Ai auzit vreodată de „porto-franco”? Adică un port unde mărfurile circulă liber, fără taxe. Sună a paradis comercial, nu? Cândva, ne bucuram și noi de acest privilegiu.
Un port mic cu statut mare și renume
În 1870, Sulina era doar un sat. Pescari, marinari, corăbii și o bară de nisip greu de trecut. Dar lucrurile s-au schimbat rapid. După ce au fost făcute lucrări hidrotehnice la gura de vărsare, Comisiunea Europeană a Dunării a cerut un pas important.
În 1870, au solicitat Imperiului Otoman să declare Sulina „porto-franco”. Adică un port cu scutiri de taxe vamale. Otomanii au aprobat în același an.
În 1878, Sulina a revenit României, conform tratatului de la Berlin. Statutul de „porto-franco” a fost păstrat. Ba chiar întărit prin lege, la 15 februarie 1880.
Comerț liber și economie înfloritoare
Pentru localnici, era o binecuvântare: mărfuri din toată lumea, prețuri mai mici, produse de calitate, libertate de mișcare pentru negustori.
Economia a înflorit. Sulina s-a transformat dintr-un sat de pescari într-un orășel elegant. Un loc cu magazine, cafenele, lume pestriță și limbi străine pe stradă. Un mic hub european pe malul Dunării.
„Mărfurile debarcate sau în tranzit erau exceptate de obligații vamale” – spuneau documentele vremii.
Uneori, o idee curajoasă poate schimba pentru totdeauna un colț de lume. Așa a început povestea Sulinei, când a devenit porto-franco și s-a transformat din sat de pescari în poartă deschisă spre Europa. Dar lucrurile se mai pot schimba în favoarea noastră?
Mai e posibil un „porto-franco” în România de azi?
Vrem să auzim și părerea ta! Participă la dezbatere în comentarii sau scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com. De asemenea, dacă ai idei de subiecte noi sau informații interesante, le așteptăm cu drag!
INFO SI FOTO – PAGINA DE FACEBOOK Monografia orasului Sulina- Comarzan Gheorghe