Când cerul României avea nevoie de aliați
Toamna anului 1916 aducea asupra României o criză militară de proporții. Intrată recent în Primul Război Mondial de partea Antantei, țara se vedea nevoită să lupte simultan pe două fronturi – în Transilvania, împotriva Austro-Ungariei, și în sud, în fața armatei bulgare și a trupelor germane conduse de feldmareșalul von Mackensen. La acest context dramatic se adăuga o problemă tehnologică acută: aviația militară română era departe de a fi pregătită pentru un război modern.
La momentul intrării în conflict, România avea în dotare doar 44 de avioane, un efectiv de 1.293 militari, dintre care doar 97 piloți și 84 observatori aerieni. Situația era disperată. Ajutorul a venit, cum sperau strategii de la București, din partea Franței. „Deficitul de aparate de zbor și personal militar era evident, față de necesarul frontului” notează profesorul Valeriu Avram în articolul său, Aviatori francezi pe cerul României 1916–1917, publicat în volumul Dobrogea în contextul Primului Război Mondial.
Escadrilele prieteniei: o misiune aeronautică vitală
Răspunsul francez a fost prompt. În toamna lui 1916, sub conducerea generalului Henri Mathias Berthelot, o misiune militară franceză a sosit în România. Parte integrantă din acest efort a fost Misiunea Aeronautică Franceză, comandată de locotenent-colonelul De Vergnette Delamotte. Componența ei era impresionantă: 42 de ofițeri, 45 de subofițeri, 36 de caporali și 162 de soldați și civili.
Însă sprijinul francez începuse chiar mai devreme. Încă din vara anului 1916, câțiva aviatori voluntari francezi au ajuns în România, integrându-se rapid în structura aviației române. „I-am apreciat pe aviatorii români ca fiind buni piloți, dar lipsiți de experiența frontului”, nota locotenentul De Tholozan.
Cerul Dobrogei – teatrul primei colaborări aeriene
Dobrogea a fost scena primelor misiuni comune ale aviatorilor români și francezi. Escadrila F.5, cu baza la Galați, a desfășurat misiuni de recunoaștere aeriană și bombardament în zona Tulcea–Isaccea–Babadag. Echipajele mixte româno-franceze, cum a fost cel format din Dumitrescu și Houlon, au identificat concentrarea de trupe inamice în jurul Tulcei și au lansat bombe asupra pozițiilor bulgare.
Un alt exemplu remarcabil îl constituie sublocotenentul Mahieu, care, într-o patrulare solitară, a interceptat o escadrilă de bombardiere germane și, cu un curaj ieșit din coumun, le-a atacat la 2.500 de metri altitudine, reușind să doboare două dintre ele deasupra localității bulgare Drama.
Terenul de zbor și viețile suspendate
Aerodromul de la Ciulnița, noiembrie 1916 – acolo, sub un cer gri de iarnă, aviatori români, francezi, ruși și englezi se regăseau, uneori în pauze de luptă, împărtășind impresii, frici și speranțe. Acolo s-au pus bazele unei fraternități internaționale cu totul speciale.
Echipamentele, în schimb, veneau tot din Franța: avioane Breguet, Caudron, Nieuport – dar și sute de mitraliere, bombe, aparate de vizare, lansatoare de noapte, camioane și echipamente pentru fotografie aeriană. Se construia, în grabă, o forță aeriană capabilă să sprijine frontul.
Nu doar tehnologie, ci și curaj
Un nume rămâne emblematic pentru misiunile periculoase din Dobrogea: Gustave Minier. „A zburat 4 ore deasupra bateriilor inamice, cu toate că era bombardat violent”, se consemnează în brevetul de decorare cu Ordinul „Steaua României”. Minier a dirijat tirul artileriei române asupra bateriilor bulgare de la Tulcea, pe 13 iulie 1917 – o misiune de-o importanță vitală, dar care putea fi fatală.
La fel de impresionantă este povestea adjutantului James Texier, pilot de vânătoare francez căzut la datorie în lupta de la Mărășești, în 16 august 1917. Căzuseră pentru o țară care nu era a lor. Dar o apărau ca și cum ar fi fost.
Ce ne spune acest episod, azi?
Povestea aviatorilor francezi pe cerul României este mai mult decât un capitol dintr-un război. Este despre solidaritate, tehnologie și umanitate într-un moment de criză profundă. Aviația militară era atunci la începuturile ei, iar fiecare misiune era un experiment cu viața piloților pe post de garanție.
Dar mai este ceva: această cooperare franco-română, departe de a fi doar o alianță de război, a însemnat o școală de tactică, de tehnologie și de curaj. Aviatorii francezi nu au fost doar instructori și luptători, ci și martori și participanți la suferințele și speranțele românilor.
Final de zbor: retragerea
Misiunea Aeronautică Franceză a părăsit România pe 28 februarie 1918, după aproape un an și jumătate de implicare intensă. Lăsau în urmă 28 de victorii aeriene și o aviație română transformată. Lăsau și o poveste – despre onoare, zbor și prietenie.
Articol realizat pe baza studiului „Aviatori francezi pe cerul României 1916–1917” de prof. univ. dr. Valeriu Avram, apărut în volumul „Dobrogea în contextul Primului Război Mondial”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017, pp. 41–56.