Reluarea furnizării apei se amână cu aproximativ trei ore față de ora anunțată inițial. Astfel, reluarea alimentării cu apă este estimată în jurul orei 23.00. O nouă conductă, cu diametrul de 600 mm, a fost conectată la sistemul centralizat.
Zone afectate
Mai multe cartiere și străzi din Constanța rămân fără apă potabilă până la finalizarea lucrărilor. Zonele afectate sunt următoarele: Cartierul Badea Cârțan
Cartierul Anadalchioi
Perimetrul delimitat de străzile Soveja – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja
Bulevardul Tomis, între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan
Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între bulevardul Tomis și strada Nicolae Iorga
În toate aceste zone, alimentarea cu apă va fi reluată în etape.
,,Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere și asigurăm toți abonații afectați că lucrătorii fac tot ce este omenește posibil pentru finalizarea intervențiilor și restabilirea cât mai rapidă a serviciului de alimentare cu apă către consumatori” au transmis reprezentanții companiei.