Ai purtat vreodată o maramă sau un șal? Poate le-ai ales pentru stil, sau pentru vreme — dar știai că aceste piese vestimentare făceau parte din portul tradițional al tătăroaicelor din Dobrogea?
Descoperă cum hainele lor spuneau povești despre respect, rânduială și apartenență.
În Dobrogea de la începutul secolului XX, portul tătăroaicelor era clar definit. Avea rol funcțional, dar și profund identitar. Fiecare piesă reflecta apartenența la o comunitate cu reguli proprii de conduită, pudoare și reprezentare.
Îmbrăcăminte de bază
Hainele zilnice începeau cu „colèc” – o cămașă lungă, până la genunchi. Era închisă la gât cu un singur nasture. Croiul era simplu, dar adaptat pentru libertate de mișcare.
Peste „colèc”, femeile îmbrăcau o haină subțire, numită „giachet”. Era destinată activităților zilnice, în spațiul gospodăresc sau în vecinătate.
Îmbrăcăminte pentru ieșit
Pentru ieșiri sau vizite, peste „giachet” se punea „paşalî” – un capot lung până la pământ. Dacă ocazia era mai importantă, se adăuga „şaşàp” – un al doilea capot, tot lung și, aproape întotdeauna, de culoare neagră.
Acesta nu era doar decorativ. Avea și un rol simbolic: marca respectul față de ceilalți și delimitarea clară între viața privată și cea publică.
La ieșirea din casă, se purta obligatoriu „iuspeşè” – un văl negru, prins de „şaşàp”, care acoperea complet fața. Scopul era clar: femeia nu trebuia să fie văzută de bărbați străini.
Acoperăminte de cap
În mod curent, tătăroaicele se legau pe cap cu „câicșà” – o basma. Când era frig, foloseau o broboadă de lână groasă, numită „şal”.
Femeile în vârstă aveau alte reguli. Își legau capul și fălcile cu o basma specială, numită „başartî” sau „maramà”, în funcție de tradiția familiei sau a satului.
Îmbrăcăminte de dedesubt
Sub hainele exterioare, femeile purtau „ştan” – izmene largi, asemănătoare celor purtate de bărbați. Erau comode și asigurau decența cerută de normele culturale.
Ciorapii – „ciorap” – erau fixați cu bentițe decorative, numite „ciorap-ban”. Acestea erau lucrate în culori vii și aveau, uneori, valoare de zestre.
În picioare, femeile încălțau „condrà” – ghete solide. În casă, se foloseau „tabaldrâc” – pantofi cu tălpi de lemn, practici și rezistenți.
O identitate transmisă prin haine
Portul tradițional al tătăroaicelor nu era opțional. Fiecare detaliu răspundea unor reguli comunitare clare. Îmbrăcămintea reflecta nu doar statutul femeii, ci și respectul față de familie și religie.
Este o moștenire vestimentară riguroasă, dar plină de semnificații. Ea vorbește despre rânduială, modestie și demnitate.
În mijlocul diversității culturale a Dobrogei, portul tătăroaicelor strălucește ca un semn distinctiv, un limbaj al sufletului care vorbește despre o comunitate ce și-a păstrat cu tenacitate identitatea în fața timpului și a schimbărilor. Spre deosebire de alte tradiții vestimentare din zonă, hainele tătăroaicelor nu sunt doar obiecte materiale, ci adevărate relicve vii, ce poartă cu ele povești despre reguli, valori și relații sociale. Ele ne amintesc că, dincolo de mode și tendințe, există o frumusețe atemporală în simplitatea care aduce împreună istoria și omul, protejând și definind o comunitate unică.
Ai auzit de piese precum „maramà”, sau „şal”? Ai și tu în garderobă astfel de articole vestimentare?
Vrem să auzim și părerea ta! Participă la dezbatere în comentarii sau scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com. De asemenea, dacă ai idei de subiecte noi sau informații interesante, le așteptăm cu drag!
SURSĂ PRINCIPALĂ – 𝐴𝑟𝑡𝑖𝑐𝑜𝑙𝑢𝑙 „𝐼𝑛𝑠𝑒𝑚𝑛𝑎𝑟𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑇𝑎𝑡𝑎𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑃𝑒𝑟𝑣𝑒𝑙𝑖𝑎” 𝑑𝑒 𝐼𝑜𝑛 𝐷𝑢𝑚𝑖𝑡𝑟𝑒𝑠𝑐𝑢 – 𝑖𝑛𝑣𝑎𝑡𝑎𝑡𝑜𝑟 𝑖𝑛 𝑃𝑒𝑟𝑣𝑒𝑙𝑖𝑎 (𝑃𝑒𝑟𝑤𝑒𝑙, 𝑎𝑧𝑖 𝑀𝑜𝑠𝑛𝑒𝑛𝑖). 𝑅𝑒𝑣𝑖𝑠𝑡𝑎 „𝐴𝑛𝑎𝑙𝑒𝑙𝑒 𝐷𝑜𝑏𝑟𝑜𝑔𝑒𝑖” – 1920.
„Tătăroaice din Dobrogea sudică” i𝑚𝑎𝑔𝑖𝑛𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 „𝐿𝑎 𝑅𝑜𝑢𝑚𝑎𝑛𝑖𝑒: 𝑉𝑎𝑙𝑎𝑐ℎ𝑖𝑒, 𝑀𝑜𝑙𝑑𝑎𝑣𝑖𝑒, 𝐷𝑜𝑏𝑟𝑜𝑢𝑑𝑗𝑎” 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑢𝑡𝑎 𝑙𝑎 𝑃𝑎𝑟𝑖𝑠, 𝑖𝑛 1917, 𝑎 𝑎𝑛𝑡𝑟𝑜𝑝𝑜𝑙𝑜𝑔𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑓𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑧 𝐸𝑢𝑔𝑒𝑛𝑒 𝑃𝑖𝑡𝑡𝑎𝑟𝑑.
SURSĂ SECUNDARĂ – PAGINA DE FACEBOOK A Uniunii Democrate a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania (UDTTMR)