Cum trăiește un oraș la marginea războiului? Ce înseamnă neutralitatea atunci când flăcările Europei ard până aproape de țărm? Între 1914 și 1916, Constanța nu era doar un port comercial – era o răscruce de tensiuni, zvonuri, refugiați și soldați, o scenă pe care se juca o piesă cu deznodământ incert.
Aceasta este povestea orașului Constanța în anii neutralității României din Primul Război Mondial, așa cum reiese din analiza istorică a profesorului Paul Dominte. O poveste cu ecouri care răzbat până în prezent, atunci când pacea devine tot mai fragilă și geografiile capătă din nou sens militar.
Un oraș între două lumi
Când România a ales calea neutralității, în august 1914, Constanța a devenit un spațiu de observație. Nu doar pentru armatele și diplomațiile străine, ci și pentru propriii locuitori. „S-a instaurat o atmosferă de incertitudine care domina fiecare zi, fiecare conversație, fiecare ziar citit pe furiș în port”, notează Paul Dominte.
Neutralitatea nu însemna liniște. Însemna mai degrabă o tăcere tensionată, întreruptă de zgomotele armelor care răsunau dincolo de graniță. Iar Dobrogea, cu specificul ei de regiune de frontieră, era extrem de vulnerabilă.
Pe harta spionajului european
Constanța devine rapid un centru de interes pentru serviciile secrete ale marilor puteri. Nave străine intrau și ieșeau din port, uneori cu scopuri comerciale, alteori cu intenții mai puțin clare. „Orașul este vizitat de diplomați, jurnaliști și aventurieri”, remarcă Dominte. O combinație care tulbură și mai mult apele deja agitate ale Mării Negre.
Apar și primele măsuri de control: „Autoritățile române au început să urmărească mai atent traficul maritim, dar și activitatea străinilor care ajungeau în portul Constanța”.
Într-o notă de epocă, guvernatorul Dobrogei îi informează pe superiorii de la București că „Portul devine o scenă a intrigilor externe și a zvonurilor alarmiste”. Cei care lucrau în vamă sau la cheu aveau adesea impresia că participă, fără voie, la un mare joc de umbre.
Teama de o invazie: realitate sau strategie?
Frica de o posibilă invazie bulgară era reală. În Constanța, se vorbea despre mobilizări secrete, despre trupe care se apropiau de frontieră, despre spioni care cartografiau zona. „Anul 1915 a fost marcat de o intensificare a zvonurilor privind o posibilă agresiune militară din partea Bulgariei”, explică Dominte.
Reacțiile autorităților române? Contradictorii. Pe de o parte, se organizau exerciții de alarmă, se verificau depozitele de alimente, se fortifica linia Cernavodă–Constanța. Pe de altă parte, mesajele oficiale încercau să liniștească populația. Dar cât puteai liniști un oraș care simțea războiul la câțiva pași? „În 1916, Constanța semăna cu o cetate pe jumătate pregătită de asediu și pe jumătate nepăsătoare, prinsă între frică și resemnare”.
Viața de zi cu zi: între comerț și prudență
În ciuda tensiunilor, viața continua. Portul Constanța era încă activ, deși cu o intensitate redusă față de perioada antebelică. Mărfurile veneau mai ales din Rusia și din Orient, dar navele trebuiau verificate riguros. Se temeau autoritățile române de contrabandă? Da. Dar mai ales de „Informații scurse către inamici prin intermediul aparent inofensiv al comerțului”.
Pe străzi, populația încerca să-și păstreze rutina. Piețele rămâneau pline, dar prețurile urcau vizibil. Se introduceau primele măsuri de raționalizare. „În ziarele locale apar frecvent plângeri despre lipsa zahărului, a petrolului și a săpunului”.
Sub aparența normalității: dans, turism și liniște
Într-o imagine aproape absurdă prin contrastul contextului geopolitic, Constanța se pregătea pentru sezonul estival. În primăvara anului 1916, deși războiul făcea ravagii în vestul Europei, în oraș se deschideau săli de dans, iar la Hotelul Metropol se închiria o sală pentru petreceri „intime și familiale”. Cazinoul oferea spectacole de varietăți, iar direcțiunea aducea artiști din toată țara pentru a atrage publicul.
Refugiații – umbrele unui alt front
Un episod puțin cunoscut al acelor ani este valul de refugiați care ajung la Constanța din zonele de conflict Basarabia, Bucovina, dar și din Balcani. Unii erau evrei ruși fugiți din calea pogromurilor, alții erau familii întregi din Macedonia sau Serbia. „Orașul începe să semene cu un nod umanitar, unde corăbiile aduc nu doar mărfuri, ci și povești de groază”.
Municipalitatea încearcă să gestioneze situația, dar resursele sunt limitate. Se deschid cantine populare, unele biserici devin adăposturi temporare. Tensiunea socială crește. Într-un articol de epocă, un ziarist constănțean notează: „Ne e teamă nu doar de inamici, ci și de sărăcia care bate la ușă”.
O decizie care schimbă totul
În august 1916, România intră în război. Constanța, din „orașul neutru”, devine oraș de front. Evenimentele se precipită: bombardamente, retrageri, ocupație. Dar toate acestea vin după acei doi ani în care orașul a învățat să trăiască cu așteptarea, cu incertitudinea, cu frica.
„Anii neutralității au fost pentru Constanța o lecție dureroasă de răbdare și luciditate”, scrie Dominte în eseului său. Și, poate, mai ales o lecție despre ce înseamnă să fii la marginea istoriei – și totuși în miezul ei.
De ce contează azi?
Privind înapoi la acei ani, înțelegem mai bine fragilitatea unei regiuni de graniță, complexitatea deciziilor politice și umanitatea celor care, între două fronturi, încearcă doar să supraviețuiască. Constanța anilor 1914–1916 nu este doar o amintire. Este o lecție.
Astăzi, când granițele devin din nou linii de foc, iar neutralitatea pare tot mai greu de apărat, e bine să ne amintim de orașul care a trăit în așteptare, cu demnitate, cu frică și cu speranță.
Sursă – eseul Constanța în anii neutralității (1914–1916) de Paul Dominte, în volumul „Dobrogea în contextul Primului Război Mondial”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017, pp. 97-108.