RAJA S.A. anunță o prelungire a intervențiilor programate astăzi, miercuri, 3 septembrie din cauza unor dificultăți tehnice. Reluarea alimentării cu apă este estimată pentru ora 24:00.
Zone afectate
● Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu”
● Bd. Mamaia (între Str. Dumbrava Roșie și Pod Pescărie) și străzile adiacente
● Hotel Malibu
● Cartierele: Universitate, Faleză Nord
● Punctele termice: 22, 30, 31, 33, 35, 37, 38
În plus, locuitorii din zona Piața Chiliei vor avea apă cu presiune scăzută.
Recomandări pentru consumatori
Reluarea furnizării va începe treptat, imediat după ora 24:00. Totul depinde de topografia rețelei și de consumul de apă din fiecare zonă.
Imediat după reluarea furnizării, este posibil ca apa să nu fie complet potabilă. Pot apărea modificări de culoare și turbiditate.
,,Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire. Ne cerem scuze și vă mulțumim pentru înțelegere!” au transmis oficialii RAJA.