Au fost lăutari, fierari, căldărari, lingurari. Au cântat la nunți, au bătut potcoave, au reparat cazane și au sculptat linguri.
Nu aveau pământ și, adesea, nici nu aveau acte. Dar aveau pricepere. Iar prin muncă, au devenit indispensabili în viața de zi cu zi a satelor dobrogene.
Într-un spațiu locuit de români, turci, tătari, greci, armeni și lipoveni, romii își aveau locul lor. De cele mai multe ori la margine. Dar nu în afara comunității.
Un secol de restricții și adaptare
În prima jumătate a secolului XIX, romii erau tratați ca niște robi în Țările Române. În Moldova și Valahia, Regulamentele Organice din anii 1830–1840 consfințeau acest statut. Dobrogea, aflată sub administrație otomană până în 1878, nu avea aceleași reguli scrise, dar realitatea socială era similară.
Romii nu aveau acces la proprietate și trăiau în afara normelor legale. Cu toate acestea, au dezvoltat sisteme proprii de organizare, bazate pe neam, meserie și mobilitate. Mobilitatea romilor era, uneori, mai degrabă o strategie de supraviețuire decât o alegere liberă.
În contextul acestor reguli, meșteșugul a devenit principalul mijloc de supraviețuire. Și, totodată, forma lor de contribuție reală la viața economică și socială a Dobrogei.
Fierari, căldărari, lingurari
O parte importantă a romilor din secolul XIX erau fierari ambulanți. Umblau cu foalele și nicovala în spate, oprindu-se în sate pentru a face reparații.
Confecționau chei, broaște, potcoave, piroștii, balamale, pluguri. Nu aveau atelier stabil, dar știau exact ce era nevoie într-o gospodărie rurală. Lucrau repede, direct și cu costuri minime.
Alți romi erau căldărari sau lingurari. Prelucrau arama, lemnul, pielea. Umblau prin sate, propuneau marfa, reparau ce se strica, cumpărau ce se putea recicla. Într-o economie fără industrie, ei reprezentau un lanț vital de producție și reparație.
Lăutari fără partituri
În multe sate din Dobrogea, lăutarii romi erau nelipsiți de la nunți, botezuri sau hramuri. Nu cunoșteau notație muzicală, dar aveau ureche muzicală excepțională.
Puteau reproduce piese clasice doar din auz. Repertoriul lor era format din doine, hore, cântece de pahar, dar și arii din muzica de curte sau fragmente clasice aduse de boieri
Lăutarii romi nu erau doar muzicieni. Erau păstrători de tradiție, transmițători de emoții și parte din ritualurile de trecere ale comunității.
Ursari, dansatori, păpușari
O altă categorie importantă era formată din romii care făceau spectacole. Ursarii dresau urși pentru dans și jonglerii. Mergeau din sat în sat, aduceau divertisment, dar și teamă sau admirație.
Unii dintre ei erau păpușari. Construiau păpuși din lemn și pânză, improvizau scene și interpretau piese cu personaje bine cunoscute: soldați, călugări, domni, negustori. Aceste spectacole, organizate pe uliță sau în curțile boierești, erau primele forme de teatru popular accesibile tuturor.
Romii dansatori animau sărbătorile cu mișcări spectaculoase, acompaniați de tobă și scripcă. Dansul era, în sine, un mijloc de câștig și de exprimare.
Prezență reală, dar marginalizată
Documentele vremii menționează prezența romilor în mod ambiguu. Sunt adesea descriși ca „leneși” sau „înșelători”. Dar în același timp, le sunt recunoscute priceperea, mobilitatea și contribuția economică.
Această ambivalență reflectă realitatea unei societăți care îi folosea, dar nu îi recunoștea. Romii nu au avut acces la școli, pământ sau autoritate. Dar au construit o formă proprie de reziliență prin muncă, artă și adaptare.
După 1878, odată cu integrarea Dobrogei în statul român modern, statutul romilor s-a schimbat juridic. Dar discriminarea socială a continuat. În secolul XX, mulți romi și-au pierdut meșteșugurile, iar familiile s-au adaptat la noile realități economice.
Astăzi, doar câțiva mai păstrează meseria de fierar, lăutar sau lingurar. Multe tradiții s-au pierdut. Altele supraviețuiesc discret, în familii izolate sau comunități puțin cunoscute.
Romii au fost, în secolul XIX, parte integrantă din viața economică, socială și culturală a Dobrogei. Au oferit meșteșug, muzică, spectacol și forță de muncă. Au fost mobili, adaptabili, inventivi.
Într-o regiune definită prin diversitate, prezența lor nu este o excepție. Este o regulă. O constantă istorică, care merită recunoscută, documentată și transmisă mai departe.
Câți dintre noi mai cunoaștem azi un fierar, un lingurar sau un lăutar adevărat?Au avut romii un rol definitoriu în viața comunității ?
Vrem să auzim și părerea ta! Participă la dezbatere în comentarii sau scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com. De asemenea, dacă ai idei de subiecte noi sau informații interesante, le așteptăm cu drag!
Sursă principală info: Gheorghe Ghibănescu (trad.), Schiță despre țigani, Tipografia „Dacia” – P. Iliescu și D. Grossu, București, 1900.
(Lucrare bazată pe textul original al lui Mihail Kogălniceanu), pp: 12, 14–18, 20–22, 24, varianta online Scribd.com
Sursă foto – iMAGO Romaniae