Mamaia – Destinația de Toamnă pentru Relaxare și Distracție. Vreme de vară şi preţuri de extrasezon

Dobrogea Explore
Dobrogea Explore
4 Min Read

După un sezon estival de succes, care a debutat în acest an mai devreme decât de obicei, stațiunea Mamaia continuă să strălucească și în primele zile ale lunii septembrie. Odată cu venirea acestei luni, prețurile serviciilor din stațiune au scăzut semnificativ, dar vremea caldă încă atrage turiștii în căutare de relaxare și distracție. Tocmai de aceea, hotelierii se așteaptă ca gradul de ocupare în stațiune să rămână ridicat în săptămâna dinaintea începerii școlii. Avantajele toamnei pe litoralul românesc vor convinge cu siguranță mulți turiști să-și rezerve sejururi până în ultimul weekend al lunii, consideră specialiștii din turism.

Revitalizarea falezei și a Piațetei Cazino din Mamaia s-a dovedit o idee inspirată

Sâmbăta trecută, Piațeta Cazino a găzduit ultimul eveniment în aer liber din seria organizată de Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța în această vară. Ana Baniciu și Raluka au fost vedetele celui de-al zecelea concert, care s-a încheiat cu un spectacol de artificii impresionant, o surpriză pentru turiști și pentru constănțenii care au ales să-și petreacă serile de weekend în centrul stațiunii. Inițiativa de a revitaliza faleza și Piațeta Cazino, două dintre cele mai iubite zone ale stațiunii în ultimele decenii, s-a dovedit o idee inspirată. Începând din iulie, când programul de evenimente a fost lansat, zeci de mii de turiști aflați în vacanță sau locuitori ai Constanței și-au petrecut cel puțin o seară de weekend în fața scenei, la plimbare sau pe terasele din apropiere. Cu toate că evenimentul de sâmbătă a fost ultimul din acest an, Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța promite că programul va continua în 2024, începând din luna mai.

Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța: A fost un sezon de succes

„Mamaia a oferit, anul acesta, un sezon de succes atât pentru hotelieri, cât și pentru turiști. Mereu rămâne loc și pentru mai bine și suntem hotărâți ca anul viitor să ne depășim performanțele și să întrecem așteptările celor care ne vizitează. Până atunci, invităm turiștii să descopere frumusețea lunii septembrie la Mamaia, unde vara continuă, la fel de primitoare, iar ofertele sunt mai tentante ca niciodată.”, a declarat George Mândilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.

Chiar dacă a venit toamna, Mamaia păstrează farmecul și energia ei vibrantă, oferind un loc însorit pentru toți cei care ajung la mare în această perioadă. Pe tot parcursul lunii septembrie, cea mai populară stațiune de pe litoralul românesc continuă să-și răsfețe vizitatorii. Hotelierii promit tarife accesibile și mai multe activități și evenimente pentru toate vârstele. În plus, cei care aleg Mamaia în această lună se vor bucura de plaje mai puțin aglomerate și de o atmosferă mai liniștită, perfectă pentru relaxare și reconectare.

Așadar, dacă sunteți în căutarea unei destinații de toamnă pentru a vă relaxa și a vă distra, Mamaia este locul perfect. Prețurile scăzute, vremea plăcută și numeroasele opțiuni de divertisment fac din Mamaia un punct de atracție în această perioadă a anului.

Distribuie acest articol
Lasă un comentariu