🔎 Pericolul tăcut al apelor
Într-un conflict marcat de tranșee, gloanțe și bombardamente, una dintre cele mai subestimate arme ale Primului Război Mondial a plutit… în derivă. Era invizibilă, tăcută și letală. Aceasta era mina marină. Articolul semnat de dr. Carmen-Irene Atanasiu – „Operaţii de minare şi dragaj la Marea Neagră, în documente româneşti şi germane (1914-1923)”, apărut în volumul Dobrogea în contextul Primului Război Mondial (2017), readuce la suprafață un episod esențial, dar uitat, al războiului din estul Europei: lupta pentru controlul Mării Negre prin mine și dragaj.
🔵 România și începutul unei bătălii nevăzute
La începutul Primului Război Mondial, flota României era modestă. În vara lui 1914, Marina Militară se compunea din două divizii: cea de Mare, cu sediul la Constanța (inclusiv crucișătorul Elisabeta, torpiloarele Smeul, Sborul și Năluca) și cea de Dunăre, staționată la Galați, cu monitoare, vedete fluviale și un serviciu de mine și torpile.
România nu intrase încă în război, dar valurile aduceau semnale clare: mine în derivă, venite dinspre fronturile din larg. Era clar că Marea Neagră devenise un câmp de luptă naval, iar Dobrogea, un punct fierbinte al acestuia.
🎯 Minele: armele invizibile ale războiului
Minarea maritimă a fost o tactică masiv utilizată de Puterile Centrale. Submarinele germane, în special UC-15, au plantat mine în largul Sulinei și Constanței. Ironia sorții: acest submarin ar fi căzut victimă unei mine germane „Poziția acestui câmp de mine nu a fost corect documentată și UC-15 nu a știut de acest lucru…” se notează într-un raport ulterior.
Pentru România, odată cu intrarea în război în august 1916, minele deveneau o problemă majoră. Sarcina apărării litoralului a fost încredințată escadrei ruse, condusă de amiralul Patton. Aceasta a instalat un baraj de 1000 de mine mecanice la zece mile marine în largul Constanței și a creat un sistem complex de baterii și posturi de observare.
💣 Tragedii și eroi necunoscuți
Însă minele nu iartă. La doar o zi după începerea operațiunilor defensive, remorcherul Ovidiu a fost scufundat de o mină în timp ce încerca să salveze o corabie turcească intrată accidental în barajul minat. Locotenentul de marină Stoicescu și trei marinari și-au pierdut viața.
Asemenea momente punctează un adevăr dureros: în războiul minelor, nu doar inamicul moare.
🔻 Dragajul: lupta tăcută de după luptă
Dragajul, adică operațiunile de înlăturare a minelor, a fost descris de Atanasiu drept „o muncă anonimă, lipsită de glorie răsunătoare, dar care a cerut eforturi uriașe și, nu de puține ori, sacrificii de vieți omenești și materiale”.
De fapt, România nu a avut o flotilă de dragaj în adevăratul sens al cuvântului decât după încheierea păcii, în 1918. Consiliul Naval Interaliat a stabilit ca statul român să curețe minele inamice din regiunile Constanța–Balcic, Gurile Dunării–Cetatea Albă și restul apelor teritoriale.
Abia în 1920, Regele Ferdinand I a semnat un decret de înființare a unei divizii speciale de canoniere dragă-mine, cu misiunea de a „organiza dragarea sistematică a zonelor minate, a face controlul drumurilor sigure de navigaţie şi a da avize pentru navigatori”.
💡 Lecții uitate
Dincolo de date, hărți și echipamente, articolul semnat de Carmen-Irene Atanasiu scoate la lumină o realitate greu de perceput din perspectiva uscatului: în Marea Neagră, războiul nu s-a dus doar între corăbii, ci și între cei care plantau moarte și cei care o căutau, în fiecare zi, sub apă.
Este o istorie a eroismului discret, al celor care nu au avut parte de monumente, dar care au făcut navigabil un litoral românesc otrăvit de mine.
🔗 De ce contează azi?
Nu doar ca avertisment, ci și ca dovadă că apărarea maritimă nu este niciodată doar despre arme și radare. Este despre capacitatea de a înțelege riscul invizibil și de a-l contracara cu mijloace adesea neglijate.
În final, poate că dragajul nu este spectaculos. Dar este vital.
📚 Sursa principală: Carmen-Irene Atanasiu, „Operaţii de minare şi dragaj la Marea Neagră, în documente româneşti şi germane (1914-1923)”, în volumul „Dobrogea în contextul Primului Război Mondial”, Editura Muzeului Marinei Române, Constanța, 2017, pp. 120–132.