În perioada 9–11 octombrie, Constanța se întâlnește cu muzica folk, într-un weekend dedicat cântecelor care au trecut testul timpului și artiștilor care le-au făcut cunoscute. Organizat de Primăria Municipiului Constanța, festivalul aduce la malul mării artiști îndrăgiți și nume importante ale muzicii românești.
Programul începe în fiecare seară de la ora 19:00.
Vineri, 9 octombrie, festivalul debutează cu trei concerte care aduc pe scenă sensibilitatea, autenticitatea și energia unor artiști apreciați de public:
19:00 – Alexandra Ușurelu
20:00 – Emeric Imre
21:00 – Mircea Baniciu & Band
Sâmbătă, 10 octombrie, programul continuă cu sonorități diverse și ritmuri inconfundabile, într-o seară care îi reunește pe:
19:00 – Narcisa Suciu
20:00 – Nightlosers
21:00 – Mihai Mărgineanu și Banda

Duminică, 11 octombrie, cea de-a treia zi a festivalului aduce în Piața Ovidiu trei nume de referință ale muzicii folk românești, pentru un final pe măsura celor trei zile de concerte:
19:00 – Mircea Vintilă
20:00 – Ducu Bertzi
21:00 – Alifantis & Zan
Timp de trei zile, Piața Ovidiu va răsuna de cântece cunoscute și îndrăgite, într-un eveniment dedicat muzicii live și artiștilor care au făcut din folk un gen iubit de mai multe generații.
Accesul la toate concertele este liber.
