Anul 1926 se anunța a fi unul de aur pentru malul mării. După o pauză de doi ani, jocurile de noroc din Cazinou fuseseră din nou autorizate, iar orașul se pregătea pentru un asalt record de turiști și profituri pe măsură. Însă, odată cu strălucirea epocii interbelice, administrația locală trebuia să gestioneze și „partea întunecată” a dezvoltării: prostituția.
Când centrul orașului devine „zonă roșie”
Deși era o activitate legală și reglementată, locația caselor de toleranță devenise o problemă arzătoare. În ședința Primăriei din 24 aprilie 1926, consilierul Dimitrie Rizescu trăgea un semnal de alarmă: stabilimentele care odinioară erau la marginea urbei se treziseră peste noapte în „inima” Constanței.
Dezvoltarea rapidă făcuse ca lupanarele să ajungă vecine cu familii respectabile care își construiseră case noi pe străzile paralele cu Bulevardul Ferdinand. Scandalurile nocturne și petrecerile zgomotoase deveniseră un coșmar pentru liniștea cetățenilor.
Dilema Primarului Pilescu: Mutare sau Închidere?
În timp ce unii cereau închiderea definitivă a acestor locuri, primarul Alexandru Pilescu a avut o viziune pragmatică, dar dură pentru standardele de azi. El a refuzat desființarea lor, argumentând că o interdicție totală ar arunca sute de femei în clandestinitate. Fără controlul Serviciului Sanitar, acestea ar fi devenit „propagatoare ale bolilor venerice”, punând în pericol ceea ce edilul numea „coeficientul de vigoare al rasei”.
Măsurile de urgență: „Garduri înalte” și discreție
Până la găsirea unor locații noi la marginea orașului, Comisia a impus reguli stricte pentru proprietarii de bordeluri:
1⃣ Ziduri de nepătruns: Obligația de a ridica garduri înalte, astfel încât nicio privire curioasă să nu vadă ce se întâmplă în curțile stabilimentelor.
2⃣ Curățenia străzilor: Poliția a primit ordin să nu mai permită staționarea prostituatelor sau a „oamenilor fără căpătâi” pe străzile din vecinătate.
O provocare de nerezolvat
Istoria ne arată că, în ciuda eforturilor administrative, fenomenul a rămas strâns legat de identitatea unui oraș-port și a unei stațiuni turistice înfloritoare. Constanța interbelică a continuat să penduleze între moralitate și necesitatea unui control sanitar riguros, lăsându-ne moștenire aceste cronici fascinante despre viața cotidiană de acum un secol.
Sursă informații și foto: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.