Investitorii în turism din Jurilovca se vor uni într-o asociație

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
2 Min Read
infiintare asociatie turism jurilovca
Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a anunțat pe pagina de Facebook că a avut o întâlnire cu proprietarii de pensiuni din comună, cu care a discutat despre oportunitatea înființării unei asociații, cu ajutorul căreia să fie atrase fonduri europene pentru promovarea întregii zone. Jurilovca are un mare potențial turistic, fiind o poartă de intrare în Delta Dunării.

“Consider că am făcut astăzi un mare pas înainte, odată cu prima întâlnire a tututor operatorilor din turism din comuna noastră.

Am discutat despre ideea înființării unei asociații a proprietarilor de pensiuni din zonă și despre avantajele unui astfel de demers.

Scopul principal este că, astfel organizate, unitățile de cazare vor putea atrage, într un viitor apropiat, fonduri europene pentru promovare – însemnând inclusiv înființarea unor site-uri, acoperirea cheltuielilor de participare la târgurile de turism plus alte avantaje care decurg de aici.

Mă bucur că operatorii de turism din Jurilovca au acceptat propunerea mea și se vor constitui în scurt timp într-o asociație.

Aceasta este ideea pentru reușita unui proiect: munca în echipă!

Avem aceleași dorințe, același scop, de a dezvolta turismul local, și e important să avem o voce unică, puternică”, a transmis Eugen Ion.

Jurilovca este una dintre localitățile cu cel mai mare ritm de dezvoltare al turismului din România, fapt apreciat și de către Comisia Europeană, care i-a acordat, încă din 2013, „Premiul european de excelenţă pentru turism accesibil”

“Jurilovca este situată într-un peisaj de basm, în apropiere de Marea Neagra și de Delta Dunării, o zonă umedă unică, aflată în patrimoniul mondial al UNESCO pentru biodiversitatea și peisajele sale uimitoare. Se fac eforturi pentru ca toți vizitatorii, în egală măsură, să petreacă o vacanță plăcută aici. Centrul local pentru turiști îi ajută pe toți vizitatorii să găsească răspunsuri la orice întrebări, pe parcursul șederii lor în regiune”,

se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles, emis cu ocazia acordării premiului.

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu