Cum arăta Sulina prin ochii unui reporter de teren în 1934? Și cum a ajuns un oraș de importanță europeană, cândva poartă a Europei pe Dunăre, să fie descris ca un târg uitat de lume, cu case înclinate și pline de igrasie.
Felix Brunea-Fox (1898–1977) a fost unul dintre cei mai importanți jurnaliști români din perioada interbelică. Este considerat un pionier al reportajului literar în România, fiind adesea comparat cu marii gazetari europeni ai vremii.
F. Brunea-Fox, ajuns în acest port internațional cândva prosper, vedea o localitate care părea abandonată, cu case strâmbe și un aer de melancolie ce pătrundea adânc în atmosfera orașului. Sulina era un oraș care se stinge încet, aproape neobservat.
De la port important la periferie marginalizată
La sfârșitul secolului XIX, Sulina era centrul activităților fluviale, un punct de legătură între Europa și Orient. Era sediul Comisiei Europene a Dunării și o adevărată fereastră deschisă către lumea largă. Însă, în perioada interbelică, traficul a scăzut, iar sprijinul internațional s-a retras treptat.
în plus, după Unirea din 1918, prioritățile politice și economice ale noului stat s-au concentrat mai ales spre regiunile recent integrate. Se punea accentul pe dezvoltarea orașelor din Transilvania și Basarabia, iar Sulina, un oraș mic și greu accesibil, a devenit periferic în noul context geopolitic și economic. Investițiile și prioritățile se mutaseră spre noile provincii din vestul și nordul țării. Fără o strategie clară de dezvoltare, Sulina devenise un port șters de pe harta priorităților naționale. Cu clădiri gata să cadă și fără soluții de viitor, oamenii erau la limita supraviețuirii.
Oportunitățile pierdute și orașul uitat
Brunea-Fox descria locuințele ca fiind fragile, cu pereți care cedează sub umezeala constantă. Zidul cel mai trainic se prefăcea în câteva luni într-o pastă umedă și rece. Această imagine nu se limita doar la starea de degradare a clădirilor, ci arăta și o problemă mult mai profundă: lipsa unui sistem de întreținere publică. Solul instabil și clădirile din lemn arătau un oraș neglijat de autorități, unde oamenii se descurcau cum puteau, fără nicio susținere din partea administrației.
Lupta pentru supraviețuire
Criza economică mondială din 1929–1933, care a afectat inclusiv România, a dus la scăderea investițiilor în infrastructura portuară și fluvială.
Astfel, la Sulina, locuințele au fost improvizate din lemn. Structurile caselor se înclinau sub propria greutate, semn al unui sistem depășit, fără mijloace reale de întreținere sau reabilitare. „Locuitorii de aci trebuie să fie bântuiți de spleen, secătuiți de malarie”, scria Brunea-Fox. Asemenea condiții făceau ca viața în Sulina să fie o luptă continuă. Deși orașul găzduia o comunitate prezentă, aceasta se confrunta cu o mare lipsă de sprijin, iar infrastructura era aproape inexistentă. Absența unui plan urbanistic și a unui sistem de sănătate publică clar contura imaginea unei localități uitate de autorități.
Sulina este un exemplu clar al unui oraș care a fost lăsat în voia sorții. Deși a avut o importanță strategică, a fost treptat exclus din planurile naționale.
A fost uitată de autorități pentru că nu mai genera profit sau influență. Iar asta, în orice epocă, este o rețetă sigură pentru declin.
Sulina din anii ’30, așa cum a văzut-o Brunea-Fox, este imaginea vie a ceea ce se întâmplă cu un oraș când își pierde rolul strategic și este abandonat de cei care ar trebui să-l susțină. Dintr-o poartă a Europei, a ajuns un capăt de lume. O lecție despre cât de repede se poate pierde gloria unui loc.
Ai ajuns în Sulina? Ce impresie ți-a lăsat orașul?
Vrem să auzim și părerea ta! Participă la dezbatere în comentarii sau scrie-ne la dobrogea.explore@gmail.com. De asemenea, dacă ai idei de subiecte noi sau informații interesante, le așteptăm cu drag!
SURSA DIRECTĂ INFO ȘI FOTO – PAGINA DE FACEBOOK A Institutului de Studii Sud-Est Europene
SURSĂ INDIRECTĂ – Brunea-Fox, Farmecul Dunării: Sulina; Realitatea ilustrată, 3 iunie 1934