O legendă veche, publicată în Ilustrațiunea Română, pe 17 august 1938 vorbește despre o întâmplare petrecută în Cavarna, Bulgaria de azi. Era perioada în care orășelul așezat pe faleza de piatră a Mării Negre, cu „tătăroaice în șalvari roșii” și „asini cuminți care pasc iarba uscată de soare” fusese anexat de către România, în urma celui de-al Doilea Război Balcanic (1913).
Lângă Cavarna este un loc numit Valea Cișmelelor, unde loc unde există mai multe izvoare cu apă rece și bună. Aici vin oamenii să-și umple bidoanele, să mai schimbe o vorbă, uneori chiar să-și spună ofurile sau să-și întâlnească iubirea. Dar ce face locul cu adevărat special e legenda care circulă de generații.
Se spune că demult, această vale era stearpă și uscată. Într-o zi, doi bătrâni din zonă –un pustnic creștin și un hoge musulman – s-au luat la întrecere pentru a vedea care dintre cele două religii este mai puternică. Așa că au început să se roage, fiecare în felul lui, fiecare pe limba și în credința lui. Fiecare i-a cerut Dumnezeului său să facă o minune și din pământul arid să țâșnească apă.
Zile întregi s-au rugat. Nopți întregi. Cu inima curată, cu sufletul deschis. Și într-o dimineață, stânca s-a crăpat în două locuri. Din fiecare crăpătură a început să curgă un izvor limpede ca cristalul.
Atunci, cei doi bătrâni au înțeles. Nu era vorba despre cine are dreptate. Ci despre ce-i unește.
Așa s-a născut legenda celor două izvoare din Cavarna. Și de atunci, oamenii din zonă nu s-au mai uitat la vecinul lor întrebând „ce religie ai?”.
Au înțeles că Dumnezeu e unul. Iar căile prin care oamenii ajung la el pot fi diferite, dar nu se exclud.
Dobrogea, pământ al toleranței și acceptării
Povestea de la Cavarna e mai mult decât o legendă. E o lecție, iar Dobrogea este locul cel mai potrivit din România pentru a o înțelege.
Timp de peste 1000 de ani, aici au trăit împreună români, tătari, turci, bulgari, greci, aromâni, lipoveni, ucraineni, armeni, evrei, țigani etc. Fiecare cu religia sa, limba sa, obiceiurile sale.
Iar Cavarna nu e singurul loc unde izvoarele curg din legende. Povești asemănătoare găsim și în Babadag, și în Enisala, și în Mahmudia.
Fiecare comunitate aducea ceva și lua ceva. Un ingredient, o vorbă, o tradiție. În timp, aceste schimburi au devenit o normalitate.
Tocmai de aceea, Dobrogea e un exemplu viu de multiculturalism funcțional. Nu perfect, dar funcțional.
Lecția de la Cavarna
Într-o vreme în care mulți se tem de diferențe, Cavarna ne amintește că respectul e mai puternic decât orice dispută. Că diversitatea nu e o amenințare, ci un dar. Că putem avea izvoare diferite, dar ne adapă aceeași sete.
Toleranța nu e un moft modern. E o comoară veche. Una care a ținut Dobrogea unită peste un mileniu. Poate că a venit momentul să o scoatem din nou la lumină.
Vrem să aflăm și părerea ta!
Participă la dezbatere în comentarii sau scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com.
Ai trăit povești similare în comunitatea ta? Ai idei de subiecte noi, legende locale sau oameni care merită descoperiți?
Sursa: Ilustrațiunea Română, 17 august 1938
Sursa foto: Imago Romaniae