Astăzi, ruinele Histriei se află pe malul lacului Sinoe, într-un peisaj aproape pustiu. În urmă cu aproape 2.700 de ani, locul arăta însă cu totul diferit.
Aici se afla țărmul Mării Negre. Corăbiile ajungeau în portul cetății, negustorii aduceau mărfuri din lumea greacă, iar în jurul lor creștea un oraș.
Histria avea să existe aproximativ 1.300 de ani. A trecut prin lumea greacă, stăpânirea romană și primele secole ale creștinismului.
Când așezarea este abandonată, în secolul al VII-lea, lumea în care fusese întemeiată dispăruse de mult.
Histria este primul oraș atestat pe teritoriul actual al României și cea mai veche colonie greacă de pe țărmul de vest al Mării Negre. A fost întemeiată de coloniști veniți din Milet, unul dintre marile orașe grecești ale Asiei Mici. Și-a luat numele de la Istros, cum le spuneau grecii Dunării.
Două date pentru începutul Histriei
Nu știm cu certitudine anul în care coloniștii greci întemeiază Histria.
Istoricul antic Eusebius indică anii 657–656 î.Hr. O altă tradiție, păstrată în textul cunoscut ca Pseudo-Skymnos, plasează fondarea cetății în jurul anului 630 î.Hr.
Din acest motiv, formularea cea mai prudentă rămâne „către mijlocul secolului al VII-lea î.Hr.”.
Coloniștii vin din Milet, de pe coasta vestică a Asiei Mici. Grecii explorează atunci intens țărmurile Pontului Euxin, numele antic al Mării Negre.
Teritoriul nu este însă nelocuit. Aici există comunități locale cu care noii veniți dezvoltă treptat relații economice.
Pe coasta vestică a Mării Negre apar mai multe centre grecești – despre motivele pentru care grecii au venit la Marea Neagră am scris aici. Histria, Tomis și Callatis devin cele mai importante orașe ale litoralului dobrogean.
Prin aceste orașe circulă ceramică, țesături, vin, ulei, parfumuri și obiecte din sticlă. Spre lumea pontică și mediteraneeană pleacă grâu, miere, vite, piei, pește – și sclavi.
Histria se dezvoltă astfel la întâlnirea dintre două lumi: marea în față și teritoriul dobrogean în spate.
Dintr-o colonie apare un adevărat oraș
Privită astăzi, Histria poate părea doar un grup de ziduri răspândite lângă lacul Sinoe.
În Antichitate, imaginea este cu totul alta. Orașul are fortificații, străzi, cartiere, temple, piețe și zone comerciale.
De-a lungul săpăturilor, arheologii au identificat șase fortificații, fiecare corespunzând unei alte etape din istoria cetății.
Cea mai veche, incinta arhaică a așezării civile, avea ziduri de dimensiuni modeste, dar apăra o suprafață de peste 70 de hectare.
În zona sacră de la nordul acropolei au fost identificate sanctuarele lui Zeus și al Afroditei. Principala divinitate a cetății era însă Apollo Tămăduitorul (Ietros). Curios este că templul lui lipsește din această zonă, iar locul în care se afla e încă discutat de arheologi.
Orașul se reconstruiește în repetate rânduri. Zidurile se mută, cartierele se transformă, iar clădirile vechi sunt înlocuite sau refolosite.
Histria unui locuitor din secolul al VI-lea î.Hr. arăta foarte diferit față de orașul epocii romane.
Histrienii își bat propria monedă
Dezvoltarea economică a cetății poate fi urmărită și printr-un obiect foarte mic: moneda.
Histria este considerată primul oraș care a bătut monedă pe teritoriul actual al României. În literatura românească, începutul emisiunilor proprii este pus de obicei în jurul anului 480 î.Hr. Cronologia e însă discutată de numismați.
Înainte de monede, histrienii foloseau ca mijloc de schimb vârfuri de săgeată – unele adaptate din săgeți de luptă, altele turnate special în tipare. Aceste „premonede” apar pe piață pe la mijlocul secolului al VI-lea î.Hr.
Primele serii de monede propriu-zise sunt didrahme de argint. Un exemplar din prima serie, găsit la Vadu, cântărește 8,14 grame. Gabriel Talmațchi, specialist al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, îl datează în anii 450–420 î.Hr.
Pe o față apare simbolul orașului, un vultur de mare care ține în gheare un delfin. Pe cealaltă apar două capete tinere alăturate, unul cu susul în jos. Aceeași imagine rămâne și pe drahmele de mai târziu, pe care cataloagele numismatice le datează mai ales în secolul al IV-lea î.Hr.
Cine sunt cei doi tineri nu se știe sigur. Au fost propuși Dioscurii, gemenii Castor și Pollux, soarele care răsare și apune sau cele două brațe ale Dunării. Doi astronomi, W. C. Saslaw și P. Murdin, au venit chiar cu o ipoteză neobișnuită: ar fi zeul-soare Apollo, înfățișat așa pentru a marca eclipsa totală de soare din 434 î.Hr.
Mai târziu apar și alte emisiuni monetare, iar atelierul cetății funcționează în perioade diferite ale istoriei sale.
Baterea propriei monede spune multe despre nivelul atins de oraș. Histria are instituții proprii, economie și relații comerciale întinse.
Amforele descoperite aici – aduse din Thasos, Sinope sau Rhodos, cu vin și ulei – arată cât de strâns era legat orașul de lumea egeeană și mediteraneeană.
Cum trăiau oamenii la Histria
Istoria Histriei nu înseamnă numai regi, războaie, temple și ziduri de apărare.
Arheologia permite astăzi reconstruirea unor detalii surprinzător de concrete din viața locuitorilor.
În sectorul pe care îl sapă din anul 2000, arheologii Muzeului Național de Istorie a României au găsit porțiuni din trei străzi care se intersectau, făcute din plăci de calcar fasonate și foarte bine îmbinate.
Pe mijlocul străzilor trecea un canal, tot din plăci de calcar, care strângea apa menajeră și apa de ploaie din clădirile apropiate.
Tot acolo au apărut conducte pentru apă potabilă, o fântână, un cuptor și vase de provizii.
Din clădiri provin vase pentru servit, gătit și depozitat, alături de obiecte din bronz, fier, sticlă sau os.
Aceste descoperiri spun altfel povestea orașului. În spatele marilor evenimente apar oamenii care gătesc, cumpără, vând și își organizează viața zilnică.
Histria nu este doar un sit arheologic. Timp de multe generații, pentru cei care trăiesc aici, este pur și simplu acasă.
Între marile puteri ale Antichității
Poziția orașului aduce prosperitate, dar îl așază și în calea marilor puteri ale vremii.
În perioada elenistică, Histria intră, pe rând, în sfera de influență a unor conducători și regate importante – de la macedonenii lui Filip al II-lea și Alexandru cel Mare până la Lisimah. Un strat de arsură din zona sacră, de la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr., e pus de arheologi în legătură cu distrugerea orașului de către Lisimah, în jurul anului 313 î.Hr.
Cetatea ajunge apoi, pentru o perioadă, în alianța antiromană a lui Mitridate al VI-lea Eupator, puternicul rege al Pontului. O inscripție descoperită la Histria arată că regele avea chiar o garnizoană în oraș.
Mai târziu, Histria intră sub autoritatea lui Burebista.
La mijlocul secolului I î.Hr., zona sacră a orașului este distrusă. În secolele următoare, peste ruinele ei se ridică un cartier de locuințe de epocă romană.
Rapoartele arheologice leagă această distrugere de vremea lui Burebista, dar episodul – și mai ales amploarea lui – este încă discutat de specialiști.
De aceea, este mai prudent să vorbim despre o distrugere petrecută în vremea lui Burebista, fără a simplifica excesiv cauzele. Despre toți cei care au stăpânit Dobrogea de-a lungul timpului, inclusiv Burebista, am scris aici.
După aceste transformări, Histria intră treptat în lumea dominată de Roma.
Un oraș grec în lumea romană
Intrarea în lumea romană nu șterge identitatea grecească a Histriei.
Orașul rămâne esențialmente grec – prin instituții, religie, cultură și limbă – chiar dacă preia tot mai multe influențe romane.
Primește construcții noi, o incintă ridicată în vremea împăratului Hadrian, două edificii termale și lucrări de infrastructură, iar începutul secolului al II-lea aduce o perioadă importantă de refacere.
Inscripțiile vorbesc despre o „a doua înființare a cetății”, formulare care indică amploarea transformărilor.
Arheologii o plasează în primele decenii ale secolului al II-lea, foarte probabil în vremea lui Hadrian, împăratul admirator al culturii grecești. Există și opinia că „a doua înființare” ar trebui pusă după distrugerea din vremea lui Burebista.
Din anul 138 se păstrează cea mai impozantă inscripție găsită vreodată la Histria: lista „onorabililor” gerusiei, asociația bătrânilor, „de după a doua înființare”. Piatra a avut apoi o a doua viață. În Antichitatea târzie a fost folosită ca prag la poarta mare a noii incinte, iar pe fața ei nevăzută se recunosc și acum șanțurile săpate pentru trecerea carelor. Astăzi este expusă în sala centrală a muzeului de la Histria.
În vremea dinastiei Severilor, Histria folosește oficial titlul de „prea-strălucita cetate a histrienilor”.
Orașul întemeiat de greci continua astfel să existe după mai bine de opt secole de istorie.
O mare distrugere cu o cauză încă discutată
La mijlocul secolului al III-lea, Histria trece printr-o nouă distrugere majoră.
Cauza exactă nu poate fi stabilită cu certitudine.
Interpretarea tradițională leagă distrugerea de atacurile gotice care lovesc regiunea în această perioadă.
Arheologul Radu Florescu a propus însă o altă explicație: un cutremur puternic.
Alexandru Suceveanu, unul dintre conducătorii șantierului, scria că dilema „nu va putea fi tranșată niciodată”.
Cert este că Histria este reconstruită din nou, dar mult mai mică: noua incintă nu mai închidea decât circa 7 hectare – o zecime din suprafața apărată odinioară de zidul arhaic.
La baza noului zid au fost așezate transversal coloane vechi. Lui Suceveanu, acest sistem de construcție i se părea că prefigurează unul dintre cele mai moderne sisteme antiseismice. Și alte fragmente din clădirile mai vechi au fost refolosite în noile construcții.
Suprapunerile sunt greu de observat pentru vizitator, dar ele spun povestea unui oraș reconstruit de mai multe ori.
Templele lasă locul bazilicilor
Între timp, lumea mediteraneeană trece printr-o altă transformare profundă: răspândirea și afirmarea creștinismului.
Schimbarea este vizibilă și la Histria, unde apar mai multe bazilici creștine.
Cea mai spectaculoasă este marea bazilică episcopală: aproximativ 60 de metri lungime, dacă se includ anexele de la est, și 30 de metri lățime în zona transeptului.
Complexul cuprinde atrium, nartex, trei nave, transept, o absidă pentagonală și încăperi anexe la nord și la sud.
Datarea exactă a primei faze este formulată diferit în rapoartele arheologice.
Unele o plasează la sfârșitul secolului al V-lea sau la începutul secolului următor.
Patru monede găsite în stratul de nivelare, bătute între 512 și 537, susțin însă construirea formei monumentale în prima jumătate a secolului al VI-lea, cel mai probabil în vremea lui Iustinian.
Indiferent de această diferență de cronologie, dimensiunea edificiului este remarcabilă.
Arheologii o socotesc una dintre cele mai mari bazilici creștine din Dobrogea și unul dintre cele mai mari și mai elegante edificii de acest fel din întreaga Peninsulă Balcanică.
După mai bine de un mileniu de la fondarea orașului, Histria continuă astfel să joace un rol regional important.
Cum moare un oraș vechi de 1.300 de ani
Sfârșitul Histriei nu poate fi legat de o singură zi sau de un singur eveniment.
Procesul se întinde pe mai multe decenii și poate fi urmărit în ultimele niveluri de locuire.
Bazilica episcopală este distrusă parțial pe la mijlocul secolului al VI-lea, poate într-un raid al cutrigurilor din 559, și refăcută. Distrugerea finală vine la sfârșitul aceluiași secol sau la începutul celui următor.
La începutul secolului al VII-lea, cea mai mare parte a bazilicii era în ruină. Doar atriumul, nartexul și o parte dintr-o anexă mai arată urme de locuire – nu se poate spune sigur dacă laică sau religioasă.
După câteva decenii, zidurile bazilicii sunt demontate treptat, iar peste ruinele ei apar locuințe cu ziduri fără fundații și bordeie semiîngropate. Arheologii descriu procesul drept o „ruralizare” a vechiului oraș.
La aceste transformări se adaugă instabilitatea politică și militară care afectează întreaga regiune.
În același timp, se schimbă lent și peisajul litoralului.
Nisipurile depuse de-a lungul coastei formează treptat, la sud și la est de acropolă, șiruri de cordoane litorale care despart orașul de mare.
Histria pierde astfel legătura directă pe care o avusese timp de secole cu marea deschisă.
Un studiu geoarheologic publicat în 2013 în Journal of Coastal Research constată că declinul orașului, documentat în secolul al VII-lea, coincide în timp cu desprinderea sa de coasta deschisă.
Această coincidență nu înseamnă că schimbarea litoralului explică singură dispariția Histriei.
Declinul trebuie înțeles prin suprapunerea transformărilor economice, politice, militare și de mediu ale perioadei.
Pentru un oraș născut din navigație și comerț maritim, pierderea accesului direct la mare avea însă o importanță fundamentală.
Pe la mijlocul secolului al VII-lea, și această așezare ruralizată este părăsită de ultimii săi locuitori. Alexandru Suceveanu, care a condus săpăturile de la bazilica episcopală, lega plecarea lor de încetarea definitivă a activității vechiului port.
Marea rămâne în urmă
Există o ironie evidentă în destinul Histriei.
Orașul este întemeiat de oameni veniți pe mare, iar poziția maritimă îi susține dezvoltarea timp de secole.
Astăzi, ruinele nu se mai află pe țărmul Mării Negre, ci pe malul lacului Sinoe, la aproximativ 8 kilometri de litoralul actual.
Studiile geoarheologice reconstituie trecerea de la coasta deschisă la sistemul lagunar Razim–Sinoe pe care îl vedem astăzi – povestea acestui fost golf al Mării Negre.
Portul antic nu a fost găsit încă pe teren. Existența lui este însă sigură: e atestată de o inscripție din secolul al II-lea și de două monede din secolul al III-lea.
Peisajul actual, liniștit și aproape gol, face greu de imaginat agitația orașului antic.
Vasile Pârvan începe să scoată Histria din pământ
Ruinele sunt identificate în anul 1868 de arheologul francez Ernest Desjardins.
Cercetarea arheologică sistematică începe însă în 1914, când Vasile Pârvan deschide primele săpături la Histria.
Primul Război Mondial întrerupe lucrările. În acești ani, situl este prădat de armatele invadatoare, iar unele piese au ajuns în depozitele unor muzee din străinătate. Pârvan reia campaniile după război. Ultimele conduse de el au loc în 1926, iar în 1927 Pârvan moare.
După el, săpăturile sunt continuate de Scarlat și Marcelle Lambrino, apoi de alte generații de arheologi.
Emil Condurachi, cel care a numit Histria „Pompeiul românesc”, Dionisie M. Pippidi, Petre Alexandrescu, Alexandru Suceveanu și numeroși alți cercetători contribuie la recuperarea istoriei orașului.
Pentru Alexandru Suceveanu, Histria putea fi considerată cel mai longeviv șantier arheologic din România.
Cercetările continuă și astăzi, sub coordonarea Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, împreună cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Național de Istorie a României, Universitatea din București și Universitatea „Ovidius” din Constanța.
După mai mult de un secol de săpături, Histria continuă să ofere descoperiri importante.
În august 2025, arheologii Muzeului Național de Istorie a României au găsit, într-o locuință romană distrusă de un incendiu, un tezaur format din peste 40 de monede și câteva podoabe din metale prețioase, datate preliminar în secolele II–III.
Obiectele fuseseră păstrate într-o casetă din lemn. În incendiu s-au contopit, păstrând forma casetei. Casa, cu pavaje din calcar și pereți cu tencuială pictată, aparținea probabil unei familii importante a orașului. Am scris atunci despre descoperire aici.
Descoperirea arată cât de multe informații pot rămâne ascunse chiar într-un sit cercetat de peste o sută de ani.
Histria nu a fost doar o cetate
Histria este numită adesea „cetate”, iar termenul este firesc atunci când privim zidurile păstrate astăzi. Celelalte cetăți ale Dobrogei le găsești în ghidul nostru.
Dar cuvântul spune doar o parte din poveste.
Histria a fost un oraș în care generații de oameni au locuit, au muncit și și-au crescut familiile.
Locuitorii ei au văzut ziduri distruse și reconstruite, stăpâni schimbați și vechii zei lăsând locul creștinismului.
Orașul trece de la lumea coloniilor grecești la Imperiul Roman și apoi la creștinismul Antichității târzii.
Puține locuri de pe teritoriul actual al României permit o asemenea călătorie prin aproape treisprezece secole de viață urbană.
De aceea, adevărata poveste a Histriei nu este doar că a fost întemeiată acum aproape 2.700 de ani.
Mai important este faptul că, timp de aproximativ 1.300 de ani, aceste ruine nu au fost ruine.
Au fost un oraș.
Surse și documentare
Unde sursele nu cad de acord – anul întemeierii, datarea bazilicii, cauza distrugerii din secolul al III-lea – articolul dă variantele, nu una singură.
- CIMEC / Institutul Național al Patrimoniului, prezentarea sitului Histria – cele două date ale întemeierii (Eusebius, Pseudo-Skymnos), identificarea din 1868, cele șase fortificații, campaniile lui Pârvan (1914–1916 și 1921–1926), incinta arhaică de peste 70 ha și incinta târzie de 7 ha, sanctuarele lui Zeus și al Afroditei, Apollo Ietros, amforele din Thasos, Sinope și Rhodos, stratul de arsură pus în legătură cu Lisimah, garnizoana lui Mitridate, distrugerea zonei sacre în vremea lui Burebista, incinta din vremea lui Hadrian, „a doua înființare” și inscripția din 138 folosită ca prag, titlul din vremea Severilor, portul neidentificat, cutremurul propus de Radu Florescu și coloanele de la baza zidului târziu, bazilica episcopală (dimensiuni, cele patru monede din 512–537, distrugerile din secolul al VI-lea, ruralizarea, ultimul nivel de locuire, până pe la mijlocul secolului al VII-lea, abandonarea și legătura cu încetarea activității portului, în raportul lui Alexandru Suceveanu din 2002). Include rapoartele de cercetare ale șantierului și bilanțul lui Alexandru Suceveanu, 85 de ani de cercetări arheologice la Histria (1999).
- Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, pagina șantierului Histria – stadiul cercetărilor și seria monografică Histria.
- Muzeul Național de Istorie a României, sectorul MNIR de la Histria – străzile din plăci de calcar, canalele, obiectele descoperite.
- Muzeul Național de Istorie a României, Descoperiri arheologice de excepție efectuate în situl arheologic Histria (23 august 2025) – tezaurul, caseta din lemn, conductele de apă potabilă, fântâna, instituțiile care cercetează azi situl.
- Muzeul Național de Istorie a României – Terra Dacorum, Oamenii de peste mare: grecii – colonizarea greacă și mărfurile schimbate cu populațiile locale.
- L. Preoteasa, A. Vespremeanu-Stroe, D. Hanganu, O. Katona, A. Timar-Gabor, „Coastal changes from open coast to present lagoon system in Histria region (Danube delta)”, Journal of Coastal Research, SI 65, 2013 – cordoanele litorale, distanța de circa 8 km până la țărm, coincidența dintre declinul din secolul al VII-lea și desprinderea de coasta deschisă.
- A. Vespremeanu-Stroe și colab., „The impact of the Late Holocene coastal changes on the rise and decay of the ancient city of Histria”, Quaternary International 293 (2013), p. 245–256 – studiul-pereche despre transformarea țărmului în cele 13 secole de existență ale orașului.
- Banca Națională a României – Muzeul BNR, broșura muzeului – didrahmele de argint ale Histriei, din jurul anului 480 î.Hr., ca primele monede bătute pe teritoriul actual al României.
- Constanteanul, „Didrahmele din argint de la Histria, primele monede de pe teritoriul de astăzi al României” (20 august 2025) – explicațiile lui Gabriel Talmațchi (MINAC) despre premonedele în formă de vârf de săgeată și didrahma din prima serie găsită la Vadu (8,14 g, 450–420 î.Hr.).
- WildWinds, catalogul monedelor din Istros – datările drahmelor cu cele două capete (în mare parte 400–350 î.Hr., unele serii mai târzii) și tipul vulturului cu delfinul.
- CoinWorld, „Eagles and dolphins on ancient Greek coins” – ipotezele despre cele două capete, inclusiv cea a astronomilor Saslaw și Murdin.