Vârfurile de săgeți scoase din pământ pe malul lagunei Golovița nu au fost toate făcute pentru arc. O parte dintre ele au ținut loc de bani, într-o vreme în care moneda bătută încă nu ajunsese pe țărmul acesta al Mării Negre.
Sunt printre descoperirile de la Açic Suat, un punct de pe teritoriul comunei Baia, din județul Tulcea, unde o misiune arheologică franco-română sapă de cincisprezece ani.
Locul e un platou cu formă de peninsulă, mărginit de lacul Golovița spre nord-est și nord-vest, iar spre sud de teren arabil. O poziție care astăzi nu spune nimic unui om care trece pe DN22, dar care acum două milenii și jumătate era exact ce căuta un negustor.
O așezare la jumătatea drumului dintre Histria și Argamum
Ca să se înțeleagă de ce contează locul, e nevoie de harta lumii grecești de atunci, nu de cea de azi.
Litoralul de nord-vest al Pontului Euxin era organizat în jurul a două centre mari: Istros, adică Histria, întemeiată de coloniști din Milet în jurul anului 657 î.Hr., și Orgame, cetatea de la Capul Doloșman, lângă Jurilovca de azi. Teritoriile lor se așezau în jurul complexului lagunar format din lacurile de astăzi Sinoe, Zmeica, Golovița și Razelm.
Care pe atunci nu erau lacuri. Erau un golf deschis către mare, cunoscut în Antichitate sub numele de Halmyris, pe care Dunărea l-a închis, în peste o mie de ani, cu aluviunile ei și cu grindurile ridicate de curenți.
Açic Suat se află aproximativ la jumătatea distanței dintre cele două cetăți. Cercetătorii spun că tocmai poziția aceasta, plus vechimea așezării, îi dau un rol aparte în înțelegerea felului în care era ocupat și organizat teritoriul în perioada greacă timpurie.
Studiul pe care echipa l-a publicat în revista Pontica arată că așezarea grecească s-a dezvoltat începând din al doilea sfert al secolului al VI-lea î.Hr. Fișa din Repertoriul Arheologic Național o încadrează în secolele VI-II î.Hr., iar peste ea trece o a doua așezare, romană, din secolele II-III d.Hr.
Peninsula a fost, așadar, locuită în valuri, iar arheologii dezgroapă urmele mai multor sate succesive, nu ale unuia singur.
Case de piatră cu acoperiș de țiglă
Cercetările din acest an s-au concentrat pe clădirile din perioada arhaică, adică din primele etape ale locuirii. Scopul e să se înțeleagă mai bine cum era împărțită și folosită așezarea.
Au ieșit la lumină construcții din piatră, unele cu acoperișuri din țiglă, și o cantitate importantă de ceramică. Nu e puțin lucru: la o așezare rurală de acum două mii cinci sute de ani, piatra și țigla înseamnă o comunitate care își permitea să construiască durabil.
Rapoartele mai vechi au consemnat și amenajări pietonale — drumuri, alei și pavaje din lespezi mari de piatră. Într-o casă elenistică săpată în 2016, pereții de chirpic se prăbușiseră peste ce era în cameră: amfore de vin din Chios și din Thasos.
Restul descoperirilor spune povestea zilei obișnuite. Greutăți pentru plasele de pescuit și pentru războaiele de țesut, râșnițe din piatră, fusaiole, monede, mărgele din sticlă albastră, figurine din teracotă — între ele, o figurină arhaică aproape întreagă. Oameni care pescuiau în lagună, țeseau, măcinau grâu și își făceau statuete de lut.
Iar vârfurile de săgeți de la începutul poveștii sunt de două feluri. Unele sunt de luptă. Altele, tot din bronz, au valoare premonetară: se foloseau ca mijloc de schimb înainte de răspândirea monedei bătute, iar rapoartele arată că descoperirile de acest fel se concentrează între a doua jumătate a secolului al VI-lea și începutul secolului al V-lea î.Hr.
Marfă din Milet, Chios și Thasos
Partea care schimbă cel mai mult imaginea despre locul acesta e ceramica de import.
Vasele găsite la Açic Suat vin din Milet, Samos, Chios, Clazomene, Lesbos, Attica și Thasos, adică din centre ale spațiului egeean și din Asia Mică. Alte produse au fost aduse din centre pontice, precum Heracleea Pontică și Sinope.
Sunt nume care, pe hartă, înseamnă sute și mii de kilometri de navigație. Ele arată că o comunitate de pe malul unei lagune dobrogene nu trăia izolat, ci era legată la rețelele comerciale care uneau litoralul Pontului Euxin cu bună parte din lumea greacă.
Ce pleca în sens invers nu se vede în cioburi. Dar în porturile grecești de aici se încărcau, de regulă, aceleași mărfuri: grânele Dobrogei, peștele și pieile.
Grecii și oamenii care erau deja aici
Al doilea lucru pe care îl arată cercetările e că așezarea grecească nu poate fi înțeleasă separat de populațiile locale.
Prezența comunităților autohtone în regiune și continuitatea lor de-a lungul timpului sunt tot mai bine documentate arheologic, inclusiv pentru perioada de după dispariția civilizației Babadag, comunitățile primei epoci a fierului numite astfel după așezarea cercetată pe malul lacului Babadag.
Ceramica lucrată cu mâna, cea de tradiție locală, apare la Açic Suat în cantități mici pe lângă vasele de import. Dar interacțiunile dintre greci și localnici au fost, spun cercetătorii, un factor important în evoluția așezării. Nu vorbim despre o colonie ridicată pe un teritoriu gol, ci despre două lumi care au trăit una lângă alta și au făcut comerț.
Cine sapă la Açic Suat
Cercetările sunt coordonate de dr. Vasilica Lungu, de la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. Partenerul francez a fost, ani la rând, Muzeul Luvru, iar în campania din acest an coordonarea e împărțită cu dr. Alexandre Baralis, de la École française d’Athènes. Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea, condus de dr. Sorin Ailincăi, e partener român permanent.
Echipele au fost, an de an, internaționale: pe listele de participanți apar cercetători de la Institutul Național al Patrimoniului, Universitatea din București, Muzeul Municipiului București, Institutul Francez de Studii Anatoliene din Istanbul, universități din Aix-Marseille, Paris și Nanterre, Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris și Institutul de Arheologie din Sofia.
Șantierul funcționează din 2011, în cadrul misiunii arheologice franco-române de la Orgame-Argamum. Situl fiind în Rezervația Biosferei Delta Dunării, campaniile au nevoie, pe lângă autorizația de cercetare, și de un permis de la administrația rezervației.
Rezultatele circulă de ani buni în publicații de specialitate: un studiu propriu în volumul din 2017 al revistei Pontica, un capitol într-un volum apărut în 2021 la o editură din Berlin și rapoarte anuale în Cronica Cercetărilor Arheologice din România.
De unde vin cele 200 de hectare
Cifra care a circulat în postarea primăriei nu e a primăriei. E a arheologilor, și e scrisă în rapoartele lor de cel puțin opt ani.
„Aşezarea greco-romană de la Acic Suat-Caraburun se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 200 ha, inclusiv zona de necropole”, se arată în raportul campaniei din 2018, publicat în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Aceeași frază apare și în raportul din 2019.
Ce se pierde, de obicei, când cifra ajunge pe rețele: cele două sute de hectare nu sunt săpate și nu sunt ziduri. E arealul arheologic estimat, așezarea împreună cu zona de necropole. Rapoartele descriu întinderea sitului folosind și cercetări de suprafață, și imagini aeriene și satelitare, iar săpătura propriu-zisă se face în casete de câțiva metri.
Imaginile arată însă două lucruri care merită spuse. Spre sud și spre vest de zona locuită, raportul din 2019 descrie „o amplă zonă de necropole”, unde se văd formațiuni circulare de tipul celor cunoscute din necropolele de la Orgame și Histria.
Și se văd drumuri. Căi de acces care ies din așezare: unele spre vest, altele spre sud-est, de-a lungul malului lacului Golovița, exact în direcția Histriei.
Ca să avem o scară: două sute de hectare înseamnă doi kilometri pătrați, adică în jur de un procent din suprafața comunei Baia, care are 198 de kilometri pătrați.
Un sit propus, nu clasat
Așezarea are cod în Repertoriul Arheologic Național, 159794.09, dar nu are cod în Lista Monumentelor Istorice. În rapoartele din 2018 și 2019, echipa scrie că situl este propus pentru clasare prin Direcția Județeană pentru Cultură Tulcea.
Fișa de sit din Repertoriul Arheologic Național trece situl la „proprietate privată a statului, concesiune” și precizează că o parte e concesionată unei firme de exploatare a stufului. Folosința curentă a terenului e agricultură, pășune și depozit de stuf.
Asta e situația din fișă, pentru sit. Ea nu se poate întinde automat peste fiecare parcelă din cele două sute de hectare ale arealului arheologic, unde regimul diferă de la o bucată la alta.
De aici vine și partea neplăcută. Raportul din 2019 spune, fără ocolișuri, că așezarea e distrusă parțial atât de lucrările agricole, cât și de eroziunea solului, terenul fiind în pantă.
Pentru cine are teren în zona din jur și vrea să construiască, regula generală e că primăria trece în certificatul de urbanism obligația avizului Ministerului Culturii, iar descărcarea de sarcină arheologică se face pe cheltuiala beneficiarului lucrării. Regimul exact se stabilește pe parcelă, la Direcția Județeană pentru Cultură Tulcea.
Nouă obiective arheologice, doar în satul Baia
Baia nu e o comună cu un sit, ci o comună cu o stratigrafie.
În Repertoriul Arheologic Național sunt trecute, doar pentru satul Baia, nouă obiective arheologice.
Tell-ul neolitic al culturii Hamangia, de pe malul Goloviței, și, la 250 de metri de el, un aliniament de trei movile funerare din epoca romană. Un tumul din epoca bronzului timpuriu, al culturii Iamnaia, săpat de Dumitru Berciu în 1952, cu două morminte de înhumație așezate pe un strat de ocru roșu.
O așezare romană la doi kilometri est de gară și două vase mari de provizii, dolia, din epoca romană târzie, la stația de epurare. O așezare medievală timpurie din secolele VIII-X, în zona dintre calea ferată, tumuli și lac, și o necropolă birituală din aceeași perioadă, cu morminte de incinerație și de înhumație, ieșită la iveală în timpul unor lucrări la calea ferată Medgidia-Tulcea.
Un tell eneolitic al culturii Gumelnița, în punctul Boruz, chiar în sat, între străzile 1 Decembrie și Siretului. Fișa lui de sit îi trece starea de conservare la „grav afectat”. Iar cu numărul nouă, așezarea de la Caraburun-Açik Suhat.
Un tell e o movilă crescută din straturile succesive de locuire ale aceluiași loc, casă peste casă, secol peste secol. O necropolă birituală înseamnă că într-un cimitir se îngropau și morți neincinerați, și morți arși pe rug — semn, de regulă, că acolo trăiau împreună oameni cu obiceiuri diferite.
Satul însuși e atestat documentar din 1537, sub numele de Hamangia. Comuna are astăzi cinci sate — Baia, Camena, Caugagia, Ceamurlia de Sus și Panduru — și 4.161 de locuitori, potrivit recensământului din 2021.
Cealaltă Baia, cea de acum șapte milenii
Numele acela vechi, Hamangia, e al doilea motiv pentru care locul contează. Îl știe toată lumea, dar puțini știu de unde vine.
În 1952, Vasile Canarache înregistra primele fragmente ceramice de pe suprafața sitului de lângă Baia. Săpăturile le-a condus apoi Dumitru Berciu, în 1953, 1954, 1960 și 1961, ca sector al Șantierului Histria, iar rezultatele au ajuns într-un capitol al monografiei culturii Hamangia.
Cultura aceea, cea mai veche cultură neolitică din Dobrogea, a rămas cu numele satului, deși satul și-a schimbat între timp numele în Baia.
Aici e locul unei precizări care se pierde des: „Gânditorul de la Hamangia” nu a fost găsit la Baia. Statueta și perechea ei feminină au ieșit la lumină în 1956, la Cernavodă, în cea mai bogată necropolă a culturii, cu peste 400 de morminte cercetate. Baia a dat numele culturii, Cernavodă a dat piesa ei cea mai celebră.
Ironia e că situl care a dat numele s-a pierdut, la propriu, pe hartă. Berciu a publicat în 1966 o parte dintre materiale, dar fără planuri și hărți generale, iar localizarea exactă a săpăturilor de la Baia nu a mai putut fi stabilită de cei care au venit după el.
Abia în 2023 și 2024, echipa misiunii „Delta Dunării” a pornit să-l caute în punctul „Drumul Vacilor”, pe malul lacului Golovița, și l-a regăsit. Șantierul e condus de Cristian Micu, de la ICEM Tulcea, împreună cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Muzeul Național de Istorie a României și patru centre de cercetare din Franța.
Raportul campaniei din 2023 spune că întregul ansamblu, înregistrat oficial ca „Situl arheologic de la Baia”, e estimat la cel puțin douăzeci de hectare, cu locuiri suprapuse din neolitic, epoca bronzului, epoca romană și secolul al XIX-lea. Pentru 2026, ICEM Tulcea are prevăzută continuarea săpăturilor la Baia-Golovița.
Ce poți vedea, de fapt, dacă mergi la Baia
Cinstit vorbind: la Açic Suat nu ai ce vizita. E un șantier de cercetare activ, cu campanii sezoniere, fără panouri și fără amenajări pentru public, iar între săpături locul arată exact ca în fotografia care a stârnit discuția — pământ și câteva pietre.
În schimb, comuna e într-o zonă foarte bogată în patrimoniu arheologic din nordul Dobrogei, iar restul se vede într-o singură zi.
Cetatea Enisala, ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea pe un pinten de calcar deasupra lacurilor Babadag și Razim, e singura fortificație medievală păstrată din Dobrogea și cel mai bun punct de belvedere din zonă. Tot la Enisala se vizitează și gospodăria țărănească păstrată pe loc, cu obiectele ei de acum un secol.
Argamum, la Capul Doloșman, lângă Jurilovca, e una dintre cele două cetăți între care se afla Açic Suat. E singurul țărm stâncos de pe litoralul românesc și cea mai veche așezare de pe teritoriul de azi al României menționată într-un text scris, la Hecateu din Milet.
La Babadag se vizitează Casa Panaghia, cu Muzeul de Artă Orientală, și geamia Ali Gazi Pașa, ridicată în secolul al XVII-lea.
La Tulcea, Muzeul de Istorie și Arheologie păstrează peste 80.000 de piese scoase din siturile județului. E deschis de marți până duminică, între 8:00 și 16:00.
Acolo ajung, până la urmă, și cioburile din Milet scoase la Baia: mai întâi în raport, apoi în depozit, iar dacă au noroc, în vitrină.
Ce urmează
Așezarea grecească e cercetată de cincisprezece ani și încă nu e epuizată, situl neolitic abia a fost regăsit, iar zona de necropole se vede deocamdată mai bine din satelit decât din șanț.
Drumul de la raportul de săpătură la un panou de vizitare e însă lung și nu ține doar de arheologi. Deocamdată, ce iese din pământ la Baia ajunge în rapoarte de specialitate și în reviste științifice — Peuce, publicată la Tulcea de ICEM, e una dintre ele.
Ai trecut prin comuna Baia sau ai rude acolo și ai auzit povești despre „cetatea de sub pământ”? Scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com — ne interesează ce se știe în sat despre locurile pe care abia acum le pun arheologii pe hartă.
Susă foto: Primăria Comunei BAIA Județul Tulcea