pentru ambele nivele au fost construite câte două ferestre cu bază comună, profilată, de o parte şi de alta a acestora. Faţada din curte este organizată simetric, pe console cu motiv floral.
Casa Pâslă
Clădirea se remarcă prin îmbinarea elementelor romanice cu cele brâncovenești. O caracteristică deosebită o reprezintă mansarda ieşită în afară care are ca suport console (elemente decorative romanice). Elementele brâncovenești sunt prezente prin brâul de cărămidă aparentă. Planurile de construcție ale imobilului au fost inspirate de proiectele lui Anghel Saligny. Proprietarul, inginerul Ion Pâslă, avea funcția de inspector general al portului. Casa construită de el în 1904 cu un regim de înălțime demisol/parter/etaj 1 și are o compoziție simplă, având în axul central un foișor ce se înalță peste etajul 1.
Ion Pâslă a fost inginer și s-a implicat în construcția Podului de la Cernavodă. Întregul şantier s-a aflat sub permanenta supraveghere a lui Anghel Saligny şi a colectivului reunit în jurul său, din care făceau parte unii dintre cei mai valoroşi ingineri ai României sfârşitului de secol XIX: Ion Baiulescu, N. Herjeu, Şt. Gherorghiu, Ion Pâslă, Ion I.C. Brătianu, Ion Ionescu, Victor Cristescu, toţi licenţiaţi ai universităţilor de construcţii din Viena şi Paris și a Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti.
În locuința de pe Bd. Elisabeta, nr. 9 a locuit și inginerul P.A. Zahariade, care l-a secondat pe Anghel Saligny la proiectul de consolidare a malurilor falezei de la Hotelul Carol I până la plaja Tataia.
Casa Titus Cănănău
La 13 august 1913, fostul primar conservator al Constanței, Titus Cănănău, obține autorizație de construcție pe terenul său din bulevardul Elisabeta. Clădirea, concepută după proiectele arhitectului Victor Gh. Ștefănescu, sub influența eclectismului european, prezintă și elemente neoromânești, iar ornamentația este de tip Art Nouveau.
Clădirea dispune de elemente volumetrice deosebit de interesante și ornamente simple, sobre. Partea laterală stânga este ieșită în rezalit, cu un bowindow semicircular cu friza decorată cu frunze de castan în care se deschide o fereastră și o ușă încadrată în arc frânt. În partea dreaptă se află o mică loggie cu două coloane scurte, masive, cu capitel ornamentat cu imposta și două vase de piatră.
Etajul părții drepte a clădirii cuprinde un balcon cu ușă și fereastra, un vas mare de piatră cu o friză în relief și un horn înalt de piatră, în stil gotic, în prelungirea fațadei, cu contraforți și aplice de fier în formă de floare de crin.
Colțul drept al clădirii e rotunjit iar fațada laterală prezintă ferestre dreptunghiulare cu baghete și ferestre semicirculare la etaj. Compoziția asimetrică este specifică caselor feudale.
Parterul era grandios și avea trei intrări: una principală, chiar prin față (astăzi aceasta este blocată și aici există acum o logie spre stradă), una laterală, cu acces tot din b-dul Elisabeta și una posterioară, cu acces de pe Str. Luntrei. Intrarea principală era folosită numai în cazuri de protocol, în mod curent se folosea intrarea laterală de unde, prin intermediul câtorva trepte se ajungea într-un hol imens având pe fundal o scară grandioasă ce urca la etaj. De-o parte și de alta a acestui hol se aflau un salon și un birou – spre stradă, iar spre spate – bucătăria + sufrageria , un grup sanitar, o cameră pentru servitori și o scară secundară cu accese spre demisol sau etaj.
Etajul avea două dormitoare mari spre stradă, cu o baie comună între ele; din holul cu scara principală se ajungea la alte două dormitoare, iar în spate exista un atelier fotografic având și o mică cameră obscură, încă o baie, camera servitorilor și scara secundară pe care se putea accede și în pod.
Detaliile acestei clădiri dau o unitate în diversitatea de elemente ale fațadelor. Tâmplăria cu forme dreptunghiulare alternează cu forme terminate în boltă. Înălțimea mare a etajului permite ca golul boltit de la etaj, cu acces la terasa-balcon dinspre stradă, să fie înscris într-o mini-nișă care se termină cu un arc frânt. Placajul de piatră al clădirii urcă pe hornuri printre țiglele-solzi ale acoperișului, cele două coloane solide ale porticului de la intrare (astăzi transformat în logie) susțin balconul din axul central. Compoziția e completată de vasele ornamentale masive, de colțurile rotunjite, de bovindoul salonului de la parter care se termină cu un balcon semi-oval ce conține frize decorative având ca motiv frunze de castan, dând o imagine romantică a unei case cu o priveliște extraordinară spre mare.
În perioada comunistă clădirea a fost naționalizată, aici funcționând mai întâi Banca Națională, o grădiniță, apoi Consulatul Chinez. Revendicată după 1990, astăzi în clădire funcționează un restaurant.
Casa Kogălniceanu
Mihail Kogalniceanu a construit o vilă pe faleza de la Cazinou. Nu era foarte impozantă dar avea etaj și era situată în fața fostului Cazin ( primul Cazinou – construit din lemn la sfârșitul secolului 19). Kogălniceanu nu călca foarte des la Constanța, iar bârfa dădea ca principală destinație a imobilului ca fiind ,,cuibușorul de nebunii“ al marelui om politic.
Casa Pilescu
Imobilul poartă numele proprietarului ce a construit-o, dr. Nicolae Pilescu, medic comunal. Casa a fost construită în 1903 într-un stil ce cumulează elemente neoclasice, roccoco și Art Nouveau. Edificiul este pe două nivele într-o dispoziție asimetrică. Fațada spre Bulevardul Elisabeta are la parter patru ferestre-uși tripartite în arc turtit, deasupra cărora se desfășoară ca elemente decorative, ghirlande, bolțari, volute. Cele patru deschideri ale etajului sunt orientate către balcoane pe console, decorate cu motive roccoco. Feroneria este realizată cu meșteșug și repartizată generos. Clădirea a fost sediul Băncii Cerealiștilor, iar în prezent adăpostește reședința arhiepiscopală”.