Te-ai gândit că a fost o vreme în care copiii nu aveau voie cu covrigi la școală? Nici cu zaharicale – dulciuri, cum le numim azi – și nici măcar cu fructe? Se întâmpla în România anului 1885.
În toamna acelui an, Ministerul Instrucțiunii trimite un ordin clar către toate școlile din țară:
❌ fără covrigi,
❌ fără zaharicale,
❌ fără fructe,
căci elevii devin „neastâmpărați” și își strică sănătatea.
Motivul?
Copiii mănâncă prea mult în pauze, se agită, nu mai sunt „disciplinabili”.
Sună amuzant, dar documentul e real și spune multe despre cum vedea statul copilăria, educația și… ce era permis la poarta școlii.
Un ordin bizar? Poate.
Un detaliu istoric banal? Nici vorbă.
👇 Covrigul ăla cald vândut pe colț de stradă face parte dintr-o poveste mai mare, pe care merită s-o descoperi.
🎯 Autoritățile interzic gustările de la poarta școlii
La sfârșit de septembrie 1885, Ministerul Instrucțiunii Publice trimitea o circulară către toate școlile din țară. Subiectul nu era legat de manuale sau discipline, ci de… covrigi, zaharicale și fructe.
Textul e scurt, dar clar. Directorii de școli, atât din învățământul primar cât și secundar, erau rugați „a lua măsurile cuvenite” pentru a opri vânzătorii ambulanți care se adunau lângă porțile școlilor. Nu pentru că deranjau traficul, ci pentru că – se spunea în circulară – „întrețin pe copii într-un neastâmpăr continuu”, iar produsele vândute ar fi „vătămătoare sănătății lor”.
🔎 Ce gustau copiii în pauze, în secolul XIX?
Nu există multe surse despre alimentația elevilor în școlile românești de la 1885, dar știm că mesele nu făceau parte din organizarea instituțională. Nu exista cantină. Nu existau programe alimentare. Copiii veneau de acasă cu ceva de mâncare – dacă aveau. Pauza de prânz era scurtă, iar școala, mai ales cea primară, se desfășura în regim de doar câteva ore pe zi.
🔹 În aceste condiții, vânzătorii ambulanți care se adunau lângă școli deveneau o soluție: covrigi calzi, mere, halviță, simigerii ambulante. Nu era o „piață” organizată, ci o formă spontană de comerț urban, des întâlnită în toate orașele românești.
Pentru mulți elevi, aceste produse puteau însemna singura gustare din ziua respectivă.
🛑 De ce voia statul să interzică?
Circulara ministerului nu vorbește despre lipsa igienei sau riscuri epidemiologice – deși holera, tifosul și alte boli intestinale făceau ravagii în epocă. Argumentul e pedagogic: copiii sunt distrași, devin agitați, „neastâmpărați”.
💡 Ideea de disciplină în jurul școlii era importantă. Autoritatea profesorului și ordinea în incintă trebuiau protejate. Copiii care stăteau la porți, mișunau printre vânzători, schimbau bani, gustau, alergau – toate aceste lucruri păreau periculoase pentru un sistem școlar care încă se forma.
Dar exista și o preocupare pentru sănătatea elevilor, deși vag formulată. Ministerul considera că acele produse sunt „totdeauna vătămătoare sănătății lor”. E interesant de remarcat că fructele apar alături de „zaharicale” și covrigi, semn că nu conținutul nutritiv era criteriul, ci lipsa controlului.
👉 Statul – părinte: cine decide ce mănâncă elevii?
Circulara din 1885 ne spune, de fapt, mai multe despre mentalitatea vremii decât despre alimentația elevilor. Statul preia treptat controlul asupra formării copilului și își asumă un rol „părintesc”. Decide ce e potrivit, ce e dăunător, ce poate intra sau nu în preajma școlii.
📌 Dobrogea anului 1885: o regiune proaspăt integrată
În 1885, Dobrogea era de abia de câțiva ani parte a Regatului României. Integrarea administrativă și culturală era în plin proces, iar școala era unul dintre instrumentele-cheie. Circulara se aplica și în Tulcea, Constanța, Medgidia sau Cernavodă.
🔘 Orașele dobrogene aveau o populație eterogenă, iar comerțul ambulant era o formă de viață economică obișnuită. Interzicerea vânzătorilor de lângă școli putea genera tensiuni – dar și o modernizare forțată a spațiului urban.
Circulara din 1885 e o capsulă a timpului. Ne arată cum adulții – de atunci și de acum – încearcă să controleze viața copiilor, din grijă, dar și din frică.
🔻 În multe școli, chioșcurile vând aceleași lucruri de zeci de ani: covrigi, pufuleți, napolitane. Diferența e că acum vin și cu energizante, gogoși glazurate și sandwich-uri la pungă. Iar copiii din ziua de azi nu mai aleargă „neastâmpărați” prin curtea școlii, ci stau cu ochii în telefon, ronțăind pe fugă.
Tu ce părere ai? Ar trebui ca școlile să interzică vânzarea anumitor produse?
Dacă da, ce ai interzice lângă școli?
👉 Vrem să auzim și părerea ta! Participă la dezbatere în comentarii sau scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com. De asemenea, dacă ai idei de subiecte noi sau informații interesante, le așteptăm cu drag!
📜 Surse directe pentru informații:
- Universul, nr. 234, 27 septembrie 1885
- Arhive ale Ministerului Instrucțiunii Publice (sec. XIX)
- Studiile istoricului Mihai Sorin Rădulescu privind viața cotidiană în România modernă
- Sursă directă foto: Imago Romaniae
- 📜 Sursă indirectă – pagina de facebook a Institutul de Studii Sud-Est Europene