CSM Constanța – titlul european la box prin Amalia Niță

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
1 Min Read
CSM Constanța - titlul european

CSM Constanța – titlul european la box prin Amalia Niță, aceasta este cea mai recentă performanță a clubului de la malul mării.

La Campionatele Europene de box pentru tineret de la Porec (Croaţia), duminică după-amiază, Amalia Niță de la CSM Constanța a reușit o victorie concludentă, 5-0, la puncte în finala categoriei 75 kg, în fața ucrainencei Olha Pylypchuk.

Amalia și-a demonstrat calitățile și tehnica încă o dată, în finala Campionatului European, după un meci pe care l-a dominat tactic, cunoscându-și bine adversara.

CSM Constanța – titlul european la box prin Amalia Niță

Constănțeanca este neînvinsă în carieră, fiind dublă campioană europeană de junioare, iar anul trecut a cucerit aurul, la categoria 70 kg, la Europenele de tineret de la Erevan (Armenia).

În semifinale, vineri, Amalia Niță a trecut clar la puncte, cu 5-0 de reprezentanta gazdelor, croata Ema Plazina.

Lotul feminin al României este antrenat de Constantin Gălbenuşe şi Luminiţa Turcin, iar la CSM Constanța, Amalia Niță este pregătită de Mihai Constantin și Ionuț Bodilcu.

Vezi și: CSM Constanța: Calificare în Finală pentru echipa de baschet feminin

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu