Complexul lagunar Razim-Sinoe se întinde pe aproape 900 de kilometri pătrați, găzduiește 10 din cele 20 de arii strict protejate ale Deltei Dunării și ascunde pe fundul său ruinele unui oraș grecesc de 2.700 de ani. Și totuși, puțini români știu că există.
Când vine vorba de lacuri mari, românii se gândesc la Lacul Roșu, la Bicaz, la Vidraru. Lacuri cu nume sonore, poze pe calendare, indicatoare pe autostrăzi. Dobrogea, în schimb, și-a ascuns recordul cu modestia ei obișnuită.
Complexul lagunar Razim-Sinoe — format din lacurile Razim (sau Razelm), Golovița, Zmeica și Sinoe, plus câteva lacuri mai mici — ocupă o suprafață totală de circa 1.145 de kilometri pătrați, din care suprafața lacurilor propriu-zise este de 863 de kilometri pătrați. Lacul Razim singur, cu cei 415 km² ai săi și o adâncime maximă de numai 2,8 metri, este cel mai mare lac din România. Ca să vă faceți o idee despre scară: suprafața lui Razim e mai mare decât întreg județul Ilfov.
Lacul Sinoe, cel de-al doilea corp de apă al complexului, adaugă alți 135 de kilometri pătrați, cu o adâncime maximă de 1,6 metri. Iar dacă adăugăm Golovița, Zmeica, Nuntași și celelalte, înțelegem că vorbim despre un sistem acvatic fără echivalent în România.
Un golf al Mării Negre, îngropat de timp
Razim-Sinoe nu s-a născut lac. A fost, cândva, un golf al Mării Negre — numit în antichitate Halmyris. Un golf larg, deschis, în care se vărsa Dunărea printr-unul din brațele sale și pe malul căruia grecii din Milet au ales să-și ridice, acum mai bine de 2.600 de ani, orașul Histria.
Timp de peste un mileniu, Dunărea a adus aluviuni, curenții litorali au deplasat nisipul spre est, iar grindurile — fâșii înguste de pământ — au început să izoleze treptat golful de mare. Procesul a durat sute de ani și s-a desfășurat în etape bine documentate de geografi și geologi. Mai întâi s-au izolat lacurile Zmeica și Golovița de Grindul Lupilor. Apoi s-a format Grindul Chituc, care a separat partea sudică a lacului Sinoe. În cele din urmă, cordonul litoral dintre Grindul Chituc și Grindul Perișor a definitvat izolarea de mare a întregului complex.
Rezultatul: un lac imens, un ecosistem unic și, pe fundul lacului Sinoe, ruinele unui oraș care a trăit și a murit odată cu golful care îl hrănea.
Histria — orașul care a murit când laguna s-a colmatat
Pe malul vestic al actualului lac Sinoe se ridică astăzi cel mai mare și mai vechi sit arheologic grecesc din România: cetatea Histria, fondată în jurul anului 657 î.Hr. de coloniști greci veniți din Milet, în Asia Mică. Numele îl poartă după denumirea grecească a Dunării — Istros.
La vremea întemeierii sale, Histria privea direct spre mare. Golful Halmyris era poarta ei spre lume: pe aici veneau corăbii cu vin și ulei de măsline, plecau încărcate cu grânele Dobrogei, cu miere, cu piei și cu pește sărat. Cetatea a ajuns la o populație estimată la 25.000 de locuitori la apogeul său — un număr impresionant pentru lumea antică.
Dar colmatarea lentă a golfului a tăiat-o de mare. Pe măsură ce Halmyris se transforma în lagună, portul Histriei s-a blocat, comerțul maritim s-a mutat în altă parte, iar orașul a intrat în declin. Când invaziile avaro-slave din secolul al VII-lea d.Hr. au lovit, nu mai era nimic de apărat. Histria a fost abandonată și a dispărut sub nisip pentru mai bine de 1.200 de ani.
A redescoperit-o în 1868 arheologul francez Ernest Desjardins, iar în 1914 marele Vasile Pârvan a început săpăturile sistematice, botezând-o „Pompeiul românesc”. Astăzi, de pe zidul de vest al cetății, se vede lacul Sinoe. Lacul care, altădată, era marea.
Cum au schimbat oamenii, în câțiva ani, ce natura construise în milenii
Până în anii 1980, complexul Razim-Sinoe păstra o legătură cu Marea Neagră prin două guri: Gura Periteașca la nord și Gura Portița la sud. Aceste canale de comunicare cu marea erau esențiale pentru migrația peștilor — sturionii, chefali și alte specii marine veneau pe aceste căi să-și depună icrele în apele mai calde și mai liniștite ale lagunei.
Lucrările hidrotehnice realizate după 1970 au transformat fundamental complexul. Cele două guri au fost închise, iar complexul a fost împărțit în două unități distincte:
Unitatea Razim — formată din lacurile Razim, Golovița, Zmeica și Babadag — a fost izolată complet de influența mării și transformată în rezervor de apă dulce pentru sistemele de irigații din jur. Legătura cu Dunărea se păstrează prin brațul Sfântu Gheorghe, via canalele Dranov și Dunăvăț.
Unitatea Sinoe — formată din lacurile Sinoe, Nuntași și Tuzla — și-a păstrat legătura cu Marea Neagră, dar printr-un stăvilar controlat. Lacul Sinoe are astăzi o concentrație de săruri de circa 15 g/l, mai mare decât Unitatea Razim, tocmai din această cauză.
Consecințele ecologice ale acestor intervenții — realizate fără acordul hidrologilor și biologilor care avertizaseră la vremea respectivă — s-au văzut rapid. Limanul, transformat treptat în lac de apă dulce, și-a pierdut rolul de adăpost pentru reproducerea peștilor marini. Speciile situate în vârful rețelei trofice s-au împuținat. Sturionii, care urcau prin aceste guri spre lagună de milenii, au pierdut una dintre căile lor de migrație.
10 din 20 de arii strict protejate ale Deltei
Importanța ecologică a complexului Razim-Sinoe este documentată clar: 10 din cele 20 de arii strict protejate ale Rezervației Biosferei Delta Dunării se află în această zonă. Asta înseamnă că jumătate din cel mai bine protejat teritoriu al Deltei — teritoriu în care accesul este permis doar cercetătorilor — se întinde în și în jurul lagunei.
Printre aceste zone se numără:
Periteașca-Leahova (4.125 ha) — un mozaic de grinduri și lacuri mici între complexul lagunar și litoralul marin. Aici au fost identificate peste 150 de specii de alge, circa 300 de specii de plante superioare și 180 de specii de păsări, mai mult de jumătate cuibărind în zonă. Tot aici se află cea mai mare colonie de chire de mare de pe insula Sacalin.
Grindul Lupilor (2.075 ha) — fâșia de nisip dintre lacurile Zmeica și Sinoe, la altitudini de 0,5–1,5 metri. Inventarul biologic al acestei zone este remarcabil: 300 de specii de plante, 169 de specii de insecte (printre care lăcusta Saga pedo, de interes comunitar european), 27 de specii semnalate pentru prima dată în Rezervația Biosferei după 1990 și 4 specii înregistrate pentru prima oară în România.
Insula Popina — insula de stâncă din nordul Lacului Razim, rezervație naturală cu acces interzis publicului larg, loc de cuibărit și refugiu pentru numeroase specii de păsări acvatice.
Întreg complexul face parte din Aria de Protecție Specială Avifaunistică ROSPA0031 — Delta Dunării și Complexul Razim-Sinoe — cu o suprafață totală de peste 508.000 de hectare, desemnată pentru protejarea a 221 de specii de păsări enumerate în anexa Directivei Europene privind Conservarea Păsărilor.
Pelicanul creț, pasărea vulnerabilă care cuibărește aici
Dintre toate viețuitoarele complexului, pelicanul creț (Pelecanus crispus) este poate cel mai reprezentativ pentru fragilitatea și unicitatea acestei zone.
Este o specie clasificată drept Vulnerabilă pe Lista Roșie a IUCN și în România, amenințată de pierderea habitatelor, de deranjul în apropierea coloniilor și de coliziunea cu liniile electrice. Cuibăritul său este colonial și extrem de sensibil: orice deranj poate duce la abandonarea cuiburilor, iar puii întârziați nu vor fi pregătiți pentru migrația de toamnă.
Complexul Razim-Sinoe este unul dintre puținele locuri din România unde pelicanul creț cuibărește. Societatea Ornitologică Română documentează prezența sa în zona lagunei alături de pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), acesta din urmă formând colonii de peste 2.500 de perechi în Delta Dunării. În aria Lejai, una dintre zonele strict protejate din complex, a fost documentată o colonie cu circa 400 de perechi de pelicani creți și circa 100 de perechi de pelicani comuni.
Ambele specii de pelicani au fost declarate monumente ale naturii în România din 1955, iar coloniile lor beneficiază de protecție strictă, intrarea în acestea fiind interzisă.
Dar pelicanii nu sunt singura raritate a complexului. Califarul alb (Tadorna tadorna) și califarul roșu (Tadorna ferruginea) — specii de rațe migratoare cu penaj spectacular — sunt asociate în mod specific lacurilor Sinoe și Razim. Pe insula Bisericuța, o insulă calcaroasă din complex, cuibăresc circa 26 de exemplare de călifar alb. Gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis), una dintre cele mai rare gâște din lume, folosește zona în migrație și iernare. Acvila codalb (Haliaeetus albicilla), codalbul, egrete, lebede mute, chire de mare — lista continuă și, pentru un ornitolog, această lagună este literalmente un paradis.
Clima care face totul posibil
Complexul Razim-Sinoe beneficiază de un regim climatic particular, de tip temperat-continental cu influențe pontice. Temperatura medie anuală se situează în jurul valorii de 11°C, iar precipitațiile sunt reduse — între 400 și 450 mm anual, printre cele mai scăzute din România.
Această combinație — veri lungi și secetoase, ierni relativ blânde față de restul țării, proximitatea Mării Negre — creează condiții favorabile atât pentru biodiversitate, cât și pentru fenomenele de evaporare intensă ce influențează salinitatea diferită a celor două unități ale complexului.
Cetăți la malul apei, de la greci la genovezi
Laguna nu a fost niciodată doar un loc de apă și păsări. De-a lungul malurilor sale, civilizațiile s-au succedat și au lăsat urme.
Pe malul vestic al lacului Razim, pe promontoriul Capul Dolojman de lângă Jurilovca, se ridică ruinele cetății Argamum — o așezare geto-romană, una dintre cele mai vechi cetăți grecești de pe litoralul românesc, ale cărei prime vestigii datează din secolul V î.Hr.
Pe dealul dintre Lacul Razim și Lacul Babadag se află cetatea Enisala — construită în secolul al XIV-lea de bizantini și genovezi pentru supravegherea drumurilor de pe apă, în vremea când marea ajungea mult mai aproape de ea decât astăzi.
Și, desigur, pe malul lacului Sinoe, Histria — fondată în 657 î.Hr., abandonată în secolul VII d.Hr., redescoperită în 1914 de Vasile Pârvan. Astăzi, situl arheologic de 65 de hectare este cel mai mare de acest fel din România, dar rămâne insuficient valorificat turistic pentru importanța sa istorică.
Trei cetăți, trei milenii de istorie, toate la malul aceleiași ape.
Ce nu s-a reparat după 1989
Problemele ecologice generate de lucrările hidrotehnice din anii ’70-’80 nu au dispărut după schimbarea regimului politic. Izolarea complexului de influența directă a mării a dus la procese de eutrofizare — îmbogățire excesivă cu nutrienți care favorizează proliferarea algelor și scade calitatea apei. Speciile de pești de mare valoare economică s-au împuținat. Stufărișurile, în unele zone, s-au extins dezechilibrat.
Există proiecte de restaurare ecologică în curs, parte din programe europene de mediu, care vizează decolmatarea unor lacuri din Delta Dunării și refacerea unor zone tampon de stufăriș. Dar recuperarea unui ecosistem perturbat la această scară este un proces de decenii, nu de ani.
De ce contează pentru noi
Dobrogea are obiceiul să își poarte recordurile în tăcere. Cel mai vechi oraș atestat pe teritoriul României — Histria, pe malul lagunei Sinoe. Cel mai mare lac din țară — Razim, tot în Dobrogea. Una dintre cele mai importante zone umede din Europa — Delta Dunării, din care complexul Razim-Sinoe face parte integrantă.
Un complex lagunar care a fost golf al Mării Negre, care a văzut corăbii grecești și legiuni romane, care adăpostește astăzi unele dintre cele mai rare păsări de pe continent și care continuă să se transforme, lent, geologic, indiferent de ce decidem noi la București sau Bruxelles.
Laguna Razim-Sinoe nu e o destinație turistică în sensul clasic. Nu are promenade și terase cu muzică. Are ceva mai rar: autenticitate geografică. Un loc care nu s-a grăbit să devină altceva decât este.
Data viitoare când cineva vă spune că Dobrogea e doar câmpie și mare, amintiți-le că avem și cel mai mare lac din România.
Și că sub apele lui se odihnesc ruinele unui oraș de 2.700 de ani.
Surse consultate: Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD / ddbra.ro); Societatea Ornitologică Română (sor.ro) — fișa speciei Pelecanus crispus; Petre Gâștescu și Romulus Știucă, „Delta Dunării — rezervație a biosferei”; Wikipedia RO — Limanul Razim; info-delta.ro — Complexul lagunar Razim-Sinoe; Wikipedia EN — Histria (ancient city); Aria de Protecție Specială Avifaunistică ROSPA0031 — date ARBDD.