Izvorul Tămăduirii din Dobrogea, o legendă multiplicată – Poveștile Mării Negre

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
5 Min Read
izvorul tămăduirii

Oamenii din aceste locuri au fost preocupați mereu de Izvorul Tămăduirii. Astfel de izvoare apar menționate în multe locuri și au dat naștere a numeroase legende. Dobrogenii au crezut mereu că aceste ape au puterea să îi curețe de păcate și să îi ferească de boli și pericole.

Aceste izvoare, considerate sacre, au generat adevărate pelerinaje, organizate de credincioși, în special în preajma unor sărbători precum Izvorul Tămăduirii sau Boboteaza.

Unul dintre aceste locuri deosebite este Arborele Dorințelor, un stejar secular de lângă satul Războieni, din comuna Casimcea. Acest copac a crescut exact în locul de unde izvorăște un mic râu, iar apa de aici este recunoscută pentru proprietățile sale vindecătoare.

Există, de asemenea, o tradiție inedită: localnicii și pelerinii atârnă batiste sau bucăți de pânză de crengile stejarului și își formulează o dorință. Această practică are loc într-o singură zi, în fiecare vineri din Săptămâna Luminată.

În acea zi, se desfășoară și o ceremonie anuală de sfințire a izvorului. Participanții iau apă de la izvor pentru a o aduce acasă, unde își sfințesc locuința și întreaga gospodărie (conform specialiștilor de la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Tulcea).

Cârpe legate prin copaci, pentru îndeplinirea dorințelor

Obiceiul cu cârpele atârnate în copaci poate fi întâlnit în alte două locuri considerate sacre, la mormântul lui Koyun Baba din Babadag și la izvorul de lângă satul Crucea (județul Constanța). În ambele locuri, obiceiul este asociat cu ideea că bucățile de cârpă legate în copaci ajută la împlinirea dorințelor. E important de spus că la Babadag nu există niciun izvor, ci un mormânt al unui erou musulman. Prin urmare, obiceiul se regăsește și în tradiția musulmană. Sau poate că de acolo a fost împrumutat.

Totuși, chiar dacă la Babadag nu există niciun izvor, legenda este legată de un șuvoi de apă care ar fi izvorât din pământ și care amenința să inunde localitatea și pe care eroul legendar Koyun Baba l-a acoperit cu lâna oilor.

Un alt izvor cu proprietăți tămăduitoare este cel din localitatea Nicolae Bălcescu (cunoscută anterior sub numele de Bașchioi), aflată în comuna tulceană Nalbant. Acest Izvor apare doar o dată pe an, și nu în oricare zi, ci în ziua Sărbătorii Izvorului Tămădurii, cunoscută și sub numele de Stăvinerea Luminată.

Izvorul Tămăduirii, povestea apei care curge doar o dată pe an

Legat de acest izvor există o frumoasă legendă, cu o vechime de peste două secole, care are două variante. Conform celei mai răspândite, izvorul a fost descoperit de către fiica unui turc bogat. Aceasta, care era surdo-mută, era adesea trimisă să pască oile.

După câteva ore de plimbare pe dealuri, fata a găsit un izvor frumos, pe care nu-l mai văzuse niciodată. După ce și-a potolit setea și și-a spălat fața, s-a întins să se odihnească. Somnul a prins-o pe neobservate, iar fata a rămas adormită pentru câteva ore.

La trezire, oile dispăruseră! Copila a început să strige și și-a dat seama că putea vorbi. Mai mult decât atât, auzea sunetele naturii. Ea s-a întors în grabă acasă și i-a povestit sătenilor tot ce i s-a întâmplat. Localnicii au căutat izvorul, dar în zadar. Nu au găsit nici urmă de oi…

Cu toate acestea, minunea a persistat. Izvorul a reapărut exact peste un an, în aceeași zi și în locul indicat de fata. De atunci, oamenii din zonă, indiferent de credința lor, au mers la izvor pentru a-și vindeca suferințele.

A doua variantă a legendei are în prim-plan un băiat, tot surdo-mut. Acesta a adormit lângă izvor și în vis a văzut o cruce ridicată pe niște pietre. La trezire, nu mai era surdo-mut și a povestit acasă despre experiența sa. Un alt izvor cu proprietăți vindecătoare este cel de la Beidaud, cunoscut sub numele de Apa Licuvita.

Nu în ultimul rând, merită menționat Izvorul Tămăduitor din satul Alba, comuna Izvoarele. O legendă interesantă circulă în această zonă, conform căreia izvorul ar fi apărut după ce Maica Domnului ar fi trecut prin acele locuri.

Acest articol are ca punct de pornire un text din fascinanta colecție de cărți Poveștile Mării Negre, ale scriitorului dobrogean Cristian Cealera.

Puteți comanda Poveștile de aici.

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu