Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca 2023 va fi finanțat din fonduri europene

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
2 Min Read

În ultimele zile ale anului, Primăria Jurilovca a primit vestea că și în 2023 Festivalul Borșului Lipovenesc va fi finanțat din fonduri europene. Aceasta va fi a patra ediție a festivalului pentru care organizatorii primesc fonduri europene.

În anul 2022, cel mai mare festival în aer liber din Dobrogea de Nord a adunat peste 100.000 de participanți, într-un mix minunat de muzică, gastronomie și tradiții ale acestui loc unic. Investiția va fi a asigurată de FLAG Delta Dunării și este în valoare de 1.000.530 lei.

„Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca a crescut frumos de la ediție la ediție, iar anul acesta și-a confirmat renumele de cel mai mare festival în aer liber din Dobrogea de Nord. Nu doar că Jurilovca a fost vizitată de 100.000 de oameni în două zile, dar Festivalul a adus și importante câștiguri pentru comunitate.

Sunt bucuros, așadar, că putem duce mai departe această frumoasă poveste și sunt convins că viitoarele ediții ale festivalului vor fi la înălțime.

Felicitări echipei din Primărie care a făcut posibilă obținerea acestor finanțări europene, felicitări echipei FLAG Delta Dunării, care înțelege foarte bine care sunt motoarele dezvoltării unei comunități”, a transmis primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion.

Situată pe malul Lagunei Razelm Sinoe, în Delta continentală, Jurilovca a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare accelerată a turismului. Turiștii vin aici pentru experiențe unice, plimbări în aer liber, gastronomie, pescuit, plajă la Gura Portiței și tradițiile unice ale rușilor lipoveni. Totodată, din Jurilovca se poate vizita Dobrogea continentală, cu cetăți și rezervații naturale, precum și Delta Dunării. Facilitățile de cazare din zonă pot satisface și cele mai pretențioase așteptări.

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu