De ce ar vizita un turist Tulcea? Ce cred despre destinația turistică cei ce îi crează povestea

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
13 Min Read

Turismul din România primește în acest an probabil ultima șansă de a se profesionaliza ca ramură. Aceasta constă în înființarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD), structuri de tip public – privat ce vor ajuta la dezvoltarea acestui domeniu.

Cum la noi turismul s-a făcut mai mult după ureche, iar abordările profesioniste sunt doar exemple punctuale, acest an este crucial pentru crearea unei noi paradigme în turism.

În Dobrogea, este Constituit deja OMD Județ Constanța și câteva OMD-uri locale (dintre care Mamaia – Constanța a început și activitatea de promovare), iar OMD Municipiul Tulcea parcurge ultimele etape birocratice și lucrează la identitatea de brand.

Pentru că turismul este una dintre preocupările noastre editoriale prioritare, vrem să vedem ce cred managerii OMD-urilor din Dobrogea despre propria destinație și cu ce experiențe își vor întâmpina turiștii.

Primul care a răspuns invitației noastre la dialog este Alexandru Filip, coordonatorul OMD Municipiul Tulcea.

Ce este un OMD şi cu ce se ocupă?

„Organizația de Management al Destinației Turistice, prescurtată OMD, are rolul de a dezvolta destinația ca produs turistic și de a face marketing de destinație. Scopul final este de a atrage din ce în ce mai mulți turiști, de a mări media de înnoptare și de a lărgi sezonul turistic. Practic, de a crește performanțele destinației turistice”.

Dealul Monumentului

Cum ați descrie destinația dumneavoastră în trei cuvinte?

„Greu de spus în doar trei cuvinte, dar voi încerca să fiu concis. Tulcea e un oraș cu o istorie bogată, cu o cultură fascinantă și cu un potențial turistic imens. Municipiul chiar e în plină dezvoltare, iar turismul a devenit unul dintre domeniile prioritare”.

Cum ați descrie experiența unui turist care vizitează pentru prima dată Tulcea?

„Pe scurt și în engleză, mixed-feelings. Un pic mai pe larg, stabilindu-mă la Tulcea în 2017, și eu am jucat acest rol de turist. Și îl joc și-n continuare. Sunt locuri frumoase în oraș, cum e faleza cu zona memorialului Patzaichin. Sau dealul Monumentului cu tot ce se regăsește acolo și apusurile minunate. Și parcul Ciuperca e atractiv și ar putea deveni și mai și.

Lacul și parcul Ciuperca

Deci sunt locuri de văzut și de vizitat. Sunt și locuri unde poți să mănânci foarte bine, să bei o cafea bună, să savurezi un desert. Doar că e adevărat că încă mai sunt multe lucruri de pus la punct în oraș până când să discutăm de o destinație de tip urban matură și de un hub turistic regional. Însă potențial există!”.

Ce povești unice are Tulcea, care ar putea atrage turiști?

„Tulcea în sine e un loc plin de povești unice. Și mă gândesc aici la vechile mahalale clădite de lipoveni, de greci, de bulgari, de turci, de tătari, de evrei ș.a.m.d. În ciuda faptului că e un oraș mic, mozaicul multi-etnic e foarte bogat și ar trebui valorificat. Numeroase lăcașe de cult, dar și alte clădiri și locuri vorbesc despre istoria atât de fascinantă a orașului.

Iar câteva trasee tematice și tururi ghidate cred că ar oferi șansa vizitatorului să răsfoiască această carte de istorie a municipiului și să-i ofere o experiență completă, dincolo de cea a naturii”.

Care este cel mai mare mit despre destinația dvs. pe care ați dori să-l demontați?

„Că nu prea ai ce să faci în Tulcea, când sunt atâtea și atâtea de făcut, de văzut, de experimentat în oraș. Dar și în jur, la cel mult o oră de mers cu mașina. Să mai zic și de Delta Dunării?

Centrul Eco Turistic Delta Dunarii

Îmi mențin părerea că dacă un turist își dorește să descopere cu adevărat orașul, să exploreze lent delta și să viziteze și alte locuri frumoase din județ, atunci ar trebui să-și aloce măcar 3-4 nopți”.

Care este cel mai subestimat sau necunoscut loc din destinația dvs. pe care turiștii ar trebui să-l viziteze?

„Nu știu dacă e neapărat subestimat, însă Satul Pescăresc aflat la marginea orașului cred că ar putea să ofere mult mai multe vizitatorilor. Ideea în sine, că a fost creat acel loc, nu o consider rea. Doar că e în continuare lipsit de viață. Pur și simplu îi lipsește ceva. Vestea bună e că am în minte câteva idei prin care vom putea rescuscita acel loc prin care să sporim atractivitatea satului”.

Care este cel mai bun moment al anului pentru a vizita Tulcea și de ce?

„Chiar dacă la Tulcea se practică un turism sezonier, îmi mențin opinia că orașul ar putea fi atractiv pe tot parcursul anului. E clar că vârful de interes e vara, în special pe leisure (relaxare, odihnă, explore, vizitare). Dar de ce nu am putea încerca să atragem mai mulți turiști și-n martie, în noiembrie sau chiar iarna? Dezvoltarea turismului în direcția MICE (evenimente corporate, conferințe importante, team-buildinguri) poate fi o oportunitate în extrasezon, municipiul fiind destinația din județ care se pretează cel mai tare pe acest segment”.

Cum ați descrie impactul turismului asupra comunității locale?

„Turismul poate fi șansa revitalizării întregii comunități locale. Dezvoltarea turismului poate genera noi locuri de muncă, poate crește nivelul de trai, poate stopa plecarea populației tinere spre centrele urbane mai mari, etc.

Creșterea turismului poate atrage investiții și-n alte domenii. Sunt atâtea și atâtea orașe, regiuni, chiar țări care o duc foarte bine mai ales datorită turismului”.

Dacă ați putea aduce un obiectiv turistic din orice altă parte a lumii în destinația dumneavoastră, care ar fi acesta și de ce?

„Telegondola de la Piatra-Neamț. Sau cea de la Mamaia, că-i mai aproape. Glumesc, evident. Chiar nu cred că e nevoie de proiecte megalomanice. Tulcea se poate descurca doar cu ce are momentan, punând mai bine în valoare atracțiile turistice din oraș și profitând de această poziție privilegiată pe hartă. Pe o parte ai mirifica deltă, iar pe altă parte ai Munții Măcin, satele minorităților etnice, siturile arheologice, cramele de tradiție ș.a.”.

Moară de vânt

„Greu de ales unul singur fiindcă agenda de evenimente a orașului nu e chiar atât de sărăcăcioasă. Ba dimpotrivă, s-a îmbogățit considerabil de la un an la altul.

Dar voi încerca să menționez trei: Festivalul Săptămâna Internetică (se întâmplă în iulie), Festivalul Internațional de Folclor „Peștișorul de Aur” (în august, iar în acest an va avea loc ediția cu numărul 30) și Festivalul Ivan Patzaichin, cunoscut și sub numele Rowmania (în septembrie).

Dar aș mai completa aici cu Tulcea Fest, târgurile tematice ce se organizează periodic în Piața Civică + evenimentele de nișă precum Iarmaroc la Casa Avramide”.

Casa Avramide

Cum ați descrie gastronomia locală și care este cel mai autentic fel de mâncare pe care turiștii ar trebui să-l încerce?

„Nu cred că există un loc mai evident delimitat gastronomic ca Tulcea în toată țara. Când îi spui cuiva că ești de aici, automat se duce cu gândul la pește, la icre. Iar ăsta reprezintă un avantaj din start față de alte destinații care nu sunt clar conturate din punct de vedere culinar. Să mai zic că peste toate aceste preparate pescărești mai vin și cele ale minorităților etnice? În meniurile restaurantelor din Tulcea regăsim tot felul de mâncăruri lipovenești, ucrainene, turcești, machedonești, grecești, etc. Iar asta e minunat. E un diferențiator clar”.

Cum vedeți viitorul destinației în următorii 5 ani?

„Odată cu înființarea OMD Municipiul Tulcea, lucrurile ar trebui să urmeze un trend pozitiv pe toate direcțiile. Acum ne punem speranța că și acest război aflat „peste drum” se va încheia cât mai curând, fiindcă județul resimte din plin efectele negative. De asemenea, când tot contextul socio-economic se va recalibra, premizele vor redeveni și mai îmbucurătoare”.

Dacă ați putea schimba un singur lucru din destinația dumneavoastră, care ar fi acesta și de ce?

„Să avem într-un final un aeroport funcțional. Că Tulcea are de mulți ani un aeroport și știu că pare un lucru surprinzător pentru mulți români. Că a consumat nu știu câte milioane de euro și asta e un fapt și o frustrare pentru tulceni.

Dar eu îmi pun în continuare speranța că într-un final o să avem și zboruri, și turiști și tot ce ar trebui să facă un aeroport realmente funcțional”.

Dacă ați putea adăuga o nouă tradiție sau festival în destinația dumneavoastră, care ar fi acesta?

„Cred că ar fi loc de un festival culinar orientat exclusiv pe gastronomia minorităților etnice. Asta ar putea fi cu adevărat atractiv mai ales pentru turiști”.

Dacă ați putea adăuga o nouă activitate de recreere, care ar fi aceasta și de ce?

„Dezvoltarea turismului lent în destinație ar putea fi o oportunitate. De exemplu, vizitarea orașului printr-un tur ghitat pe bicicletă. Sau explorarea canalelor din proximitate, așa cum e balta Zaghen, din canoe. Important e să avem și cu cine face toate astea”.

Dacă ați putea colabora cu orice alt OMD din lume, care ar fi acesta și de ce?

„Recunosc că nu am identificat încă unul, toată munca de la Tulcea fiind încă foarte la început. Dar cred că ne-ar plăcea un parteneriat strategic cu un OMD local din Europa cam pe același profil de destinație precum Tulcea. Adică un oraș sau un loc înconjurat de ape (nu insulă), cu istorie bogată și cu o înclinație spre ecoturism, turismul lent, turism culinar, turism gastronomic, etc”.

Ce rol joacă administrația publică locală / județeană în activitatea OMD-ului?

„Administrația locală joacă un rol determinant, fiindcă dacă nu ar fi fost, în cazul nostru Primăria Tulcea, acest OMD nu ar fi existat și nu prea mai puteam discuta despre dezvoltarea profesionistă, coerentă și integrată a turismului.

În plus, administrația a reușit să resusciteze prin această inițiativă și interesul mediului privat (actorii din HoReCa), implicându-se activ în demersurile și eforturile rezultate din acest parteneriat public-privat devenit deja solid.

În concluzie, nu pot decât să încurajez înființarea de cât mai multe OMD-uri în județul Tulcea, în Dobrogea, în toată România”.

Sursă foto: Primăria Municpiului Tulcea

Mihai Răzvan ROTARU, Viviana ROTARU

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu