🎯 O divizie sârbă în inima Dobrogei: începuturi neașteptate
Când vorbim despre luptele din Dobrogea din 1916, ne gândim adesea la armata română, la trupele rusești, poate la invazia germano-bulgaro-turcă. Dar puțini știu că, în acele zile fierbinți de toamnă, o divizie întreagă de voluntari sârbi s-a aflat în prima linie. Articolul semnat de Petr Boicev și Radoslav Simeonov – „Formarea și participarea Diviziei I de voluntari sârbi în bătăliile de pe frontul din Dobrogea, în timpul Primului Război Mondial”, apărut în volumul Dobrogea în contextul Primului Război Mondial (2017), readuce în atenție un episod esențial, dar aproape uitat, al campaniei militare din sud-estul României: participarea eroică și sacrificiul masiv al voluntarilor sârbi pe frontul dobrogean din 1916.
Aproape 10.000 de oameni, mulți foști prizonieri de război au ales să lupte nu pentru libertatea propriei țări, ci pentru o idee: unirea slavilor de sud și apărarea unei frontiere simbolice a Antantei.
Divizia I de voluntari sârbi a fost formată în Odesa, din prizonieri slavi care, „fiind sub influenţa ideilor panslavismului, […] îşi exprimă sincer dorinţa de a se alătura luptelor duse de Antantă”. Primele inițiative de organizare apar în toamna lui 1915, la inițiativa consulului sârb de la Odesa, Marco Tsemovici, și a unui comerciant din Belgrad, Alexander Chirkovici.
🔍 Din prizonieri, soldați
Voluntarii au fost înrolați, echipați cu arme capturate, și, în noiembrie 1915, au îmbrăcat oficial uniformele sârbești.
În februarie 1916, prințul Alexandru îl numește pe colonelul Stevan Hadzhici în fruntea noii divizii. Hadzhici nu era un necunoscut: fusese atașat militar al Serbiei la Sankt Petersburg și comandant în Războiul Balcanic. În aprilie 1916, ajunge în Odesa după o călătorie de 9000 km prin Europa Occidentală, însoțit de alți ofițeri, și preia comanda celor 9733 de voluntari.
Componența era clar dominată de sârbi: „în corpul de soldaţi şi subofiţeri, procentul de sârbi este între 95% şi 98%”. Ofițerii, însă, erau din diverse naționalități – cehi, slovaci, croați –, iar bariera lingvistică a provocat reale dificultăți în teren.
🔎 În marș spre Dobrogea
La 27 august 1916, divizia pornește din portul Reni spre frontul dobrogean. Se alătură Corpului 47 rus, sub comanda generalului Zayonchkovskiy, care nu a fost deloc entuziasmat de idee: „din cauza urii lor pentru bulgari”, sârbii riscau să compromită „importanţa politică a trimiterii trupelor ruseşti în Bulgaria”.
În ciuda reticenței, sârbii intră rapid în focul luptei. Pe 4 septembrie ajung la Medgidia, iar câteva zile mai târziu intră în luptă lângă Dobrici, într-unul dintre cele mai violente episoade ale campaniei – cunoscut în istorie drept „Epopeea de la Dobrici”.
🔴 Lupte sângeroase și sacrificii masive
Pe 7 septembrie, brigada a doua a diviziei sârbe declanșează o ofensivă violentă pe flancul stâng al trupelor bulgare. Chiar dacă inițial reușesc să câștige teren, bătălia se încheie cu o înfrângere dură. În doar trei zile, pierderile sunt uriașe: 8 ofițeri și 176 de soldați morți, 122 dispăruți și peste 1000 răniți.
Pe 18-19 septembrie, în zona Cobadin, Divizia I luptă din nou cu o îndârjire rar întâlnită. Luptele continuă în octombrie, în satele Amzacea și Edilkyoy, unde reușesc să creeze o breșă în liniile turcești – o victorie scurtă, anulată de contraatacurile ulterioare.
Între 19-21 octombrie, în timpul celui de-al doilea atac bulgar pe linia Cobadin, voluntarii sârbi apără pozițiile din zona Edilkoy – Enge Mahale. Pierderile sunt din nou devastatoare: aproximativ 1435 de oameni.
🛑 O divizie decimată
În doar șase săptămâni de luptă, divizia sârbă pierde 80% din efectivul său. Comandamentul rus decide retragerea lor de pe front, considerând că nu mai au putere să continue. La 27 octombrie, ce mai rămăsese din unitate este trimis spre Izmail, pentru reorganizare.
🔺 O memorie aproape uitată
Astăzi, puțini își mai amintesc de Divizia I de voluntari sârbi. Doar câteva monumente mai vorbesc despre jertfa lor: în cimitirul militar din Dobrici, pe Aleea Steagurilor, și în piramida comemorativă ridicată la Medgidia în 1926.
Pentru cine cunoaște istoria militară, locurile precum Dobrici, Amzacea, Edilkyoy sau Cobadin sunt sinonime ale curajului și ale dramei unei unități care a luptat departe de casă, în numele unei idei – și a murit aproape uitată.
💡 De ce contează?
Divizia I de voluntari sârbi nu este doar o pagină de istorie militară. Este un exemplu de solidaritate între popoare, de idealism, dar și de cât de repede se poate stinge memoria colectivă. Azi, în vreme de pace, ar trebui să privim aceste povești nu doar cu recunoștință, ci și ca pe o lecție despre curajul celor mici, despre jertfa celor uitați – și despre cât de repede istoria poate trece cu tăvălugul peste oameni care au murit cu arma în mână, apărând o graniță care nu era a lor.
📚 Sursa principală: Petr Boicev, Radoslav Simeonov, „Formarea și participarea Diviziei I de voluntari sârbi în bătăliile de pe frontul din Dobrogea, în timpul Primului Război Mondial”, în volumul Dobrogea în contextul Primului Război Mondial, Editura Ex Ponto, 2017, pp. 151–158