RAJA anunță o întrerupere programată a furnizării apei potabile în localitățile Saligny și Țepeș Vodă. Începând de astăzi, 8 iulie 2025, și până la 1 septembrie 2025, alimentarea cu apă va fi asigurată doar în anumite intervale orare. Oficialii RAJA anunță că apa va curge la robinete doar în două perioade ale zilei:
■ Dimineața: între orele 06.00 și 10.00
■ După-amiaza: între orele 17.00 și 22.00
Recomandări pentru consumatori
Oficialii RAJA recomandă locuitorilor din Saligny și Țepeș Vodă să își facă rezerve de apă pentru uz casnic și să evite irosirea acesteia. Sunt strict interzise activitățile precum irigarea grădinilor, umplerea piscinelor sau spălarea curților.
Ce spune legea
Potrivit Legii nr. 241/2006, apa potabilă distribuită prin rețelele publice este destinată cu prioritate nevoilor gospodărești ale populației. Utilizarea apei în alte scopuri este permisă doar dacă există disponibilități suplimentare, stabilite tehnic.
Legea apelor nr. 107/1996 subliniază același principiu. Prioritate au nevoile populației și animalele. Pentru alte activități se recomandă folosirea apei industriale, nu a celei potabile.
