Spectacol grandios la Termele Romane din Constanța: Artiști din toată Europa unesc arta și istoria într-o rezidență culturală de excepție

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
6 Min Read

Între 14-23 septembrie, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINA Constanța) organizează o serie de activități culturale în cadrul proiectului internațional E.T.E.R.I.A. (Enhance Transborder Experiences, Rebuild Interactions of Artists), co-finanțat prin programul european Europa Creativa.

Pe data de 15 septembrie, a avut loc în aula „Vasile Canarache” (Sala Ovidiană) din cadrul MINA Constanța conferința de presă prilejuită de deschiderea rezidenței din Constanța. La conferință au participat partenerii proiectului și artiștii angrenați în activitățile culturale programate să aibă loc în orașul de exil al geniului Publius Ovidius Naso.

„Sunt sigur că aici există foarte multe lucruri extrem de valoroase, dar și mai valoros este factorul uman. Provocarea principală a acestui proiect este a le îmbina pe acestea două (n.r. istoria și factorul uman), de a reuși să scoatem în evidență acestă îmbinare. De exemplu această hartă (foto-jos) care reliefează tocmai acest aspect. Ce ne arată trecutul, ce este adus în prezent. Conexiunea! Cu toate că este foarte veche, este încă foarte relevantă pentru prezent”, a declarat Fabio Tolledi, președinte ITI Italia.

Coordonarea și direcțiunea artistică a proiectului este asigurată de liderul de proiect, International Theatre Institute – ITI (Italia), parteneri fiind, alături deMINAC, AVR Lab – Department of Engineering for Innovation of University of Salento (Italia), Theatro Tsi Zakynthos (Grecia) și Zdruzenie na umetnici Makedonski centar na Internacionalen teatarski institut (Macedonia de Nord).

Rezidența din România, intitulată Crossroads and Borders, este organizată și coordonată de către MINA Constanța și a fost precedată, în perioada 12-13 septembrie, de o serie de conferințe online, în cadrul cărora au fost puse la punct detalii tehnice și în care s-au analizat anumite particularități culturale ale activității programate în perioada 14-23 septembrie. Primul eveniment al rezidenței, desfășurat în format fizic la Constanța, a avut loc pe data de 14 septembrie, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța. A fost vorba despre un inter-community lab intitulat Through the generations, ce a adus în atenția publicului tânăr aspecte inedite legate de patrimoniul cultural-istoric, de conservarea, protejarea și punerea în valoare a acestuia, prin intermediul artei.

„Atunci când am primit invitația de a face parte din acest proiect am fost surpinși pentru că nu este domeniul nostru de activitate, dar apoi am înțeles de ce. Pentru că noi suntem situați într-o zonă de confluență. Așa a fost întotdeauna, așa vom fi mereu. Nu întâmplător a fost ales ca simbol, ca laitmotiv al prelegerii din Constanța, zeița Hecate, acestă divinitate care privește către cele 3 dimensiuni, trecut, prezent, viitor. O parte din activități au avut deja loc, iar activitatea de la Colegiul de artă din oraș a fost un adevărat succes. În cadrul proiectului au fost expuse tinerei generații diverse teme relaționate cu patimoniul local. Începând de astăzi, actorii vor începe să se îmbibe în atmosfera locului, să repete și să caute formula ideală pentru spectacolul care va avea loc pe 23 septembrie la Termele Romane, în aer liber, cu participare gratuită. Datoria noastră, ca organizatori ai rezidenței este să facilităm accesul la cele mai bune informații, pe care le putem prezenta, și ca instituție, și ca oraș”, a menționat Aurel Mototolea, directorul muzeului din Constanța.

Evenimentele programate la Constanța fac parte din acest amplu proiect internațional, derulat pe parcursul a 18 luni și care au prevăzut, de asemenea, rezidențe și activități desfășurate în localitățile Lecce (Italia), Zakynthos (Grecia) și Skopje (Macedonia de Nord).

Colectivul artistic este compus din actori din țările partenere ale proiectului, dar și din artiști selectați din întreaga Europă. Timp de opt zile, aceștia vor repeta împreună pentru a realiza un act artistic comun, menit să evidențieze obiectivele proiectului (arta, patrimoniul, comunitatea, multi-etnicitatea) și legăturile solide dintre acestea. Rezultatul final al acestui demers artistic va putea fi vizionat la finalul rezidenței.

Cel mai important moment al rezidenței va avea loc pe 23 septembrie, cu începere de la ora 21.00. Reprezentația artistică programată și performată de către artiștii implicați în proiect se va desfășura – cu sprijinul Primăriei municipiului Constanța – în vecinătatea unui obiectiv istoric antic, Termele Romane, simbolic pentru bimilenarul oraș Constanța. Publicul prezent va putea fi martor la reprezentația oferită de echipa artistică multiculturală, cea care prin această activitate, va putea uni arta și istoria.

Prin proiectul de față, MINAC, în calitatea sa de partener al unui proiect european, are posibilitatea de a atrage, din nou, atenția, asupra patrimoniului istoric extraordinar existent în Dobrogea, un ținut al frontierelor și al răscrucilor de drumuri, o provincie multietnică ce merită a fi cunoscută și admirată de întreaga Europă.

Articol scris și publicat ca urmare a colaborării platformei on line Dobrogea Explore cu Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța.

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu