Știați că, la câțiva pași de podgoriile Murfatlarului, într-un deal de cretă albă, se ascunde cel mai mare lăcaș de cult săpat în piatră din sud-estul Europei de la începutul Evului Mediu? Puțini oameni au coborât vreodată acolo, iar și mai puțini o pot face astăzi. Este o poveste care începe cu o explozie într-o carieră și ajunge până la niște semne pe care nici acum nu izbutim să le citim.
Ziua în care dealul s-a deschis
Totul a pornit pe 11 iunie 1957. La o carieră de cretă de lângă Murfatlar se dădeau împușcături pentru a împinge exploatarea spre vest. În urma exploziei, stratul de pământ de deasupra s-a surpat și a scos la iveală o intrare întunecată, tăiată de mână omenească în piatra albă. Așa a ieșit prima la lumină bisericuța pe care arheologii aveau s-o numească B1. Chemați de urgență, cercetătorii Ion Barnea, Petre Diaconu, Adrian Rădulescu și Radu Florescu, împreună cu arhitecții Virgil și Liana Bilciurescu, au început să sape. Încet, dealul a început să-și spună povestea.
Un sat de bisericuțe în piatră
Vreme de cinci ani, între 1957 și 1962, cercetătorii au scos la lumină un întreg complex săpat în cretă: șase bisericuțe, însemnate B1–B4, la care se adaugă E3 și E5, legate între ele prin galerii, chilii, cripte și morminte. Cea mai mare, B4, măsura șapte metri pe trei și jumătate și era împărțită de stâlpi — unii cruțați chiar din masa de cretă, alții zidiți din blocuri tăiate ca niște cărămizi. De jur împrejur se mai vedeau urmele carierei din care oamenii scoteau, de secole, piatra albă. Specialiștii îl consideră cel mai mare așezământ de cult rupestru din sud-estul Europei de la începutul Evului Mediu, parte dintr-o adevărată modă a bisericilor săpate în stâncă, întinsă din Palestina până în Italia și de la nordul Mării Negre până în Egipt.
Anul scris pe perete
Cea mai tulburătoare descoperire a fost o dată, scrisă chiar pe unul dintre pereți. Cu litere chirilice stătea acolo formula „leat 6500″ — adică anul 992 după Hristos. Un alt semn, de data aceasta în grecește, pomenește anul 982. Așa au înțeles cercetătorii că locul era viu acum mai bine de o mie de ani, undeva în jurul veacului al X-lea. Se crede că bisericuțele nu au fost folosite toate deodată, ci pe rând: pe măsură ce una se degrada, oamenii săpau alta, așa că locul a funcționat, cu totul, vreo jumătate de secol.
Pereți plini de taine
Adevărata comoară a Murfatlarului sunt însă semnele de pe pereți. Numai pe un singur perete al uneia dintre bisericuțe — peretele de răsărit al naosului B3 — sunt săpate în jur de cincizeci de cruci. Peste tot apar călăreți, cai, iepuri, păsări, o corabie cu catarg, balauri împletiți și chiar un labirint. Printre ele se strecoară inscripții în mai multe scrieri: cele mai multe runice, apoi chirilice, două grecești și una glagolitică. Unele texte le putem citi — pomenesc un preot pe nume Aian, un pasaj din Evanghelia după Marcu și doi conducători locali, Simeon și jupan Gheorghe. Cât despre cele runice, conținutul lor rămâne până astăzi necunoscut.
Cine a săpat, de fapt, în cretă
Aici începe partea în care se cuvine să fim cinstiți: multe lucruri despre Murfatlar rămân nesigure. Cercetătorii cred că oamenii care au trăit aici formau o comunitate amestecată, de neamuri diferite — o arată chiar și scrierile atât de felurite de pe pereți — într-o Dobrogea aflată pe atunci la marginea Imperiului Bizantin. Piatra scoasă din carieră a folosit, în același veac, și la ridicarea valului de piatră, pe segmentul dintre Murfatlar și Valea Seacă. Până și datarea rămâne un subiect de dispută: pe lângă anii 992 și 982, unii cercetători au propus și lecturi mai timpurii, iar în literatura de specialitate încadrarea complexului oscilează între secolele al IX-lea și al XI-lea. Cine erau exact cei care au tăiat bisericuțele și de ce au ales tocmai acest deal, la asta istoricii nu au încă un răspuns limpede.
O comoară care se macină
Din păcate, tocmai piatra care a făcut posibilă această minune este și slăbiciunea ei. Creta e moale și se scobește ușor, dar se și fărâmă la fel de repede când e lăsată în bătaia aerului și a umezelii. Construcția ridicată ca s-o apere acoperă doar cam un sfert din complex, partea dinspre sud-vest, iar lucrările de conservare s-au oprit de mult, din lipsă de fonduri. Mai mult, acel adăpost nu lasă aerul să circule, așa că tocmai ce trebuia să salveze piatra îi grăbește, de fapt, degradarea. Pereții se cojesc, desenele pălesc, iar din unele galerii au mai rămas doar contururile. De aceea, de ani buni, locul nu mai poate fi vizitat.
Ce rămâne din poveste
Poate că, într-o zi, vom desluși și semnele acelea runice și vom afla cine a lăsat în pereții de cretă, acum o mie de ani, deopotrivă rugăciunile și balaurii. Până atunci, cel mai mare complex de biserici săpate în cretă din sud-estul Europei rămâne o poveste frumoasă și fragilă, ascunsă într-un deal de la marginea Murfatlarului. Atât de aproape de noi și, totuși, atât de greu de ajuns.
Vrem să auzim și părerea ta! Spune-ne în comentarii dacă ai apucat să vezi complexul de la Murfatlar sau scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com. Dacă ai idei de subiecte sau informații despre patrimoniul Dobrogei, le așteptăm cu drag!
Sursă foto: minac.ro