Vă spune ceva numele „turta cu pară”? La Cerna, în județul Tulcea, în ajunul Crăciunului se pregătește un colac în care este ascuns un bănuț. Cel mai vârstnic membru al familiei rostește o rugăciune și rupe colacul, iar cel care găsește moneda se spune că va avea noroc și bogăție tot anul.
Obiceiul aparține meglenoromânilor, o comunitate ai cărei strămoși au fost strămutați de două ori în aproximativ cincisprezece ani. Au plecat din Meglen, o regiune din nordul Greciei, la granița cu Macedonia de Nord, au ajuns în Cadrilater în 1925–1926, iar în 1940 au fost nevoiți să se mute din nou.
La Cerna se vorbește încă meglenoromâna, un grai românesc adus din Meglen. Estimările cercetătorilor variază mult; cea mai mare estimare actuală, a lui Thede Kahl, ajunge la circa 14.000 de meglenoromâni în toate țările. Sunt însă estimări, nu numărători, și nu spun câți dintre ei mai vorbesc graiul, care trece tot mai greu de la o generație la alta.
Oamenii care își spuneau „vlași”
Meglenul este cunoscut și sub numele de Caragiova, folosit în perioada otomană, în timp ce denumirea oficială grecească, din 1927, este Almopía. Satele meglenoromâne se află astăzi în Grecia, cu excepția a trei localități rămase în Macedonia de Nord, după stabilirea graniței din 1913.
Numele de meglenoromâni este folosit în lucrările de specialitate, dar oamenii nu se numeau astfel între ei. Lingvistul Theodor Capidan consemna în 1925 că aceștia își spuneau „vlași”, nume sub care erau cunoscuți și de populațiile din jur.
„Ei între ei se numesc «Vlași» și cu acest nume sunt cunoscuți de neamurile cu cari stau în apropiere”, scria Capidan.
Termenul „megleniți” nu era vechea denumire prin care se identificau meglenoromânii, fiind folosit numai pentru bulgari, pomaci și iuruci. Capidan adaugă că, „mândri din fire cum sunt de originea lor”, n-ar fi primit un nume care să-i confunde cu vecinii.
Oamenii se identificau și după satul de baștină. Cei din Liumnița erau liumniceni, cei din Cupa se numeau cupineți, iar cei din Oșani, ușineți. Denumirile au fost păstrate inclusiv după mutarea în Dobrogea, unde familiile s-au așezat pe cartiere în funcție de localitatea de origine.
Meglenul avea și o particularitate religioasă. Nânta a fost singurul sat meglenoromân care a trecut în întregime la islam. Momentul rămâne disputat: datările propuse de cercetători merg de la 1671 la 1759. Locuitorii musulmani au plecat în Turcia în urma schimbului de populație dintre Grecia și Turcia din 1923.
Primul drum spre Dobrogea
Satele meglenoromânilor se aflaseră pe linia frontului în Primul Război Mondial, iar o parte dintre locuitori fuseseră deportați în Bulgaria. După război, în Macedonia au fost așezați refugiați greci veniți din Asia Mică.
Cercetătorii nu sunt de acord asupra motivului principal al emigrării: Thede Kahl pune accentul pe cauzele economice, iar Emil Țîrcomnicu consideră că motivele naționale au cântărit mai mult.
Prin Jurnalul nr. 1698 din 13 iunie 1925, statul român a stabilit că fiecare colonist urma să primească 10 hectare de pământ în interiorul județului sau 15 hectare în zona de graniță, în Durostor și Caliacra. Societatea „Meglenia” l-a trimis în Grecia pe Demetru Kehaia, șef de serviciu la căile ferate, pentru organizarea emigrării.
Unii meglenoromâni ajunseseră în România încă din perioada războaielor balcanice. O parte participaseră ca voluntari la campania din 1913 și fuseseră decorați, iar familiile lor s-au stabilit la Cocina în 1925.
La 5 martie 1926 au sosit meglenoromâni din Lundzini și Birislav, împreună cu aromâni din Livezi. La 15 aprilie au urmat alte 160 de familii din Cupa, Oșani și Liumnița.
Emil Țîrcomnicu estimează că în 1926 se stabiliseră în Cadrilater aproximativ 431 de familii meglenoromâne, reprezentând circa 2.155 de persoane. Până în 1938, numărul lor ar fi ajuns la aproximativ 2.500.
Coloniștii au fost repartizați în localități precum Cocina, Cazimir, Capaclia, Bazarghian, Aidodu și Strebărna, în județul Durostor. Satele erau situate spre Dunăre, ferite de conflictele cu comitagiii din zona de graniță.
În mărturii culese în 2003, Hristu Noice își amintea că familia primise 10 hectare și vorbea despre confruntările cu comitagiii bulgari. Gheorghe Simiti își amintea că a cumpărat cinci hectare în rate și că a primit 4.000 de lei de la Societatea „Meglenia” pentru construirea casei. Aceste relatări reprezintă amintirile unor foști coloniști, consemnate la multe decenii după evenimente.
În 1940 au fost nevoiți să plece din nou
La aproximativ cincisprezece ani de la primele colonizări, meglenoromânii au trecut printr-o nouă strămutare. Tratatul de la Craiova, semnat la 7 septembrie 1940, a transferat Cadrilaterul Bulgariei și a prevăzut schimbul de populație dintre cele două țări.
Familiile meglenoromâne au fost evacuate și au petrecut aproximativ trei luni în localități din județul Ialomița, înainte de a fi colonizate la Cerna. Hristu Noice își amintea că familia sa fusese evacuată la Călărași.
Drumul spre Cerna s-a făcut cu trenul. Istoricul Virgil Coman a publicat programul de transport păstrat în arhive: între 23 noiembrie și 6 decembrie 1940, familiile cazate provizoriu în sate ca Călărașii Vechi, Rasa, Cunești, Spanțov sau Bora urmau să se îmbarce în gările Călărași, Ciulnița, Bucu, Dâlga, Slobozia Nouă și Oltenița. Trenurile mergeau până la stațiile Cataloi, M. Kogălniceanu sau Zebil, iar fiecare transport figura în program „cu destinația finală Cerna”.
Programul cuprinde 13 transporturi. Cei care urmau să plece erau, rezumă Coman, „în cea mai mare parte meglenoromâni, dar și familii de aromâni și regățeni”.
Satul în care au ajuns fusese locuit, până în 1940, aproape exclusiv de bulgari. Noii coloniști au primit casele lăsate de familiile bulgare plecate în urma schimbului de populație.
Emil Țîrcomnicu consemnează că la Cerna au venit inițial 270 de familii de meglenoromâni și 158 de familii de aromâni. Aromânii au plecat ulterior din localitate, între 1940 și 1948, stabilindu-se în alte comune dobrogene sau în diferite regiuni ale țării.
Meglenoromânii s-au așezat în cartiere după satele din care proveneau. Liumnicenii au ocupat partea de sud-est, lundzineții nordul, ușineții centrul și zonele din nord, iar cupineții estul satului.
În partea estică locuiau și localnicii mai vechi, în principal bulgari și români. Dobrogea Explore a filmat-o pe o reprezentantă a comunității meglene din Cerna la Vișina, în gospodăria „Suvenir din Dobrogea”, unde comunitatea adusese preparate tradiționale la o întâlnire despre gastronomia multietnică a Dobrogei. Despre satul de acasă, ea spune că meglenii trăiesc alături de bulgari, „care și ei sunt parte din localitatea Cerna”.
Potrivit Dicționarului localităților județului Tulcea, populația satului a scăzut de la 3.390 de locuitori în 1930 la 1.918 în 1948, evoluție pusă pe seama plecării bulgarilor spre sud.
Strămutările nu s-au încheiat pentru toate familiile în 1940. În 1946–1947, 134 de familii au părăsit Cerna, iar istoricul Virgil Coman a identificat, pe baza unui tabel nominal din arhivele tulcene, circa 57 de familii meglenoromâne stabilite în județul Timiș, inclusiv la Variaș, Biled și Jimbolia, și două în județul Constanța. Coman estimase anterior aproximativ 30 de familii, dar și-a revizuit cifra după identificarea documentului. Separat, Emil Țîrcomnicu consemnează că familii ajunse la Variaș, Biled și Bulgăruș au fost deportate de autoritățile comuniste în Bărăgan, în 1951.
O limbă românească tot mai puțin vorbită
Meglenoromâna este considerată de majoritatea lingviștilor un dialect al limbii române, alături de dacoromână, aromână și istroromână. Clasificarea nu este unanim acceptată, existând și cercetători care o consideră subdialect al aromânei sau limbă romanică distinctă.
Unele cuvinte pot fi recunoscute cu ușurință de vorbitorii de română. „Pământ” este pimint, „zece” devine zațe, „iepure” se spune l’epur, iar pentru „ogor” există forma agru.
Graiul păstrează un fond latin, dar are și numeroase influențe slave, în special bulgare și macedonene, precum și împrumuturi turcești. Printre particularitățile sale de pronunție se numără dispariția lui „a” de la începutul unor verbe și absența sunetului „h”.
Unul dintre cei care au documentat în profunzime meglenoromâna a fost Theodor Capidan, aromân născut la Prilep, autorul lucrării Meglenoromânii, publicată în trei volume. Cercetările sale s-au bazat pe material cules la Salonic și în Meglen, iar pentru dicționar a realizat o anchetă și printre coloniștii din Cadrilater.
Recensămintele românești nu au o categorie separată pentru meglenoromâni, aceștia declarându-se români. Comuna Cerna avea 3.529 de locuitori în 2011 și 3.051 în 2021, dar cifrele privesc întreaga populație a comunei.
Lingvista Elena Scărlătoiu observa încă din 1985 că vârstnicii, mai ales femeile, păstrau cel mai bine graiul, în timp ce tinerii îl vorbeau mai puțin, inclusiv din cauza căsătoriilor mixte. La începutul anilor 2000, scrie Țîrcomnicu, la Cerna cei trecuți de 50 de ani încă vorbeau activ meglenoromâna, iar unii copii o înțelegeau.
Lingvistul Petar Atanasov scria în 2002 că meglenoromâna, la fel ca istroromâna, e pe cale să dispară.
Colacul cu bănuț și butucul de stejar
La Cerna, unele obiceiuri meglenoromâne se păstrează și în familiile tinere, în timp ce altele au dispărut sau sunt întâlnite doar în gospodăriile cu persoane vârstnice.
Dintre obiceiurile de Crăciun, turta cu pară e cel care a rezistat cel mai bine. O reprezentantă a comunității meglene din Cerna explică, în filmarea Dobrogea Explore, că este „un colac tradițional care se face în ajunul Crăciunului, la masa de post”.
„Persoana cea mai în vârstă, după ce își pune rugăciunea, rupe acest colac, care are un bănuț”, povestește interlocutoarea. Despre cel care găsește moneda, aceasta spune că „acela va fi norocos și bogat tot anul”.
Biblioteca din Cerna explică denumirea obiceiului: „turta cu ban”. Pară înseamnă aici monedă.
Un alt obicei de Crăciun este boadnicul. Potrivit relatărilor consemnate de Radio Constanța, în Ajun se pune pe cenușa fierbinte a sobei un butuc de stejar adus din pădure. Acesta arde mocnit până la Bobotează, iar resturile sunt folosite de-a lungul anului pentru leacuri. Tradiția se mai păstrează în special în familiile unde trăiesc bătrâni.
În trecut exista și colida, când băieții mergeau în seara de Ajun cu toiege numite ciamuga și strigau „colida, colida!”. Fetele mergeau cu surva, un obicei asemănător sorcovei, însă colida a dispărut.
Colacul apare și în tradițiile legate de primul an de viață al copilului. Mama face un colac pe care, după cum povestește reprezentanta comunității, „îl unge […] cu miere de albină și îl împarte vecinilor de bucurie că copilul este sănătos”.
Obiceiul vine cu o vorbă: „Cum va fi acest colac, frumos și dulce, așa va fi și viața copilului.”
În bucătăria tradițională se păstrează preparate simple, bazate în mare parte pe brânzeturi, potrivit aceleiași interlocutoare. Unul dintre ele este mange, numit și mângică, preparat din roșii, ardei, brânză de oaie și ouă.
Cântecele înregistrate la Cerna
Muzica meglenoromânilor a fost documentată și de cercetătoarea Mirela Kozlovsky, care a studiat cântecele tradiționale din Cerna. Potrivit cercetărilor sale, cimpoiul, numit gaida, era instrumentul tradițional propriu comunității.
La 26 iulie 2003, Kozlovsky a înregistrat la Cerna cântece interpretate de Ion Otti, în vârstă de 81 de ani, născut la Oșani. Printre acestea se afla „Z’dusi feata la apu”, tradus „Se duse fata la apă”.
Cercetătoarea observa că cei care mai cunoșteau în întregime cântecele și dansurile erau, în majoritate, trecuți de 60 de ani.
Copiii de la „Altona”
Formația „Altona” activează din 1997 pe lângă biblioteca comunală din Cerna, cu elevi ai școlii din sat. În repertoriul formației intră dansuri meglenoromâne precum „Moșescu” și „Paidușca”, dar și obiceiuri ca colida și turta cu pară. În filmarea Dobrogea Explore, reprezentanta comunității vorbește despre copiii care duc mai departe tradițiile „prin dans, prin cântece, prin poezii meglene”.
Pentru interlocutoarea redacției, păstrarea obiceiurilor are legătură directă cu memoria familiei și a comunității. „Transmiterea lor ne ajută, pentru că astfel nu ne vom uita niciodată originile și bogăția pe care ne-au lăsat-o străbunii noștri”, spune ea.
Bănuțul din turta cu pară era odinioară de argint. Astăzi, spune etnologul Alexandru Chiselev, de la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea, fiecare pune ce are prin casă.
Surse
Emil Țîrcomnicu, „Comunități care se sting: meglenoromânii – între aculturație și dispariție etnică”, Revista Română de Sociologie, s.n., an XX, nr. 5–6, 2009, p. 445–460. Pentru colonizarea din Cadrilater, strămutarea la Cerna, organizarea cartierelor și estimările demografice.
Emil Țîrcomnicu, „Aspecte istorice privind grupurile dialectale meglenoromâne din Grecia, Republica Macedonia, Turcia și România”, Memoria Ethnologica, nr. 52–53, 2014, p. 12–29. Pentru satele de origine, mărturiile coloniștilor și informațiile despre comunitatea din Cerna. Pentru ansamblul „Altona”, studiul dă anul 1989; pagina bibliotecii din Cerna și Radio Constanța dau 1997.
Virgil Coman, „Scurtă privire asupra meglenoromânilor până la sfârșitul secolului al XX-lea”, în Adina Berciu-Drăghicescu (coord.), Aromâni, meglenoromâni, istroromâni. Aspecte identitare și culturale, Editura Universității din București, 2012, p. 174–175 și 196. Pentru transporturile cu trenul din 1940 și familiile plecate din Cerna în 1946–1947.
Thede Kahl, „Păstrarea limbii, pierderea identității: meglenoromânii”, Memoria Ethnologica, nr. 52–53, 2014, p. 38–47. Pentru istoria Meglenului, islamizarea Nântei și interpretarea economică a emigrării.
Petar Atanasov, „Meglenorumänisch”, în M. Okuka (ed.), Lexikon der Sprachen des europäischen Ostens, Klagenfurt, 2002, p. 127–131. Pentru clasificarea meglenoromânei, particularitățile de pronunție, datările islamizării Nântei și starea graiului.
Nicolae Saramandu, Manuela Nevaci, „Le dialecte méglénoroumain. Une synthèse”, Fonetică și dialectologie, XXXIX, 2020, p. 149–171. Pentru vocabular, influențele lingvistice și estimările privind comunitățile meglenoromâne.
Mirela Kozlovsky, „Simbioza dintre text și muzică în cântecul propriu-zis al meglenoromânilor din comuna Cerna”, Studii de Știință și Cultură, XII, nr. 3, 2016, p. 205–214. Pentru instrumentele tradiționale, cântecele și înregistrările realizate la Cerna în 2003.
Liliana Fustanela, „TULCEA: Obiceiuri de Crăciun ale megleno-românilor din Cerna”, Radio Constanța, 23 decembrie 2020. Pentru turta cu pară, boadnic și colida, pe baza relatărilor locale.
Daniel Țăndăreanu, „TULCEA: Tradiții speciale de Crăciun. Preparatele tradiționale spun povești despre diversitatea acestui loc”, Radio Constanța, 25 decembrie 2025. Pentru bănuțul din turta cu pară, după etnologul Alexandru Chiselev.
Theodor Capidan, Meglenoromânii, vol. I, Istoria și graiul lor, Academia Română, București, 1925. Pentru denumirea „vlași”, identitățile locale și citatul de epocă.
Theodor Capidan, Meglenoromânii, vol. III, Dicționar meglenoromân, Imprimeria Națională, București, fără an pe pagina de titlu, citat frecvent ca 1935. Pentru documentarea vocabularului meglenoromân.
Dicționarul localităților județului Tulcea, vol. A–C, intrarea „Cerna”, Biblioteca Județeană Tulcea. Pentru evoluția populației și contextul istoric al localității.
Institutul Național de Statistică, recensămintele din 2011, tabelul 8, și 2021, tabelul 2.2.2. Pentru populația comunei Cerna, fără a confunda populația totală cu numărul meglenoromânilor.
Elena Scărlătoiu, „Contribuții la cercetarea meglenoromânei vorbite în Dobrogea”, Anuar de Lingvistică și Istorie Literară, XXX, 1985, p. 277–282. Pentru observațiile privind păstrarea graiului și diferențele dintre generații.
Ana-Maria Pop, „Theodor Capidan (1879–1953)”, Analele Universității de Vest din Timișoara, Științe Filologice, XLI, 2003. Pentru activitatea de cercetare a lui Theodor Capidan.
Biblioteca comunală Cerna, pagina „Altona” (bibliotecadumitrucerna.wordpress.com/altona). Pentru anul din care activează formația, repertoriul și explicația „turta cu ban”.
Liliana Fustanela, „Meglenoromânii din Cerna reînvie tradițiile”, Radio Constanța, 3 mai 2015. Pentru anul înființării ansamblului „Altona”.
Documentare de teren Dobrogea Explore: interviu filmat la Vișina, în gospodăria „Suvenir din Dobrogea”, cu o reprezentantă a comunității meglene din Cerna. Pentru mărturiile despre turta cu pară, colacul de la un an, gastronomie, conviețuire și ansamblul „Altona”.