🔍 O prezență discretă, dar crucială
Când vorbim despre Primul Război Mondial și Dobrogea, ne gândim la bătălii, pierderi, ocupație militară. Mai rar ne gândim la cine a curățat rănile, a legat suferințele și a adus alinare soldaților din spitalele de campanie. Printre acești oameni s-au numărat și câteva femei scoțiene — infirmiere voluntare, parte a unei organizații internaționale care a făcut diferența în mijlocul unui conflict devastator.
Costel Coroban aduce la lumină, în eseul său, o pagină aproape uitată: contribuția Serviciului Sanitar Scoțian (Scottish Women’s Hospitals) în Dobrogea anilor 1916-1917. Este o poveste despre curaj, loialitate și o solidaritate care a traversat granițele și ideologiile, într-un timp în care Europa era sfâșiată de război.
🔵 Cine erau femeile în alb?
Scottish Women’s Hospitals (SWH) a fost o inițiativă creată în 1914 de medicul Elsie Inglis, militantă pentru drepturile femeilor din Scoția. Refuzată de autoritățile britanice, ea a înființat propriul sistem de spitale mobile, sprijinit de donații publice și desfășurat în Franța, Serbia, Rusia și România.
În toamna lui 1916, în plină retragere românească din Dobrogea, o unitate medicală a SWH a fost trimisă la Medgidia, oraș devenit punct strategic și de refugiu pentru răniți. Aici, într-o clădire modestă și sub amenințarea constantă a conflictelor de pe front, infirmierele scoțiene au început munca, zi și noapte, fără pauze, cu echipamente precare.
🔻 Medgidia – din câmp de luptă în spital de urgență
Unitatea scoțiană a ajuns în România pe data de 22 octombrie 1916 și a fost instalată rapid în Medgidia, pe fondul retragerii grăbite a autorităților române și a presiunii germano-bulgare. Situația era critică. Spitalul improvizat se umplea de soldați români și ruși, aduși de pe linia frontului de la Cobadin.
Dar pericolul nu era doar simbolic. În noiembrie, armatele bulgaro-germane au avansat, iar personalul scoțian a fost forțat să evacueze spitalul. Lucrurile au degenerat rapid. În timpul retragerii din Medgidia, infirmierele au fost luate prizoniere.
🛑 Captive în Dobrogea ocupată
Pe 20 noiembrie 1916, 11 membre ale SWH au fost capturate de armata germană. Timp de mai bine de o lună, femeile au fost obligate să-și continue munca sub ocupație, îngrijind răniți germani și aliați, într-o clădire fără căldură, sub pază militară.
Infirmierele nu aveau voie să comunice liber. Cu toate astea, au refuzat să abandoneze. Emslie a insistat să rămână alături de răniți, chiar și când a fost obligată să plece. Când a fost eliberată în decembrie 1916, a plecat doar cu promisiunea că va fi înlocuită cu alt personal care să preia tratamentele pacienților.
🔷 Galați, Reni, Tecuci: o cursă contra cronometru
Deși rănite și obosite, scoțienele au continuat să înființeze spitale în fiecare localitate prin care treceau. La Galați, pe 1 ianuarie 1917, au primit 147 de răniți într-un spital prevăzut cu doar 100 de paturi. Dr. Inglis opera în ture de 24 de ore. I s-a alăturat chirurgul britanic Maitland Scott, cu care a lucrat neîntrerupt timp de 38 de ore.
💡 Misiunea, dincolo de front
Femeile scoțiene nu veniseră în Dobrogea doar pentru a face voluntariat. Ele doreau să schimbe percepția despre ce pot face femeile. Au operat sub bombardamente, au condus ambulanțe prin noroaie, au dormit pe jos, au îngrijit soldați în agonie. Dr. Inglis nu a cerut niciodată onoruri.
❤️ De ce contează această poveste?
Pentru că este un episod uitat. Pentru că ne arată o față umană a războiului. Pentru că, într-o Dobroge devastată, câteva femei venite de departe au pus viața altora mai presus de a lor. Pentru că au luptat, fără arme, pentru demnitate, solidaritate și compasiune.
Nu știm câți soldați au supraviețuit datorită îngrijirii lor. Știm însă că au adus un sens într-un peisaj al disperării. Au lăsat în urmă o moștenire care astăzi poate părea discretă, dar care merită spusă. Aici, în Dobrogea.
Și, nu în ultimul rând, pentru că aceste infirmiere, ca și atâtea femei în război, nu apar în manuale. Nu au statui și nu li se dedică parade.
📢 Concluzie: când istoria mică spune adevăruri mari
Eseul semnat de Costel Coroban ne ajută să înțelegem un adevăr important: istoria nu este doar despre lideri, hărți și strategii. E și despre oameni care, într-o clădire modestă din Medgidia, și-au depășit limitele pentru a salva vieți. Femeile scoțiene au scris o pagină aparte din istoria Dobrogei – una care ar trebui să fie cunoscută, recunoscută și omagiată.
📌 Costel Coroban, „Mărturii ale infirmierelor scoţiene din Dobrogea Primului Război Mondial”, în volumul Dobrogea în contextul Primului Război Mondial, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2017, pp. 216–226.