🎯 Un cer dobrogean supravegheat de Germania
Dacă ai fi fost la Constanța în anii 1916–1918, ți-ai fi ridicat des ochii spre cer. Dar nu ca să admiri pescărușii sau norii, ci ca să vezi hidroavioane germane survolând portul, litoralul, Delta. Era vreme de război, iar Marea Neagră devenise un teatru de operațiuni în care Dobrogea era direct implicată. Ce nu știe aproape nimeni este că, în acea perioadă, întreaga regiune fusese transformată într-o rețea de baze aeronavale germane.
Studiul detaliat semnat de Dan Șambra, intitulat „1916–1918: Hidroscalele germane în Dobrogea” și publicat în volumul Dobrogea în contextul Primului Război Mondial (2017), scoate la lumină această pagină uitată de istorie. Nu este doar o poveste cu avioane. Este o poveste despre cum se schimbă destinul unui loc odată cu harta frontului.
🔵 Constanța: centrul de comandă al cerului
Cea mai importantă bază a fost cea de la Constanța. Oficial, ea apare în documente din 26 octombrie 1916, imediat după ocuparea orașului de către trupele germane. Numele ei de cod era H_CT – adică Hydro-Flugstation Constanza.
Baza nu era un simplu ponton cu două avioane. Era o întreagă infrastructură militară: ateliere de reparații, depozite de combustibil, magazii cu piese, echipamente de radiocomunicații, zone de lansare și recuperare, chiar și un turn de observație. Personalul era format din mecanici, dulgheri, piloți, telegrafiști și meteorologi. În 1918, hidroscala dispunea de 18 hidroavioane, un număr impresionant pentru acea perioadă.
🔎 Ce înseamnă, de fapt, o „hidroscală”?
Termenul poate părea tehnic, dar în esență este simplu. Hidroscală înseamnă o bază pentru hidroavioane, adică aparate de zbor care pot decola și ateriza pe apă. În contextul războiului dus în bazinul Mării Negre, aceste hidroavioane au devenit extrem de utile. Nu erau doar pentru recunoaștere aeriană, ci și pentru transport de materiale, misiuni de deminare, atacuri asupra navelor și supraveghere a litoralului.
Germanii au înțeles repede cât de importantă este Dobrogea pentru controlul maritim. După ce România a intrat în război, în august 1916, germanii s-au mișcat rapid. Au stabilit puncte aeronavale la Constanța, Mangalia, Sulina, Jurilovca, Duingi (acum Nuntași) și Babadag.
🔧 Misiuni aeriene care schimbau mersul războiului
Hidroavioanele germane din Dobrogea nu zburau de formă. Ele executau misiuni precise și constante. Cele mai frecvente erau zborurile de recunoaștere aeriană deasupra litoralului și Deltei. Avioanele escortau navele militare ale Aliaților, patrulau zonele minate, transmiteau coordonate pentru artilerie, fotografiau pozițiile inamice și chiar bombardau ținte de pe mare.
Avioanele ajutau și la protejarea submarinelor. Unele dintre ele decolau din Constanța și însoțeau submersibilele germane sau turcești până în larg, asigurându-le rute mai sigure. Asta înseamnă că întreaga activitate aeronavală din vestul Mării Negre depindea într-o mare măsură de această bază.
🔴 Înfruntări, pierderi și o retragere temporară
Nu toate misiunile erau de rutină. Unele avioane erau doborâte de artileria antiaeriană sau de vremea capricioasă .Altele se prăbușeau în mare la aterizare. Un singur accident în ianuarie 1918, pe lacul Razelm, a costat viața întregii echipe.
În mai 1918, germanii decid să închidă temporar baza de la Constanța și să transfere totul la Sevastopol. Nu trec însă decât două luni și activitatea e reluată. La sfârșitul verii, H_CT este reactivată. Războiul încă nu se încheiase, iar nevoia de informații aeriene rămânea vitală.
📌 O rețea care acoperea tot litoralul
H_CT nu era singura bază activă. La Mangalia, germanii au instalat o hidroscală temporară, imediat după ocuparea localității. La Sulina, Jurilovca și Duingi, au fost activate puncte aeriene de sprijin, utile pentru controlul Deltei și al traficului pe brațele Dunării. La Babadag, a funcționat un punct de legătură între nordul Dobrogei și zona frontului de sud.
🛠️ Oamenii din spatele bazei
Comandanții care s-au succedat la conducerea H_CT au fost ofițeri experimentați. La început, baza avea doar 13 membri de personal. În iunie 1918, numărul acestora ajunsese la 52.
Acești oameni nu erau doar piloți. Erau și tehnicieni, administratori, radiotelegrafiști, oameni de întreținere. Funcționau ca o echipă care avea grijă de fiecare avion, de fiecare zbor, de fiecare piesă de schimb.
🛑 Ce se vedea din cabină
Hidroavioanele nu erau rapide, dar aveau un avantaj: zburau jos, aproape de apă, și puteau observa în detaliu. Echipele erau formate din doi oameni: pilotul și observatorul (de obicei un ofițer cu binoclu și aparat de fotografiat).
Zborurile de recunoaștere durau între 1 și 4 ore. Avioanele erau echipate cu camere și mitraliere, dar și cu rachete semnalizatoare
Imaginile adunate erau dezvoltate în laboratoare foto mobile și transmise comandamentului german pentru analiză.
💡 De ce e important să ne amintim?
Pentru noi, astăzi, toate acestea par povești din alt film. Constanța e un oraș turistic, Sulina e „capătul lumii” liniștit, iar lacul Babadag e cunoscut doar de pescari. Nimic nu mai amintește de zecile de hidroavioane care decolau zilnic cu hărți în mână și aparate foto în cockpit.
Dar tocmai de asta merită spusă povestea lor: pentru că face parte din memoria noastră. Nu doar o istorie militară, ci o lecție despre cât de complexă a fost ocupația din 1916–1918 – și cât de multe fațete are un război pe care încă îl înțelegem doar pe jumătate.
Războaiele nu se dau doar în tranșee. Se dau și în aer, deasupra lacurilor, printre valuri și nori. Iar Dobrogea a fost, timp de doi ani, scena unuia dintre cele mai spectaculoase – și uitate – teatre aeronavale din Europa.
✍️ Articol realizat pe baza studiului „1916–1918: Hidroscalele germane în Dobrogea” de Dan Șambra, publicat în volumul Dobrogea în contextul Primului Război Mondial, coordonat de Valentin Ciorbea, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017, pp. 180–196.