Sub radar: un serviciu secret născut din urgență
Primăvara anului 1917. România era în război. Dobrogea, frântă între fronturi și interese, devenise o zonă fierbinte, în care spionajul, dezertarea, propaganda și sabotajul se amestecau cu peisajul mlăștinos al Deltei Dunării. Aici, în mijlocul haosului, s-a înfiripat o structură secretă de contrainformații, un embrion al serviciilor moderne de spionaj românesc. Aceasta este relatarea serviciului secret născut în inima Deltei în timpul Primului Război Mondial, așa cum este reconstituită din cercetarea istoricului Tiberiu Tănase.
La inceput se numea Serviciul de Informații și Siguranță al Deltei. Mai târziu, după armistițiu, a devenit Serviciul de Siguranță al Dobrogei și a rămas, o vreme, singura autoritate românească capabilă să acționeze în acea zonă dificilă.
Numele care leagă totul? Mihail Moruzov, omul-umbră, fondatorul spionajului militar românesc. Fără pregătire academică strălucită, dar cu o voință ieșită din comun, cu o capacitate de pătrundere uimitoare și cu o rețea construită din pescari, lipoveni și câțiva agenți de încredere, Moruzov a țesut o pânză secretă în inima Deltei.
„Un asemenea aparat nu se poate improviza”
Într-un raport către directorul Siguranței, Iancu Panaitescu, datat 18 iunie 1917, Moruzov își începe relatarea astfel:
„Ca rezultat al delegațiunei ce mi-ați dat pentru organizarea și conducerea Serviciului [de] contraspionaj din Delta Dunării, am onoarea a vă raporta următoarele: în ziua de 14 martie a.c., împreună cu personalul ce mi s-a încredințat, am plecat spre Deltă”.
De la început, Moruzov a refuzat să revină în structura clasică a armatei – „un asemenea aparat nu se poate improviza”, avertiza el. În schimb, a preferat să „înjghebeze” un serviciu tehnic bine mascat, cu sediul la Ismail–Sulina, în plin teren ostil.
Delta era un loc perfect pentru operațiuni secrete: greu de supravegheat, locuită de comunități etnice diverse, cu rute fluviale propice traficului clandestin. Era, după cum avea să constate chiar Moruzov, „un punct strategic important folosit pentru traficul de informații și trecerea agenților secreți”.
Sub acoperire, cu lipovenii
Echipa era mică formată din câțiva agenți experimentați, a căror identitate n-a fost divulgată niciodată. Aceștia au beneficiat și de sprijinul localnicilor– pescari, cunoscători ai rețelelor de contrabandă, oameni care cunoșteau fiecare cotitură a canalelor Deltei.
Structura era „mai bine acoperită decât rețelele de rezistență”, ceea ce însemna un risc redus de a fi compromisă. În acțiunile de dezinformare, Moruzov a folosit chiar agenți vorbitori de limbă bulgară, rusă și germană. Zona a fost împărțită în trei sectoare: Sulina, Vâlcov și Ismail – în acest ultim punct aflându-se și centrul operațional al rușilor.
Obiectivele misiunii s-au schimbat rapid: de la contracararea spionajului bulgar și german, la identificarea elementelor revoluționare, a dezertorilor, la care se adaugă și supravegherea situației agrare și a grupurilor radicale.
Bătălia tăcută: 156 de spioni capturați
Rezultatele au fost remarcabile. Potrivit unui raport întocmit de Moruzov în 1934, Serviciul de Informații din Deltă a reușit să captureze 156 de spioni dintr-un total de 178 trimiși de serviciul german împotriva armatei române.
„Inamicul nu a reușit să distrugă nici un depozit de muniții, de aprovizionare, nici case, cum s-au petrecut lucrurile în zona celorlalte fronturi, tocmai datorită vigilenței agenților lui Moruzov”, precizează autorul, dr. Tiberiu Tănase în eseul său.
Ba mai mult, în haosul armatei ruse de pe frontul românesc, oamenii lui Moruzov s-au infiltrat în delegațiile Armatei Roșii. Au dejucat tentative de capturare a ofițerilor români, au salvat demnitari și au împiedicat acapararea depozitelor.
Între loialitate și acuzații
Moruzov a avut însă și defăimători. În timpul colaborării cu armata rusă, a fost acuzat de favorizarea unui ofițer român suspectat de spionaj. Rivalitățile cu Florian Cristescu, un alt responsabil contrainformativ, au ajuns până la nivel guvernamental. Comandorul Ion Coandă, comisarul român pe lângă armatele ruse, l-a apărat însă, subliniind că acțiunile sale au fost dictate de „necesitatea de a apăra onoarea elementului românesc”.
În final, Moruzov a fost confirmat ca lider legitim al serviciului mixt ruso-român din Deltă.
Un destin legat de spionaj
După război, Moruzov a devenit primul director al Serviciului Secret de Informații al Armatei Române, pe care l-a condus până în 1940, când avea să fie arestat și ucis în închisoarea Jilava. Cariera sa, începută în apele tulburi ale Deltei, a fost una de geniu și contradicții. A fost acuzat, judecat, reabilitat. A fost „cel mai mare spion din istoria României”, după cum îl numește Ion Pavelescu în biografia sa.
Dar dincolo de biografii și etichete, rămâne moștenirea unei structuri secrete create din nimic, într-o zonă ignorată de strategii de la centru, dar vitală pentru apărarea frontului de est.
Concluzie: ce ne spune istoria Deltei?
Povestea Serviciului de Informații al Deltei este mai mult decât o filă de istorie militară. Este despre improvizație inteligentă, despre cunoașterea profundă a terenului și despre cât de mult contează inițiativa locală într-un război.
Astăzi, când granițele se mută tot mai des în spațiul informațional, iar dezinformarea este o armă de primă linie, situația din Deltă, din anul 1917, este mai actuală ca niciodată.
Sursă informații, eseul: SERVICIUL DE INFORMAŢII ŞI SIGURANŢĂ AL DELTEI SERVICIUL DE SIGURANŢĂ AL DOBROGEI de dr. Tiberiu Tănase, în volumul „Dobrogea în contextul Primului Război Mondial”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2017, pp. 175–179.