La Orgame, pe Capul Doloșman, s-au găsit obiecte grecești din 650–630 î.Hr., un tumul de 42 de metri și patru bazilici creștine. A fost cetatea mai veche decât Histria? Răspunsul cinstit e mai complicat decât formula „cel mai vechi oraș din România”.
Pe malul lacului Razim, lângă Jurilovca, se află ruinele unei cetăți grecești întemeiate la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr. Unul dintre cercetători scrie că unele obiecte găsite aici sunt chiar mai vechi decât cele cunoscute de la Histria. Vă spune asta că Orgame a fost primul oraș de pe teritoriul României? Nu chiar.
Capul Doloșman este un promontoriu de calcar care înaintează în apele lacului Razim, la aproximativ 40 de kilometri nord de Histria, în linie dreaptă. Faleza se ridică până la 22 de metri, iar pe marginea ei se păstrează zidurile cetății Orgame, cunoscută în epoca romană sub numele de Argamum.
În 2022, într-un reportaj pe care l-am filmat la Argamum, arheologul Dorel Paraschiv, de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) Tulcea, prezenta cetatea astfel:
„Orgame este cel mai vechi oraș de pe teritoriul Dobrogei și, bineînțeles, al României. Este fondat cândva pe la mijlocul secolului al VII-lea, înainte de Cristos. Ar fi mai vechi cu circa o generație decât Histria.”
Prima parte a afirmației e mai greu de dovedit decât pare. Vasilica Lungu, arheologa care a cercetat necropola greacă, consideră Orgame și Histria cele mai vechi două cetăți întemeiate de coloniștii din Milet pe teritoriul actual al României. Alexandru Avram merge mai departe și scrie că la Orgame au fost descoperite obiecte chiar mai vechi decât cele de la Istros, numele grecesc al Histriei.
Două colonii grecești aproape de aceeași vârstă
Cele mai vechi obiecte descoperite în tumulul T-A95 de la Orgame sunt două amfore din Chios și o cupă samiană, datate între 650 și 630 î.Hr. În așezare au fost găsite și vase de tip oenochoe, decorate în stilul „Middle Wild Goat”, datate aproximativ între 640 și 630 î.Hr. Aceste descoperiri arată că grecii erau instalați pe Capul Doloșman încă de la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr.
Pentru întemeierea Histriei, izvoarele antice dau două date diferite; cea mai des invocată e a cronicii lui Eusebius, 657–655 î.Hr. Cele mai vechi obiecte datate de la Orgame, din 650–630 î.Hr., nu trec deci înaintea acestei date. Vasilica Lungu apropie momentul fondării Orgamei tocmai de această dată, fără să stabilească o anterioritate sigură a cetății de pe Capul Doloșman. În schimb, Alexandru Avram observă că materialele timpurii descoperite la Orgame le precedă pe cele cunoscute de la Histria.
Numai că straturile arhaice ale Histriei erau încă, în 2006, aproape de neatins pentru arheologi. La Orgame, cele mai timpurii mărturii provin atât din necropolă, cât și din așezare, însă mare parte din straturile grecești au fost distruse de construcțiile romano-bizantine. Prin urmare, descoperirea unor obiecte mai vechi într-un loc nu stabilește automat că acel oraș a fost întemeiat înaintea celuilalt.
Iar despre anul întemeierii Orgamei nu s-a păstrat nicio mărturie scrisă. Nici statutul ei inițial nu este lămurit: Alexandru Avram admite posibilitatea existenței unui polis independent, dar consemnează opinii foarte diferite în această privință. Petre Alexandrescu a propus chiar ipoteza că primii coloniști ar fi ezitat între Orgame și Istros, alegând în cele din urmă al doilea loc.
De aceea, formula „cel mai vechi oraș din România”, folosită și în reportajul nostru din 2022, trebuie înțeleasă ca o interpretare, nu ca un fapt stabilit. Orgame poate fi prezentată drept una dintre cele mai vechi două colonii grecești de pe teritoriul României, întemeiată aproximativ în aceeași perioadă cu Histria, posibil chiar ceva mai devreme.
Numele cetății a fost recuperat după două milenii
Despre Orgame a scris Hecataios din Milet, la sfârșitul secolului al VI-lea sau începutul secolului al V-lea î.Hr. Textul lui s-a păstrat doar prin Stephanus din Bizanț, care a transmis fragmentul în care apare formula „Orgame polis epi to Istro”.
Fragmentul spune doar că era un oraș „pe Istros”, adică pe Dunăre. Vasile Pârvan a fost primul care a propus, în 1914, asocierea Orgamei pomenite de Hecataios cu ruinele de aici. Identificarea a fost acceptată de majoritatea cercetătorilor români, deși au existat și opinii diferite.
Argumentul principal vine de la Histria, unde o inscripție de hotar a guvernatorului roman Manius Laberius Maximus, datată la 25 octombrie 100 d.Hr., îi menționează pe „argamenses”. Documentul permite plasarea comunității respective la nord de teritoriul histrian și susține identificarea cu așezarea de pe Capul Doloșman. Totuși, nu a fost descoperită în interiorul cetății o inscripție care să confirme direct numele Orgame.
O altă posibilă referire apare în lucrarea De aedificiis, în care Procopius din Caesarea enumeră fortificații din vremea împăratului Iustinian. În listă se găsește numele „Argamô”, asociat de cercetători cu Argamum, deși fortificația apare într-o enumerare atribuită Traciei. Identificarea rămâne astfel probabilă, fără să fie lipsită de dificultăți.
Numele nu apare nici în Synecdemus-ul lui Hierocles, nici în secțiunea despre Scythia din Notitia editată de De Boor.
Un mormânt de 42 de metri și întemeietorul necunoscut
Lângă cetate se întinde necropola greacă, cercetată sistematic începând din 1990, după o intervenție de salvare din 1988. Numeroase morminte fuseseră deja afectate de arăturile din perioada comunistă. În 1995, arheologii au identificat aici un monument funerar ieșit din comun, tumulul T-A95.
Cu tot cu șanțul circular din jur, în care se depuneau ofrande, tumulul are un diametru de 42 de metri. Vasilica Lungu îl descria, în 2001, drept cel mai mare mormânt cunoscut în zona vestică a Mării Negre. Ea a propus interpretarea monumentului drept un hērōon, un loc de venerare a unui personaj considerat erou, posibil conducătorul primei generații de coloniști milesieni.
Dorel Paraschiv explica, în reportajul din 2022:
„La nord de locul unde ne aflăm, chiar pe dealul din față, se află cel mai vechi mormânt din Bazinul Mării Negre, mormântul unui individ din prima generație de coloniști, poate chiar conducătorul expediției care a fondat orașul.”
Și aici superlativul cere prudență. Vasilica Lungu considera T-A95 cel mai vechi exemplu cunoscut, la momentul cercetării sale, de mormânt al unui erou-fondator din bazinul Mării Negre, nu cel mai vechi mormânt de orice tip. Într-un studiu din 2015, ea data monumentul în al treilea sfert al secolului al VII-lea î.Hr. și continua să îl atribuie posibilului întemeietor al orașului.
Numele celui înmormântat nu este cunoscut. Vasilica Lungu presupune că urna cu cenușa lui a fost furată de jefuitori, care au răvășit centrul mormântului; din ce s-a pus lângă el au rămas câteva vase și o mică foaie de aur. Alte descoperiri arată însă că mormântul a continuat să aibă o importanță religioasă mult după momentul înmormântării.
În șanțul circular au fost găsite o monedă de bronz a lui Alexandru cel Mare, vârfuri de săgeți din secolul al IV-lea î.Hr., un cuțit de sacrificiu și două frigări. Depunerile regulate de ofrande se întind din a doua jumătate a secolului al IV-lea până în prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr. Dacă interpretarea Vasilicăi Lungu este corectă, comunitatea continua să cinstească memoria unui posibil întemeietor la câteva secole după moartea acestuia.
Orgame nu era alcătuită numai din cetate și necropolă. La sfârșitul secolului al V-lea sau începutul secolului al IV-lea î.Hr., așezarea avea deja o fortificație grecească. În oraș au fost identificate aproximativ 186 de ștampile de pe amfore, iar importurile de vin și ulei au atins un nivel ridicat în secolele IV–III î.Hr.
Printre descoperiri se numără și 19 opaițe grecești și elenistice, datate între sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al II-lea î.Hr. Cele mai multe au fost găsite pe plaja de sub promontoriu, ceea ce i-a determinat pe cercetători să ia în calcul dispariția unei zone intens locuite prin prăbușirea falezei.
Peisajul era și el diferit de cel de astăzi. Actualul complex lagunar Razim-Sinoe a fost în Antichitate un golf al Mării Negre. Cercetări mai recente indică posibilitatea ca Orgame să fi păstrat legătura cu marea prin deschideri ale cordonului litoral de la Periteașca. Dimensiunile exacte ale orașului grecesc sunt greu de reconstituit, atât din cauza distrugerilor provocate de construcțiile ulterioare, cât și a pierderii unei părți din faleză.
Cetatea romană și cele patru bazilici
Fortificația romană târzie a fost ridicată, probabil, la sfârșitul secolului al III-lea sau la începutul secolului al IV-lea d.Hr. Orașul ar fi suferit distrugeri în contextul războiului cu goții din 366–369, dar această legătură rămâne o ipoteză.
Așezarea din apropierea orașului fusese părăsită încă din a doua jumătate a secolului al IV-lea. La începutul epocii romano-bizantine, locuirea se întindea totuși dincolo de zidurile cetății: într-o clădire din afara lor, arheologii au găsit un tezaur cu peste 200 de monede de bronz. În timpul lui Iustinian, viața s-a restrâns în interiorul fortificației. Pe la mijlocul secolului al VI-lea, incinta ocupa aproximativ 2,5 hectare și era considerată cea mai mare fortificație antică de pe malul lacului Razim, controlând accesul spre mare prin gura Portiței.
Cele mai multe ruine vizibile astăzi aparțin acestei perioade târzii. În interiorul incintei se găseau trei bazilici creștine, iar o a patra a fost identificată în afara zidurilor. Dorel Paraschiv arăta proporțiile neobișnuite ale ansamblului:
„De asemenea, la Argamum, pe o suprafață de doar două hectare, avem trei bazilici paleocreștine, pe care o să le vedem, a patra fiind pe dealul din față. Bazilici datate în secolele V-VI după Cristos.”
Basilica I măsura 20,60 metri lungime și 7 metri lățime și a funcționat, în cel puțin două faze, între sfârșitul secolului al V-lea și sfârșitul secolului al VI-lea. La baza absidei au fost așezate trei blocuri de calcar decorate cu câte o cruce greacă între literele Α și Ω, interpretate drept semne de consacrare.
Basilica IV, situată la aproximativ 2,5 kilometri vest de incinta târzie, avea o singură navă și un atrium, pe o suprafață de 12 pe 8 metri. Cercetările au indicat că edificiul a fost distrus violent în secolul al VI-lea, posibil prin incendiere.
Pe la mijlocul secolului al VI-lea, cetatea a fost lovită de o catastrofă naturală, un cutremur sau o alunecare de teren, pe care unii cercetători o leagă de cutremurul din 543. După ea s-a ridicat un zid nou pe latura de est, iar bazilica mare, numărul II, a fost refăcută. Dorel Paraschiv ne-a arătat în 2022 că absida ei a fost retrasă cu vreo 3 metri spre vest, ca noul zid să nu treacă peste vechiul altar.
Noua absidă a primit o banchetă semicirculară pentru cler, synthronon, și de aici vine ipoteza că ar fi fost biserica unui episcop; baptisterii aveau, de altfel, toate cele trei bazilici din interiorul zidurilor. Ionuț Holubeanu crede că Argamum ar fi putut deveni reședință episcopală în secolul al VI-lea, dar în același studiu dă două datări puțin diferite. Nu este însă cunoscut după nume niciun episcop al cetății și nici nu există o confirmare scrisă directă a statutului ei episcopal.
Fortificația a trecut, la rândul ei, prin modificări. La unul dintre turnuri, săpăturile au arătat că a fost adăugat mai târziu, lipit de zidul de incintă. „A fost o surpriză pentru noi să constatăm că nu este construit odată cu cetatea, ci este adosat zidului de incintă, deci este lipit de zidul de incintă, cândva mai târziu”, povestea Dorel Paraschiv.
Morții din secolele V–VI erau îngropați într-o necropolă separată, în gropi simple, marcate cu lespezi de calcar, sau în sarcofage din blocuri de piatră.
Ultimele monede și dispariția orașului
În sectorul Bazilicii Mari, ultimele faze de locuire din secolul al VI-lea sunt documentate inclusiv prin monede din vremea lui Iustinian, Iustin al II-lea și Sofia. O fază de la începutul secolului al VII-lea este confirmată printr-o monedă emisă sub împăratul Phocas. În sectorul Faleza Est, ultimul nivel arheologic se întinde de la sfârșitul secolului al VI-lea până în vremea lui Heraclius.
Potrivit interpretării lui Ionuț Holubeanu, Argamum a fost distrusă și abandonată în al doilea deceniu al secolului al VII-lea. Alte lucrări plasează sfârșitul locuirii mai general, la începutul secolului al VII-lea. Cercetările din sectorul nordic au evidențiat și sărăcia materialelor din ultimul orizont de locuire al cetății.
Cine a distrus orașul nu se știe. Pe unele pagini de internet circulă ideea că Argamum ar fi fost părăsit din cauza bulgarilor, dar monedele pun sfârșitul la începutul secolului al VII-lea, cu decenii înainte ca bulgarii lui Asparuh să treacă Dunărea, după 680.
Un secol de săpături și întrebări încă deschise
Cercetările sistematice la Argamum au început în 1926, sub conducerea lui Paul Nicorescu. Acesta a descoperit două bazilici creștine, zidurile fortificației târzii și o clădire mare pe care a identificat-o drept „praetorium”. Basilica I a fost cercetată de Nicorescu între 1926 și 1932, iar săpăturile au fost reluate în 1965 de Maria Coja.
Mihaela Mănucu-Adameșteanu a cercetat sectorul Faleza Est între 1976 și 1992, iar investigațiile asupra necropolei grecești au continuat sub coordonarea Vasilicăi Lungu. Între 2010 și 2012, un program de cercetare a teritoriului a acoperit 170,75 hectare și a identificat 17 posibile clădiri. În 2022, la cetate lucrau inclusiv specialiști de la ICEM Tulcea și Universitatea din Varșovia.
Cercetarea se extinde și în afara zidurilor. Pe insula Bisericuța, din apropierea Capului Doloșman, a fost identificată o altă fortificație. Dorel Paraschiv arăta că acolo fuseseră efectuate doar sondaje de mică amploare, dar că materialele descoperite acopereau o perioadă foarte lungă, din epoca bronzului până în epoca medio-bizantină.
Situl a avut și necazuri mai noi. În 2009, arheologii scriau că arăturile de pe loturile împroprietărite după 1991 distrugeau obiectele arheologice de pe aproape jumătate din suprafața lui și că zona nu era delimitată pe teren și nu avea trasee de vizitare marcate.
Iar o mare parte din ce s-a scos din pământ așteaptă încă să fie publicat, scriau în 2022 arheologii Alina Streinu și Alexandra Dolea.
Tumulul de 42 de metri e pe dealul din fața cetății, cum ne-a arătat arheologul în 2022. Cine a fost omul îngropat acolo nu știe nimeni. Și nici dacă Orgame a fost, cu adevărat, primul oraș.
Surse
Vasilica Lungu, „La tombe d’un hérôs et l’organisation de la nécropole d’une cité milésienne du Pont Euxin: le tumulus T-A95 d’Orgamé”, Talanta, XXXII–XXXIII (2000–2001), pp. 171–188. Pentru datarea timpurie a Orgamei, comparația cu Histria, identificarea numelui antic, cercetarea necropolei și interpretarea tumulului T-A95 ca posibil mormânt al întemeietorului.
Vasilica Lungu, „Paraphernalia for Sacrificial Practices in the Heroon T A95 of Orgame/Argamum”, Revue des Études Sud-Est Européennes, LIII, 1–4 (2015), pp. 15–24. Pentru datarea monumentului funerar și obiectele folosite în practicile rituale de la mormânt.
Vasilica Lungu, „Timbres amphoriques de l’habitat d’Orgame–Argamum (I)”, Peuce, serie nouă, XIV (2016), pp. 43–78. Pentru ștampilele amforice și importurile de vin și ulei din perioada greacă.
Florin Topoleanu, „Considerații preliminare privind lămpile grecești și elenistice de la Orgame / Argamum”, Peuce, serie nouă, XI (2013), pp. 43–65. Pentru opaițele grecești, cronologia timpurie și ipoteza dispariției unei părți din oraș prin prăbușirea falezei.
Alina Streinu, Alexandra Dolea, „Is There Anybody Out There? Late Antique Extra Muros Buildings in the Hinterland of Argamum (Tulcea County, Romania)”, Peuce, serie nouă, XX (2022), pp. 195–228. Pentru amplasarea cetății, istoria cercetărilor, fortificația romană târzie, locuirea din exterior și stadiul publicării materialelor arheologice.
Alexandru Avram, „The Territories of Istros and Kallatis”, în Surveying the Greek Chora. The Black Sea Region in a Comparative Perspective, Aarhus University Press, 2006, pp. 59–80. Pentru comparația cronologică dintre Orgame și Histria, interpretările privind statutul Orgamei și inscripția lui Manius Laberius Maximus.
Ionuț Holubeanu, „A New Reading of the Data concerning the Ecclesiastical Organization in the Roman Province of Scythia during the Sixth Century AD”, în Proceedings of the International Scientific Conference History and Theology, Editura Universitară, București, 2021, pp. 151–181. Pentru cele patru bazilici, ipoteza existenței episcopiei, organizarea fortificației și cronologia dispariției orașului.
V. Lungu, F. Topoleanu și colectivul șantierului, „Jurilovca, Capul Dolojman, Șantierul arheologic Orgame (Argamum)”, Cronica cercetărilor arheologice, campania 1994, raportul 129. Pentru Basilica IV și nivelurile finale de locuire datate prin monede.
M. Iacob și colaboratorii, „Jurilovca, Capul Dolojman”, Cronica cercetărilor arheologice, campania 2000, raportul 1007. Pentru evoluția locuirii din afara zidurilor și restrângerea orașului în epoca lui Iustinian.
M. Iacob, M. Mocanu, E. D. Paraschiv, „Jurilovca, Capul Dolojman” (sectorul extra muros), Cronica cercetărilor arheologice, campania 2009, raportul 4339. Pentru mormintele din secolele V–VI.
V. Apostol și colaboratorii, „Jurilovca, Capul Dolojman”, Cronica cercetărilor arheologice, campania 2009, raportul 4336. Pentru situația patrimoniului arheologic, efectele lucrărilor agricole și lipsa delimitării sitului în 2009.
D. Paraschiv, G. Nuțu, „Jurilovca, Orgame / Argamum, Basilica I”, Cronica cercetărilor arheologice, campania 2022, raportul 6905. Pentru dimensiunile și cronologia Basilicii I, etapele cercetării și blocurile de calcar decorate cu Α și Ω.
G. Nuțu, M. Lemke, „Jurilovca, Orgame / Argamum, Sector Incintă Nord”, Cronica cercetărilor arheologice, campania 2022, raportul 6904. Pentru cercetările româno-poloneze și caracteristicile ultimului nivel de locuire.
Procopius din Caesarea, De aedificiis, cartea IV, traducere H. B. Dewing, Loeb Classical Library, 1940. Pentru menționarea numelui „Argamô” într-o enumerare de fortificații, fără a considera identificarea cu Argamum absolut sigură.
A. Bivolaru, C. Morhange, A. Baralis, V. Lungu și colaboratorii, „Reconstructing Late Holocene Environmental Changes in the Southern Danube Delta (Black Sea, Romania): Implications for Harbours and Navigation Potentialities in Antiquity”, Environmental Archaeology, 2025, DOI 10.1080/14614103.2025.2586268. Pentru ipoteza accesului Orgamei la mare prin deschiderile cordonului litoral de la Periteașca. Informația este preluată numai din rezumatul studiului.