NEVERSEA anunță o nouă campanie prin care premiază excelenţa în educaţie: “STUDENT DE 10”. Studenții de la universitățile de stat care termina cu 10 toate examenele din sesiunea de vară primesc abonamente gratuite la festival.
Organizatorii celui mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, răsplătesc studenții de 10 ai României cu intrare gratuită în cele 4 zile de festival. Astfel, studenții care termină cu 10 sesiunea din această vară vor avea ocazia să-i vadă pe cei mai îndrăgiți artiști ai momentului și să se bucure de experiențe de neuitat la malul mării.
Aflată la prima ediție, “STUDENT DE 10” este o campanie de promovare și de susținere a performanței în educație care continuă proiectul “BAC de 10” inițiat de UNTOLD în 2015. “BAC de 10” este cunoscută drept cea mai longevivă și de succes campanie de susținere a tinerilor care excelează la învățat. În toți acești ani, Neversea a premiat cu intrare gratuită la festival și amintiri unice peste 1.000 de absolvenți de liceu de nota 10, în cadrul campaniei “BAC DE 10”, iar acum vor să conducă demersul mai departe către studenți.
Inițiatorii campaniei cred că tinerii studenți trebuie răsplătiți, iar efortul celor care au reușit să exceleze în educație trebuie susținut. Așa că toți studenții de la universitățile de stat din România care termină sesiunea de vară cu notă maximă, primesc abonament gratuit la Neversea.
În plus, toți studenții care au promovat toate examenele din sesiunea de vară, vor putea achiziționa abonamentul Neversea la un preț special de 80 euro + Taxe. Absolvenții care doresc să fie răsplătiți pentru performanță lor, în cadrul campaniei, o pot face accesând link-ul http://neversea.com/studentde10. Acolo vor putea completa formularul care îi va înscrie în campanie.