Sunt mărturii vechi care ne apropie, dintr-o singură pagină, de oamenii care au ridicat Dobrogea modernă. Una dintre ele îi aparține doctorului Drăgescu, medic primar la Tulcea și la Constanța, care în 1889 aducea în fața cititorilor imaginea limpede a unei provincii ce își schimba, an de an, chiar și felul de a fi sănătoasă. Cuvintele lui, publicate în ziarul „Curierul”, rămân una dintre cele mai directe fotografii ale începuturilor administrației românești în ținutul dintre Dunăre și mare.
O „chestiune de viață pentru popor”
Pentru medicul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, sănătatea publică nu era un detaliu, ci o problemă de temelie a lumii moderne. „Chestiunea sanitară în toate țările preocupă spiritele, și unele state în timpul din urmă au cheltuit sute de milioane pentru ameliorarea condițiunelor igienice în orașe și în sate”, scria dr. Drăgescu. În ochii lui, aceasta devenise „una din cele mai de căpitenie a timpului modern, o adevărată chestiune de viață pentru popor”.
Cuvintele nu erau doar teorie. Le rostea un om care lucra de doisprezece ani într-o provincie unde, înainte de 1878, serviciul sanitar aproape că nu exista.
Când bolnavii alergau la preoți, la hoge și la babe
Tabloul dinaintea administrației românești este descris fără menajamente. În fața epidemiilor și a bolilor grele, populația nu avea la cine să apeleze: „poporațiunea în cazuri de epidemii și alte boale grele alerga la preoți, la hoge ca să-i citească, ori la babe meștere”, iar cei mai mulți, pătrunși de fatalismul propriu orientalilor, se lăsau, spune medicul, în voia destinului.
Consecințele acestei lipse se vedeau cu ochiul liber. Variola, pojarul, scarlatina, frigurile tifoide și paludismul făceau, în cuvintele lui, „mari pustiiri”. Semnele lor supraviețuiau ani de-a rândul: „O mulțime de orbi și surzi întâlnești și azi prin satele dobrogene, victime ale bolilor din trecut și a incuriei acelor guverne”, nota doctorul, legând suferința oamenilor de nepăsarea vechilor stăpâniri.
O administrație pe care o numea „părintească”
Din 1879 și până la anul mărturiei sale, dr. Drăgescu spune că s-a convins pe deplin de „ce serviciuri nemărginite aduce poporațiunilor o administrație părintească și un serviciu medical bine organizat”. Judecata lui asupra stăpânirii românești în Dobrogea este fermă și, deopotrivă, măsurată: „Ori și ce s-ar zice contra administrațiunei române în Dobrogea, nu se poate nega că ea a fost patriotică.”
Misterul unei clime care „se schimbase”
Una dintre cele mai interesante observații ale medicului privește însăși clima ținutului. Citind ce se scrisese despre Dobrogea, și mai ales despre județul Constanța, cu treizeci de ani în urmă, el mărturisește că nu-i venea să creadă că locul fusese cândva atât de „omorâtor” pe cât îl descriseseră medicii francezi din campania anului 1854.
Explicația lui este cu atât mai surprinzătoare cu cât recunoaște că marile lucrări lipsiseră. În acest răstimp, scrie el, „nu se făcură nici canalizări, nici secări de bălți, nici împăduriri, din contra, se devastară mari întinderi de păduri”. Și totuși, adaugă medicul, dacă sănătatea publică ajunsese „neasemănat de bună în comparație cu cea de acum 30 de ani, aceasta în parte se datorează serviciului sanitar român”.
Ce a schimbat, concret, serviciul sanitar
Mărturia devine cu adevărat prețioasă atunci când doctorul înșiră faptele mărunte care, adunate, au transformat viața satelor. Datorită stăruințelor serviciului sanitar, spune el, s-au ridicat din sate „murdăriile grămădite de zeci de ani” și s-au înființat farmacii mici rurale în toate comunele. Puțurile și cișmelele au fost curățate și reparate, iar în comunele așezate lângă bălți s-au făcut plantații.
Dincolo de lucrări, s-a schimbat și felul de a trăi al oamenilor. Suferinzilor li s-a dat un ajutor medical real în cazurile grave, iar țăranii s-au deprins să-și țină locuințele mai curate, să se hrănească mai bine și să alerge la ajutorul medicului. Chiar și cei mai rezervați față de doctori și-au schimbat obiceiul: „Chiar musulmanii, de altminteri supuși cu totul fatalismului, azi recurg la medici”, constata Drăgescu. Iar concluzia lui închide firesc întreaga mărturie: „Țăranul în sfârșit începu a se convinge de eficacitatea medicamentelor și de necesitatea igienei.”
O pagină care ne ajută să înțelegem Dobrogea de azi
Dincolo de limbajul epocii, însemnarea doctorului Drăgescu rămâne o oglindă a unei provincii care învăța, treptat, să aibă grijă de sănătatea locuitorilor ei. Nu e o poveste idealizată, ci mărturia unui om care a văzut cu ochii lui și frigurile, și farmaciile nou deschise prin sate. Tocmai de aceea merită citită astăzi: ne amintește cât de mult contează, pentru viața de zi cu zi, lucrurile care par mărunte, de la o fântână curată până la un medic la care poți ajunge.
Vrem să auzim și părerea ta! Spune-ne ce crezi despre acest subiect în comentarii sau scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com. Dacă ai idei de subiecte sau informații relevante, le așteptăm cu drag!
Sursa text: Institutul de Studii Sud-Est Europene; Curierul (Th. Balassan), An XVII, nr. 130, 1/13 decembrie 1889. Sursa foto: Imago Romaniae.