Ne-ați dezamăgit, domnule Iancu Guda!

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
4 Min Read

Pentru acei oameni care se mai uită la TV, dar nu la schimb de mame și de insule sălbatice și vedete botoxate, analistul economic de la Digi 24, Iancu Guda, este un personaj cunoscut. E nebunul care încearcă să ne învețe educatie financiară. Dar, într-o țară în care lipsește educația de bază, cam greu.
Chiar și cei ce nu îl cunosc pe Guda, au prins din zbor ideea celor de la Times New Roman și s-au hăhăit prin comentariile articolului: „Iancu Guda are un cărucior de Lidl în care investește moneda de 50 de bani”. Cine, ăsta să ne învețe pe noi, ha, ha, ha. Pai, mă! Noi avem mai mulți bani la saltea, decât o să ai tu vreodată.
Dar de ce ne-a dezamăgit pe noi, cei ce-l urmăream fără să „ne râdem”! Păi s-a apucat omul să ne arate ce mănâncă. Mă, și așa ne-a plăcut. O zi, două. Adică, da, știm că se pricepe la bani, calcule, ca doar d-aia îl urmărim. Dar așa a crescut în noi cozonacul mândriei de român răutăcios când am văzut că nu le are cu mâncarea, domle’…
Adică, nu a luat-o și el cu ierburi sănătoase cum a luat-o domnul Pătraru, Dumnezeu să-i dea sănătate și salate multe. Nuuu! Ăsta punea poze cu CARNE!!!! Vă dați seama? Carne. Și ouă. Chiar și produse de patiserie. E clar. Nu le are omul cu alimentația. Deci, treaba e bună. Nu se pricepe la toate.
Pai cum te simți tu ca român să vezi ca omul acela care se pricepe la educație financiară să se priceapă și la educație alimentară!? Păi e corect? Păi nu, că doar la noi e bine să moară și capra vecinului. Adică, tu îl urmărești că știe d-ale lui, dar să nu știe și altele, că atunci clar e mai bun decât tine. Și asta CLAR nu e confortabil.
În fine, omul e varză la capitolul alimentație, ia să mai mănânc eu o felie de avocado cu roșii, ca doar eu știu ce e aceea alimentație sănătoasă. Doar că, astăzi, stupoare! Postează nenea Iancu o poză cu mâncare sănătoasă și ne mai arată și că merge la înot dis de DIMINEAȚĂ.
Surprinși de alimentația corectă, oamenii i-au scris și omu’ le-a răspuns că el de fapt asta mănâncă în timpul săptămânii. Și că acea halcă de carne, care nu era chiar halcă, o consumă doar în week-end, adicătelea cum e și recomandat. Și-n plus, omul mai face și mișcare. Șah-mat, oameni invidioși! Poate oricine să facă bani, să mănânce sănătos și să aibă grijă de sănătate. Trebuie doar sa aibă o educație în acest sens/sensuri și să muncească pentru ceea ce își dorește.
Așadar, anul acesta va urez: Nu fiți ca Iancu Guda, fiți ca cea mai bună variantă a voastră. Învățați. Munciți.

P.S.
Stați, nu dați cu pietre în mine pentru că „am greșit” steagul din poză. Să vă spun cum s-a întâmplat: I-am cerut prietenului ChatGPT să creeze o fotografie în care să apară o capră (a vecinului, desigur) și steagul României. Capra s-a priceput să o reproducă de minune, dar s-a încurcat la culorile steagului. Și oricât m-am străduit ulterior, nu am reușit să îl conving să schimbe culorile.
Atunci m-am lăsat păgubaș și m-am gândit că poate o fi vorba de vreo conspirație a celor ce conduc din umbră Planeta, împotriva crescătorilor de capre din România. Că doar se știe că „ăștia” vor să ne determine pe toți să mâncăm sănătos. Niște nenorociți!

Viviana Rotaru

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu