Arta focului: Reconstituirea tehnicilor arhaice de ardere ceramică la Constanța

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
1 Min Read

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, organizează în perioada 30 mai – 1 iunie 2025 o nouă ediție a proiectului cultural-artistic „Reproducerea tehnicilor artistice arhaice – Arderi experimentale / Arderi arhaice”, desfășurat în spațiul Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Constanța Unu.

Sub coordonarea dr. Florentin Sîrbu Marian, profesor în arte vizuale, cursanții clasei de ceramică din cadrul Secției Cultural-Educative vor participa la reconstituirea unei arderi ceramice în atmosferă oxidantă, folosind un cuptor cu vatră verticală construit din cărămidă și un amestec de lut și nisip.

Vasele vor fi modelate manual din gresie, utilizând argile și șamotă din Dobrogea, fără a reproduce tipare antice specifice. Experimentul urmărește demonstrarea posibilității de a obține o ardere oxidantă în cuptoare arhaice, cu control exclusiv vizual al procesului, așa cum se practica în trecut.

Lucrările rezultate vor fi prezentate ulterior în cadrul unei expoziții la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu