Muzeul de Artă Populară Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean
Constanța, organizează în perioada 17-19 octombrie manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”.
Scopul acestui eveniment este de a arăta continuitatea și evoluția în timp a unor
meșteșuguri tradiționale, precum realizarea pieselor de port și a podoabelor, brodatul, pictura icoanelor pe sticlă, olăritul și încondeierea ouălor.
Pe platoul din fața muzeului vor fi prezenți, în intervalul orar 10.00 – 18.00, meșteri
din Constanța care vor face demonstrații de lucru și vor oferi celor interesați explicații despre realizarea pieselor tradiționale și despre meșteșugurile practicate.
La manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ” vor participa Daniela
Dimancea (piese de port, podoabe), Dorina Baias (piese de port, broderii, podoabe), Carmen Moraru (cusături în punct românesc), Doina Misian (linguri pictate cu motive tradiționale), Epșen Memet și Carmen Bulgaru (podoabe de inspirație tradițională aparținând tătarilor și românilor), Jenny Ciobanu și Aurelia Cionga (icoane pictate pe sticlă), Fevronia Ciortan (ouă încondeiate), Elena Hariton (piese de port pentru copii, jucării din materiale textile), Elena Bălău (ceramică), Manuela Hule (lână împâslită).
Evenimentul este inclus în cadrul proiectului „Patrimoniu viu. Meșteșuguri în imagini
și mărturii”, finanțat prin Institutul Național al Patrimoniului, în cadrul Programului Timbrul Monumentelor Istorice – Sesiunea I 2025, Subprogramul Punere în Valoare.
Trei zile de demonstrații meșteșugărești la Muzeul de Artă Populară Constanța

Lasă un comentariu
Lasă un comentariu