Te-ai gândit vreodată cum e să trăiești izolat, pe o stâncă în mijlocul mării? Fără apă curentă, fără semnal, fără oameni.
Unii au rezistat, alții nu. Au fost soldați care au clacat, singuri între cer și apă. Unul și-a pierdut mințile. Altul și-a împușcat colegul. Pe Insula Șerpilor, liniștea putea deveni cel mai periculos dușman.
🔍 Un petic de piatră, dar cu multă istorie
Insula Șerpilor este mai mult decât o stâncă în larg. Se află la 48 km de Sulina și are aproape 600 de metri lungime. Înconjurată de ape ucrainene azi, are o poveste care începe din Antichitate.
A fost Leuke – Insula Albă, loc sacru al lui Ahile. Apoi, din 1837, și-a scris istoria modernă. Cu far, grăniceri, și patru gardieni care au trăit acolo ca niște pustnici moderni.
🎯 De ce au ridicat rușii un far acolo?
Simplu: voiau control pe Marea Neagră. În 1837 au început lucrările. Cinci ani mai târziu, farul era gata. Cu piatră din ruinele unui templu grecesc. Da, fix din templul dedicat lui Ahile.
În timpul Primului Război Mondial, farul de pe Insula Șerpilor a fost complet devastat de bombardamentele crucișătorului german Breslau, care a lovit insula în 1917. Reconstrucția a venit abia în 1922, când Comisia Europeană a Dunării a refăcut farul din temelii, transformându-l într-o clădire impunătoare, bine echipată – cu camere spațioase, magazii, un atelier, cuptor de pâine și o bucătărie comună, adaptată traiului izolat al gardienilor.
Farul a fost prima construcție modernă de pe insulă. L-au păstrat și otomanii, și românii, și Comisia Europeană a Dunării.
📌 Cine locuia pe insulă
Pe Insula Șerpilor trăiau patru gardieni ai farului. Nu erau toți prezenți în același timp. Unul era mereu în concediu, acasă la Sulina.
În 1931, echipa arăta așa:
🔹 Dumitru Curteanu – român, fost la Farul din Sf. Gheorghe
🔹 Ștefan Petrov – rus-bulgar, gardian-șef
🔹 Vasile Iona – grec, angajat din 1922
🔹 Rahmi Ilias – turc, cinci ani vechime
Oamenii, indiferent de naționalitate, trăiau în armonie, fără conflicte, fără rivalități. Fiecare avea responsabilități clare: întrețineau farul, creșteau animale, udau grădinile, colectau apă de ploaie. Farul funcționa fără pauză, așa că lucrau noaptea, în schimburi.
Nu aveau apă curentă, nici electricitate, nici radio. Nu aveau semnal. Aveau doar cerul, marea și vântul. Se gospodăreau cum puteau: țineau în jur de 50 de oi și miei, cultivau zarzavaturi în două grădini, adunau midii și ouă de pescăruși, aveau puști pentru vânătoare, citeau mult, dar vorbeau puțin cu străinii.
🛑 Tineri soldați în pragul nebuniei
Gardienii nu erau singuri. Lângă far staționa un mic grup de grăniceri. Trei până la șase soldați, mereu conduși de un fruntaș.
Erau foarte tineri, nepregătiți pentru viața izolată. Unii nu rezistau psihic. Unul a înebunit. Altul și-a împușcat colegul.
Pentru siguranță, fruntașul aducea armele la far. Gardienii le păstrau în siguranță. Ei erau mai calmi, mai echilibrați. Mai obișnuiți cu singurătatea.
🔎 Insula cu hărți invizibile: locuri, legende, oameni
Insula Șerpilor nu era doar o stâncă în mijlocul mării. Fiecare colț avea un nume și o poveste.
✅ Chiiat Hane, un mic golf din nord-est, venea din turcă și însemna „fabrica de hârtie”. De ce? Pentru că, în timpul furtunilor, spuma albă adunată în stânci era ridicată de vânt. Bucățile zburau prin aer și semănau cu petice de hârtie.
✅ Botul Ursului era o zonă stâncoasă ieșită în larg. Gardienii spuneau că forma pietrelor semăna cu botul unui urs uriaș.
✅ Grădina Turcului era locul unde primul gardian de far, venit în 1856, a plantat legume. O mică grădină de zarzavat, prima de pe insulă.
✅ Istmul Pescarului amintea de o tragedie. Un marinar rus s-a înecat în timpul unei furtuni. Trupul i-a fost adus de valuri chiar acolo.
✅ La vaporul înecat era un promontoriu unde, cu vreo 20 de ani înainte, un vapor grecesc se zdrobise de stânci. Rămășițele lui au rămas mult timp vizibile.
Insula a fost și refugiu. În vremuri grele, oameni fugari au ajuns aici. Printre ei, și wrangeliști – foști soldați ruși anti-bolșevici. Fugeau spre Varna sau Constantinopol și, când furtuna îi oprea, găseau adăpost pe insulă. Gardienii le dădeau mâncare, apă, o clipă de siguranță.
🔵 Regina Maria, pe Insula Șerpilor
În 1899, Regina Maria și Regele Ferdinand au vizitat insula. Carmen Sylva, scriitoarea și regina-poetă, a fost profund impresionată. A notat în jurnal liniștea, vântul, poveștile locului și forța stâncii izolate în mijlocul mării. A scris despre ele, păstrând vie o parte din această lume uitată.
După 1947, România a pierdut din nou Insula Șerpilor, dar în stâncile ei au rămas pașii unor români, urmele unei istorii comune și tăcerea unor vieți trăite cu demnitate. Ceva din noi e încă acolo – în farul ridicat cu piatră din temple antice, în grădini, în poveștile care s-au pierdut în vânt.
Timpul a trecut, granițele s-au schimbat, dar întrebarea rămâne:
Mai avem un loc acolo? Ar trebui să fie din nou a noastră? Sau e suficient că am lăsat în urmă o memorie care nu poate fi ștearsă?
👉 Vrem să auzim și părerea ta! Tu ce crezi: ar trebui Insula Șerpilor să revină a României? Spune-ne în comentarii sau scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com. Ai amintiri, povești sau idei legate de insulă? Le așteptăm cu mare drag!
INFO SI FOTO – PAGINA DE FACEBOOK Monografia orasului Sulina, cu sursa principala Bibliografie – R.I. Călinescu – Insula Șerpilor / schiță monografică (Analele Dobrogei 1932); N. Celac; George Popa Lisseanu, M Ionescu Dobrogeanu, Poveștile Reginei Maria a României
sursa foto – print screen-uri din Analele Dobrogei 1931, foto – Celac / Calinescu; Farul, gardienii și grănicerii, planul insulei, etc.