Festivalul Ulmetum – Eroii din Pădurea de Ulmi: O călătorie culturală în istoria Dobrogei

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
5 Min Read

În perioada 18 – 24 septembrie 2023 se desfășoară Festivalul Ulmetum – Eroii din Pădurea de Ulmi. Evenimentul este organizat de către Asociația „Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare,” cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, și are ca obiectiv promovarea istoriei și tradițiilor Dobrogei.

Acest festival se organizează în 6 localități din județul Constanța, îmbinând cultura, arta și educația pentru a oferi participanților o experiență autentică a istoriei Dobrogei.

În prima etapă, care are loc în perioada 18 – 21 septembrie, localitățile Pantelimon, Târgușor, Crucea, Hârșova, Ovidiu și Vulturu vor găzdui ateliere de reenactment cu tema „școlii de gladiatori”. Aici, 60 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, câte 10 din fiecare localitate, vor avea oportunitatea de a învăța arta luptei de gladiatori sub îndrumarea a 6 instructori experimentați în acest domeniu.

Partea a doua a festivalului, care se va desfășura în perioada 22-24 septembrie 2023, va avea loc în apropierea Cetății Ulmetum din localitatea Pantelimon. În acest cadru, vizitatorii vor avea ocazia să asiste la demonstrații spectaculoase de luptă, să participe la ateliere de promovare a tradițiilor meșteșugurilor antice, să descopere echipamente și arme vechi, și să se bucure de activități specifice reenactment și living history. De asemenea, vor exista numeroase alte activități tematice adresate publicului larg, oferind tuturor participanților ocazia de a se conecta cu istoria și cultura Dobrogei într-un mod interactiv și educativ.

Festivalul Ulmetum – Eroii din Pădurea de Ulmi este un eveniment care aduce în prim-plan bogata moștenire istorică a Dobrogei și oferă o platformă pentru îmbogățirea cunoștințelor și aprecierea patrimoniului cultural al acestei regiuni.

Organizatorii pregătesc, totodată, un atelier gastronomic și proiecții de filme cu conținut istoric. Pentru promovarea Cetății Ulmetum, vor fi amplasate panouri informative în diverse zone din proximitatea fortificației romano-bizantine, într-un așa numit „Traseu al Porților” și vor fi organizate demonstrații și întreceri populare, dar și spectacole cu conținut tradițional”, a declarat Valentin Coman, președintele Asociației „Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare”.

Programul complet al proiectului:

18 – 21 septembrie:

Pantelimon, Târgușor, Crucea, Hârșova, Ovidiu și Vulturu
Vor fi organizate ateliere de reenactment cu tematică de școală de gladiatori, în care câte 10 copii din fiecare localitate, sub îndrumarea câte unui instructor, vor deprinde abilități specifice demonstrațiilor și luptelor în arenă

22 – 24 septembrie: Pantelimon

Ziua 1
10.00 – 14.00: amenajare spațiu eveniment, instalare corturi, ateliere, indicatoare
14.00: deschiderea evenimentului
14.00 – 18.00: ateliere de meșteșuguri antice și tradiționale, ateliere de podoabe, ateliere de îndemânare pentru copii, prezentare de echipamente și vestimentații antice, demonstrații de mânuiri de arme, lupte demonstrative gladiatori, atelier gastronomic
18.30: proiecție film

Ziua 2
12.00 – 18.00: ateliere și meșteșuguri antice, ateliere de podoabe, ateliere de îndemânare, prezentare de echipamente și vestimentații antice, demonstrații de mânuiri de arme, lupte demonstrative gladiatori, atelier gastronomic
12.00 – 18.00: demonstrații școli de gladiatori, întreceri sportive între școlile de gladiatori, festivitate de premiere
18.30: proiecție film

Ziua 3
12.00 – 18.00: ateliere și meșteșuguri antice, ateliere de podoabe, ateliere de îndemânare, prezentare de echipamente și vestimentații antice, demonstrații de mânuiri de arme, lupte demonstrative gladiatori, atelier gastronomic
12.00 – 18.00: demonstrații școli de gladiatori, întreceri sportive populare CEL MAI PUTERNIC OM DIN BURICUL LUMII, festivitate de premiere
18.00: spectacol dansuri folclorice
19.00: închiderea evenimentului

Participarea publicului la evenimentele organizate este liberă și gratuită. Toate programele demonstrative, întrecerile și atelierele vor respecta un orar cu pauze de organizare și de prânz.
Atelierul gastronomic nu este dedicat vânzării de produse alimentare către public.
Valoarea proiectului: 326.000 lei (293.000 lei finanțare Consiliul Județean Constanța + 33.000 lei contribuția proprie a solicitantului). 
Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Distribuie acest articol
Lasă un comentariu